Am plecat

Excelenta povestire si excelent rezumatul ei! Domnule Atanasiu, sunteti cel mai talentat si serios, as spune cel mai greu autor de pe acest site. Ma minunez sa vad cum tot felul de productii submediocre sunt instelate, uneori si de cate trei-patru ori, de cum apar, probabil si fara a fi citite, numele autorului/autoarei fiind suficient, iar textele dumneavoastra sunt aproape trecute cu vederea, recomandate asa, cumva parca din obligatie, asa cum ii dai o nota buna unui elev antipatic, fara placere, aproape cu ciuda.
M-a mirat sa aflu ca nu aveti nivelul de acces care sa va permita postarea articolelor direct, fara sa treaca prin filtrul editorilor, uneori asteptand zile intregi. Cum e posibil asa ceva? Pai n-ar fi rau sa aflam cine are aceasta posibilitate. Cine este recunoscut de catre mai-marii acestui site ca meritand o asemenea facilitate care dumneavoastra va este refuzata?! Sunt indignat ca oamenii sunt atat de orbi incat sa nu vada valoarea textelor dumneavoastra si imensa onoare pe care o faceti, prin prezenta dumneavoastra, acestui site. Imi cer eu scuze in numele lor si va rog sa fiti incredintat ca va citesc cu admiratie si respect!

Cum e posibil sa scrii atat de mult? Nu incetez sa ma minunez, esti o poetesa foarte fertila, pardon de expresie. Ai un debit poetic comparabil cu debitul verbal al unui Vadim Tudor, Gigi Becali, Fidel Castro. Dar tu reusesti nu numai sa nu plictisesti pe nimeni dar si sa atragi exclamatii admirative din partea cititorilor. Iata si din partea mea cateva: \"wow!\", \"ah\", \"vai\", \"stea\"!

Bine punctat! Nu te-ai gandit sa trimiti si pe adresa Academiei consideratiile tale? Le-ar face bine oleaca de contact cu realitatea!
Mi-a placut si articolul privitor la zodii si DOOM.

Eu cred ca Alina a fost invidioasa pe Poetrica si a vrut sa dovedeasca (lui si lumii intregi) ca ea stie sa scrie poezie cu pule si pizde mult mai bine decat el, dovada ca a obtinut si trei stelute pentru acest genial poem.
Alina, nu ti se pare jenant sau oricum suspect ca de cate ori apare vreun text de-al tau se ingramadesc in jurul lui comentatori infierbantati, aproape in exclusivitate masculi, cu mintile intunecate de pasiune, dornici sa-si expuna podoabele critice pentru ca sa te interes-impres-ioneze? Un nou termen mi-a venit in minte vazand aparitiile tale si reactiile pe care le provoaca: poem cu feromoni. Nu zic ca e bine sau rau sa existe asa ceva, probabil ca e bine, dar vorbele unui \"critic\" excitat, in erectie, trebuie sa fie luate cu prudenta. Intotdeauna mi-a venit sa intreb dupa ce citeam comentariile: ei bine, Alina, pe care dintre ei il alegi, care a fost cel mai inter-impresionant in seara asta?
Pe de alta parte, in ce ma priveste, m-am identificat cu femeia urata si slabanoaga si frustrata, si cu baietezelul care moare de frica, si cu aia fara dinti, in consecinta fara pasta de dinti, si fara contact sexual normal macar o data pe luna. Dar cred ca nici unul dintre de-al de noi nu o pizmuieste pe fetita aratoasa, premianta, multiplu inzestrata, talentata, reusita, care scrie numai poeme geniale si niciodata nu da gres, care traieste viata la maximum, inconjurata de prieteni si de admiratori, care nu face sex decat in pozitia misionarului (cea mai normala dintre toate) si care isi obtine orgasmul asa cum obtine notele bune la scoala, fara prea mult efort, dar cu foarte, foarte multa atentie si concentrare.

al sau d\'ale, cum preferati

Io-te ca io am citit (cele)5 texte de-ale lui Calin si nici unul pana la capat ale marelui poet Ioan Peia. Na, poftim!
In al doilea rand, stiu ca de Alina ar fi stiuca, as da si eu la peste.

si mie mi-a placut, mai ales ca am trecut si eu in mod repetat prin aceeasi experienta. Glasul delicat al muzei este de domeniul trecutului, astazi ne inspira... bormasina.

