Frânturi

Mi se pare că surprinde bine ideea că lucrurile ignorate pot să revină și să te acapareze. Să devină obsesii cu care mergi la culcare și cu care te trezești. E interesant că, deși prezinți cumva paradoxal, se înțelege foarte bine. Mă refer la faptul că fugi de el, dar te trezești alergând spre el. Și la faptul că se înalță ca un zid crescând, de fapt, sub tencuiala zidului pe care l-ai construit ca să fugi de el. Mă gândisem să scot astea în evidență și să îți propun să încerci și alte formulări. Dar din moment ce se înțelege și așa, poate e mai bine cu atmosfera asta ușor onirică. Poate ar merita făcută o separare a celor două părți(între alergi și izbindu-l), dar nu e obligatoriu.

şi te izbeşti, de care (aci s-ar repeta care) te izbeşti
ar fi soluţii
dar izbindu-l... dă senzaţia de acţiune continuă, parcă...să-l întrebăm pe autor, ce o fi vrut să spună :))

am tot citit cu voce versurile acelea, alergi-izbindu-l, acum, după ce ai spus de ele, dar nu mi se pare că ar fi un deranj fonetic... mai văd eu

mă ştiu de ceva vreme şi încep să mă cunosc,
nu prea scriu eu poezie (ori fac asta, dar foarte rar), pentru că ceea ce mie îmi oferă emoţie, multora li se pare obositor...
dacă nu s-ar fi -diluat- cuprinderea în definiţie, probabil că multe din textele pe care le-am scris nu ar fi fost considerate poezie, dar eu sunt mulţumit cu ambiguităţile mele :)

şi mă ai mulţumesc şi cu faptul că, iată, s-a înţeles mesajul

mulţumesc!

ci la separarea secvențelor: întâi crește și te pomenești alergând spre el. Și partea a doua este despre cum te scufunzi în el. Dar era doar o părere, evident. :)

Poate ar merita făcută o separare a celor două părți(între alergi și izbindu-l), dar nu e obligatoriu.

înţeleg acum...
cred că, dacă s-ar putea face o separare, nu acolo i-aş găsi locul, ci aici:

fără să te zdrobească
...
te cuprinde