Amanda Spulber

Ele produc miere, lăptișor de matcă, propolis, ele adună polen și nectar. Sau stup. Nu îmi dau seama însă ce rol are orhideea.

Am folosit o parte din sugestia dumneavoastră. Am mai făcut și alte modificări. Cred (sper :)) că am ajuns la forma finală.

„Însă nici nu poţi să-l vezi,
Verde, dintre frunze verzi,”

Dar nu e vorba de brotăcel, nici de funigel. Aș avea nevoie de un mic indiciu.

Nu v-am citit biografia. Am citit doar textul și mi-a plăcut. Cred că atunci când îi pomenim pe cei plecați, ei chiar prind viață, mai multă viață decât aceea pe care o au prin faptul că persistă în amintirile noastre, așa, ca un program rulând în fundal. E tehnică poate comparația, dar nu am găsit alta mai bună care să spună că ne gândim tot timpul la ei, chiar dacă nu o facem mereu conștient. Am apreciat și faptul că nu ați lăsat să treacă neobservată ziua de astăzi. Despre virgule, am crezut că este omisiune involuntară fiindcă în titlu ați marcat vocativul. Nu îmi dau seama de ce ar afecta ritmul marcarea vocativului în text, fiindcă noi oricum facem o mică pauză în vorbire atunci când folosim vocativul, dar sunt conștientă că mai am multe de învățat și mult de exersat. Apreciez acest frumos omagiu dincolo de virgule, doar mă gândisem că ar fi fost mai potrivită prezența lor pentru că folosirea punctuației se învață și în mod indirect prin lectura unui text. Dar nu insist asupra acestui aspect.

cred că s-ar mai putea lucra pe text, dar e mai greu atunci când e la cald, așa că e mai bine să îl lași deoparte, așa cum ai zis, și îl revezi peste ceva timp. Am observat că, dacă modific întruna un text la cald, devine obositor și nu îmi mai place.

Poți cita câteva versuri scrise de Vasile Voiculescu? Cele care îți plac cel mai mult. În rest, apreciez faptul că experimentezi și cu alte forme. Aș aprecia la fel de mult și să experimentezi cu alte idei și cu alte imagini. Textul e prozodic reușit, din câte reușesc să „aud”, dar este redundant și repetarea unor cuvinte în loc să accentueze starea mă îndepărtează de ea.

Am citit de atunci recomandarea, dar nu am avut dispoziția necesară să comentez. Recitind, da, la fel de amuzant, mai ales ideea de a efectua un act fiziologic exploziv în grup, ținându-te de mână (ce delicat m-am exprimat:)). De fapt, tocmai din absurdul situației cred că vine umorul. Dar să nu încerc să îl explic. Ce l-a declanșat rămâne un mister. Instructive și comentariile. Și constructive.

aceste versuri:
mai mult decît un fir de leuștean
mai sus decît un zbor de rîndunel

Am citit cu un zâmbet larg și cu ochii pe portofel. :)

Mi-a plăcut îndeosebi de la „Mereu mi-a plăcut matematica dar mama are un cod nebinar,”. Ai multe imagini frumoase, puternice, dar poate cândva vei vrea să revii pe text și să revezi punctuația și să îl mai aerisești puțin. Doar o părere. În ansamblu, mi-a plăcut și am rezonat.

Sigur, e o consemnare, fără să fie dezvoltată literar, dar e bine să fie păstrate aceste amintiri.

O chemare duioasă, tristă și reverberantă. Emoționant! Toată mi-a plăcut și în mod deosebit prima strofă. Sunt mici omisiuni ale virgulelor care marchează vocativul.

Se conturează o imagine delicată și se transmite nostalgia. Sunt mici scăpări de punctuație: nu se pune virgulă înainte de „și“ decât în anumite situații. În cazul de față, după „auriu” nu se pune. Pauza în recitare se poate marca prin puncte de suspensie, dar aici e deja marcată prin faptul că versul următor este pe alt rând. Nu se pune virgulă nici între verbul la indicativ și cel la gerunziu, care arată o acțiune concomitentă, deci fără virgulă după „suspină”. Mi-a plăcut și mi se pare un progres față de cea pe care am citit-o anterior. Sau poate e doar o variație obișnuită fiindcă nimeni nu scrie mereu la același nivel. Stăpânirea prozodiei e un drum lung, după cum am constatat. Spor și inspirație!