sau daneza

Majoritatea versurilor sunt remarcabile, dar poezia in intregul ei sufera. Evident ca sufera, vei spune, asta e soarta a tot ce se naste pe lume, copil sau poezie. Acea fentare a limbii romane, nu-si are deloc rostul, am vazut ca limba romana mai umbla la fel de inoportun prin poemele tale. \"Limba romana\" aici este de o grandilocventa jalnica, si iti evoca imaginea grotesca a lui Paunescu, Nichita si Alexei Mateevici facand poezie in trei.
Pe de alta parte, un rauvoitor ar putea vedea in fentarea limbii romane si in amanarea implinirii maternitatii o lupta a motivelor destul de curenta in zilele noastre: cea dintre cariera (in cazul de fata cea de poetesa) si viata de familie/progenitura. Ca si cum, unui barbat dornic sa aiba copii cu tine, i-ai spune: sa mai asteptam, draga, sa ne facem un rost in limba romana.
Inca o data, faza cu fentarea limbii romane, ar trebui, dupa parerea mea proasta, sa fie scoasa, ea picand ca nuca in perete dupa dimenisunea universala a versurilor prealabile. E ca si cum Hamlet ar spune dupa monolog ca s-ar sinucide, dar vrea sa mai fenteze putin engleza.
Ultimele patru versuri nu le-am inteles de tot ca sa zic asa, daca ai vrea sa ma ajuti putin, ti-as fi recunoscator. Eu nu am o minte asa de profunda ca a lui Bobadil care patrunde dincolo de aparente, in zona noumenala si intretine cu esentele un contact direct si un raport intim. Eu judec mai greu, mie imi trebuie un comentator al comentariilor lui Bobadil, de pilda cel de aici, care m-a facut de cateva ori sa-mi scap ochii peste cap.
Titlul e doar asa, la basca?

Cristina,
Revolta mea se indreapta mult mai mult impotriva zicalei cu filosoful. Vad in aceasta in primul rand un elogiu adus aparentei: e mai bine sa pari ceea ce nu esti decat sa arati altora ceea ce esti cu adevarat; in al doilea rand, ai dreptate, alaturi de Mill, ca a exprima un punct de vedere este mult mai productiv decat a te retine, cel putin din doua puncte de vedere: 1)daca ceea ce ai exprimat este gresit, ai sansa imensa de a-ti revizui parerea, de a renunta la ea, de a o ameliora; 2)daca ceea ce exprimi este adevarat sau bine intemeiat, argumentat, oferi sansa altora sa afle ceea ce nu stiu inca sau nu stiu atat de bine ca tine (natura adevarului, de fapt a oricarei credinte este aceea a impartasirii, a exprimarii, nu exista credinta tacuta, idee muta).
Evident ca cine nu gandeste nu greseste, dar este de o mie de ori preferabil sa gandim asumandu-ne riscul erorii decat sa traim dincoace de adevar si fals sau de bine si rau.
Cel care tace nu ramane filosof pentru ca nu a fost niciodata. Filosoful are o mare pofta de a vorbi si este singurul om care nu tace nici macar atunci cand nu vorbeste cu nimeni altcineva, asa cum fac in mod obisnuit oamenii. De la Socrate (care nu a scris nimic, dar care a vorbit toata viata, literalmente pana ce moartea i-a inchis gura) pana la Hegel si Heidegger (care au scris si au vorbit imens, pe nesaturate) nu avem decat exemple de filosofi volubili. Nu stiu de unde vine asocierea dintre tacere si filosofie, probabil ca se confunda ascultarea cu tacerea, dar a tacea atunci cand asculti inseamna a repeta cuvintele conlocutorului in gand, a interioriza mesajul transmis, deci a vorbi. (In acest sens filosoful este singurul care stie sa asculte, adica sa-l lase pe celalalt sa patrunda in propria lui interioritate, repetandu-i cuvintele, lasand ca o constiinta straina sa devina propria sa constiinta; repet, in acest sens, a sti sa asculti, sa taci, inseamna tocmai a sti sa vorbesti cu adevarat).
Un risc este prezent in orice rostire a noastra: acela de a ne lega de afirmatia pe care tocmai am emis-o. Se intampla in mod curios ca tocmai actul emisiei vocale care ar trebui in mod natural sa ne elibereze de o anumita idee sa o fixeze si mai mult in mintea noastra, chiar daca inainte nu avea un asa de mare pret pentru noi. De indata ce rostim un lucru, il consideram mai adevarat decat inainte de a-l rosti. Acesta este si rostul actelor verbale de credinta, marturisirea crezului in Biserica, repetarea unor dogme sau doctrine (de asemenea, a invata inseamna a adera la continutul invatarii). Dar de acest risc ne putem pazi, dezvatandu-ne de adeziunea spontana fata de propriile mesaje, detasandu-ne de instinctul matern care se manifesta fata de cuvintele noastre (omul este un Saturn rasturnat: vorbele sale sunt ca niste copii pe care ii naste pe gura).

Sa intelegem de aici ca avem noroc cu aromanii (printre care il amintiti si pe Gigi Becali care crede sincer in valorile de drpetate, adevar s.a.m.d) si care constata neputincios-maniosi coruptia rumanilor? Va rog sa imi spuneti si mie ce-i acela un aroman? Imi recunosc ignoranta: este un roman, un neroman, un mai putin roman, un altfel de roman? Va rog eu mult, spulberati-mi nestiinta! Caci altfel o sa-mi pun niste sperante mesianice in neamul aromanilor fara sa stiu ce e acela. Multumesc!

Slalomul de pe Golgota e genial! Mi-l imaginez pe Iisus facand slalom printre cruci cu talhari rastingniti si ajungand primul de-a dreapta tatalui.

Pentru \"plin de fericire\" meriti toate aplauzele palmelor de poeti!

Aia cu omul de cultura nu e un om lipit cu curul de scaun - mi se pare o adevarata impertinenta! Cine vorbeste, tocmai marele eseist, publitzist, filosof, fizician, ingrijitor de colectii, director al institului cultural roman, director de reviste, membru al cnsas si al altor comitete si comitzii, tocmai Horia Roman Patapievici care de mai bine de un deceniu este ultima mare descoperire din randul celor 22 de genii carpatine (mai sunt 21, dar ce vreti, Gabriel Liiceanu e unul singur, mai aveti rabdare)!

Bianca,
permite-mi sa-i raspund eu lui Adrian. Ei bine, sfatul dumnezeisc transmis lui D-zeu (sic!) poate veni de la un Dumnezeu \"superior\", creatorul fiind Demiurgul, adica D-zeul creaturilor sale. In afara de aceasta interpretare gnostica, sfatul dumnezeiesc poate veni de la Dumnezeu Insusi, ca un sfat pe care i-l da propria sa constiinta, si cum tot ce e al lui dumnezeu e dumnezeisc, si sfatul sau nu paote fi decat tot dumnezeiesc. Problema e, in acest din urma caz, ca sfatul nu poate fi ceva al nostru pentru noi, mult mai potrivit fiind \"intentie\" sau \"gand\". Dar, cu D-zeu se schimba perspectiva: diferenta dintre constiinta noastra si constiinta divina este ca cea din urma este absoluta, altfel spus sinele divin este in acelasi timp Altul sau, el este in egala masura identic si diferit fata de sine insusi (Eu sunt cel ce este), asa incat ceea ce noi numim intentie sau gand, la el se poate chema negresit sfat.

Impresionant textul si mai ales post scriptumul. Oricum, povestea improspateaza tema indiferentei generale pe care ne complacem sa o acceptam ca atare. Sau acei copii mici, abia nascuti si expusi in intersectii mizericordiei soferilor... Intotdeauana m-am simtit vinovat pentru ceea ce patimeau! Marturisirea devine cu adevarat tulburatoare de la \"am aflat ce inseamna...\"

Citind insemnarile dumneavoastra, mi-am dat seama ca destul de rar intalnesti pe agonia (si nu numai) oameni ca dumneavoastra, in stare sa urmareasca cu acribie nuantele unie idei, ascunsurile unei carti, implicatiile unei teme. Prezenta dumneavoastra este cumva stranie: pare ca nu va pasa de cititor, dar de fapt il supuneti unei initieri printr-o rabdare ce se invecineaza periculos cu exasperarea. Cine nu stie sa evite aceasta granita, foarte usor de atins, va va pierde, dar poate nu pentru totdeauna, pentru ca siguranta si stapanirea, temeinicia si profunzimea scriiturii dumneavoastra au ceva din chemarea unui tinut ferm in care iti poti gasi un adapost o buna, foarte buna bucata de timp.
Trimiterile pe care le faceti la alte articole, episoadele destul de numeroase ale unei teme discutate, acel \"va urma\" pe care il lasati sa se intrevada la sfarsitul unui articol sunt lipsite de orice simt al audientei (al ratingului) intr-o lume care vrea sa afle cat mai repede tot ce ai de spus si care crede ca un singur om nu are el mare lucru de spus. Oricine v-ar putea intreba: cine sunteti dumneavoastra, domnule Atanasiu, de va luati asa in serios si sa cereti si altora sa va ia? Eu va spun: tocmai pentru ca va luati atat de in serios, sunteti Cineva, domnule Atanasiu.

urmatoarea fraza, nu urmatoarul

A, da, uitam: mi-a placut afisul!

Radu, iti multumesc pentru invitatie si pentru nivelul 100. M-am bucurat.
Probabil ca ai mai primit laude pentru ceea ce ati facut si faceti aici, un site cu o asemenea destinatie si anvergura este, cred, ceva absolut unic, cel putin in Romania. Iar aceste intalniri reale ale oamenilor virtuali, intruparile periodice ale versurilor tin de o cyberimaginatie bogata. Din pacate, nu am putut veni, desi mi-am dorit, mai ales ca si eu, ca toti admiratorii, vreau sa vad cum arata in carne si oase oamenii pe care-i admir.
Inca o data, multumesc!