Adică e chiar poezie, dar s-a pierdut din autoironie. Acum sună mult mai grav. La fel de elegant însă.

alăturare de planuri: artificial cu natural, modern cu tradițional. Și cel mai interesant mi se pare, asta am remarcat de când am citit prima oară, că îmi dă senzația că ridic privirea de la strada aglomerată si văd dealul liniștit peste care se rotesc berzele. Se mai poate interpreta și că berzele sunt cele care alcătuiesc un sistem video, dar îmi place mai mult prima variantă. Sigur, ar mai fi întrebarea: de ce se rotesc berzele?

Dar nu știu de ce îmi imaginez autorul cu un mic zâmbet. Cel puțin eu am zâmbit instantaneu la „copacii te priveau cu sictir” și am zâmbit și la jocurile de cuvinte. Asta într-o atmosferă gravă, dată de ritm. Și nu cred că e vreo contradicție aici.

sau anecdotă.

și, într-adevăr, se poate pronunța și așa. Totuși, varianta or-go-liul îmi sună mai puțin obișnuit. Fiind nedumerită, am recurs la metoda mâinii sub bărbie :) și îmi ieșea tot or-go-li-ul. Metoda școlărească se bazează pe faptul că o silabă se pronunță dintr-o respirație și o mișcare a mandibulei.

Apoi am încercat să găsesc o explicație după reguli. Vocalele se despart întotdeauna, nu există silabă cu mai mult de o vocală. Dar nu e mereu clar când sunt vocale sau semivocale. E interesant că și la orgoliu, si la fotoliu, și la uliu, și la accesoriu se întâmplă la fel. Când cuvântul e nearticulat, litera I este pronunțată ca semivocală (sunetul e marcat semivocală în DEX și în DOOM și se precizează cum se pronunță): -liu, respectiv -riu la final. Precizarea se face fiindcă nici I, nici U nu sunt accentuate și nu avem de unde să știm dacă ambele sunt vocale. Când se face articularea, nu mai e marcat ca semivocală, nu apare indicație privind despărțirea în silabe, asta înseamnă că se aplică regula obișnuită, aceea de a despărți vocalele: -li-ul, respectiv -ri-ul. Așa înțeleg.

Și mai e un aspect. Silabisirea se referă la pronunție lentă. Când vorbim rapid avem tendința să formăm diftongi așa cum am făcut cu „lua“ în versul pe care l-am corectat. De asta îmi suna bine, dar de fapt se pronunță lu-a.

În altă ordine de idei, am găsit o variantă pentru a scăpa de spondeu. Nu știu dacă e cea mai reușită, dar asta mi-a venit în minte. Vă mulțumesc mult încă o dată!

Aveți dreptate în privința V12. Voi modifica acum. Am verificat V10 și mi se pare ok, dar voi mai citi de câteva ori. V14 are 13 silabe, nu 12 (Or-go-li-ul se va smu-ci și-n-chi-de-n si-ne) La V16 sunt două probleme, după cum văd acum. Nu știu cum să le repar în acest moment. Poate dacă renunț la „fără rușine”. Dar aș pierde din înțeles. Mă mai gândesc.

Vă mulțumesc mult pentru observații. Și nu e vorba de vreo supărare. Dimpotrivă, apreciez faptul că mi-ați lăsat acest comentariu folositor.

Am văzut că respectă forma 1-2-3-4-10, dar nu știam acele lucruri. Mulțumesc pentru informațiile interesante. Recitind, am observat o scăpare la dezlânțuiri: â în loc de ă.

De data asta nu a mai fost previzibil finalul, cel puțin nu pentru mine. Și mi-a plăcut felul în care e construită acțiunea: gradat, cu puncte noi de tensiune pentru prins cititorul. Plus faptul că nu îmi dă impresia că ține neapărat să convingă, ci are un aer dezinvolt: dacă vrei să mă crezi bine, dacă nu, eu tot îmi văd de povestea mea. Iar finalul cu tentă suprarealistă, de fapt nu tentă, de-a dreptul suprarealist cu tentă horror (aici autorul a încercat să convingă puțin) m-a lăsat oscilând între un zâmbet și gândul la ce s-o mai fi întâmplat în continuare.