Alina Manole

Sirena, inițial, tu ai comentat comentariul meu și nu textul acesta. Asta în primul rând. Apoi, rămân la părerea mea, că după câtva timp de poezie.ro, Virgil începe să scrie mai condensat și textele lui au o altă valoare, superioară. Nu contest părerea ta, ți-o respect, așa cum sper că și tu o respecți pe a mea, fără a da detalii din discuții private, nu înainte de a mă întreba și pe mine, ca interlocutor.

Silva, mă bucur că există și un comentariu pentru ultima parte a acestui poem. :) Citindu-l, voi reuși să înțeleg mai bine versurile. Mulțumesc.

Dragă Silva, și eu care văzusem poem doar până la \"pentru încă un vals / în brațele tandre ale nestatorniciei\" și, în rest, \"profeție\", nu poezie, pentru că mai e ceva de lucrat la formă, la rima oarecum involuntară și destul de facilă etc. Rămân la părerea mea, pentru că nu m-ai convins de ce în ultimul fragment - care mi se pare destul de diluat - stă poezia.

Sirena, te contrazic, nu se compară valoarea poeziilor postate de Virgil în ianuarie-februarie 2004 cu cele scrise la câteva luni de poezie.ro. Te rog să revezi textele de acum un an și să evaluezi comparativ, înainte de a face afirmații invidioase și răutăcioase. Îmi mențin părerile, și pe cea de acum, și pe cea de atunci, pe care le pot argumenta oricând.

Ela, tu știi mai bine dacă vindecarea vine din interior, ca și fericirea. Și dacă există, într-adevăr, sau sunt doar iluziile noastre cele mai dragi.

Vladimir, mereu o plecare duce la un torticolis de suflet, nu? Parcă nu poți să nu privești mereu în urmă, pentru a nu rătăci drumul înapoi.

Carmen, mă bucur să te găsesc în pagina mea și sper că ne vom intersecta în continuare la fel de constructiv.

Ioan, de la \"terticolisul\" din final a pornit tot poemul. Să vezi cum era iarnă și cum ningea și dacă mă depărtam prea mult, dispăreau urmele și, odată cu ele, și drumul înapoi. Așa că am hotărât să întorc mereu sufletul spre locurile de unde am plecat, pentru a nu uita niciodată. Așa se face că sufletul meu a rămas cu gâtul sucit.

Andu, ce ai vrut să spui prin \"sinceritatea cu care marca autoarei nu te-a obișnuit până acum\"? Ai observat că textul nu e foarte mult lucrat, dacă îl mai țineam în sertar, nu mai era valabil meteorologic. :) Aș fi curioasă de răspunsul tău. Și, într-adevăr, m-am oprit din scris când s-a oprit și tramvaiul în stație. :) E un \"poem scris pe stradă\".

Bogdan, n-am înțeles nimic din comentariul tău :). Dar mă bucur să te regăsesc aici.

Florin, să înțeleg gustul ușor amărui al dependenței de a privi spre ceva, spre cineva, mereu... Și uite așa, poemul despre \"torticolisul de suflet\" a fost scris.

Mihai, este un text în care am scris despre un trecut văzut prin ochiul unei alte vârste, care nu mai poate suprapune imaginile demult-ului și atunci apar modificări ale sfericității amintirilor. Și durerea.

Freelancer, ai surprins ideea de \"fapt divers\" al ninsorii care îți acoperă urmele, pierdut drum către casa bunicilor care au plecat demult, la fel, copilăria, cine ar mai putea fi aducătorul de drumuri și ce recompensă i-ai mai putea oferi.

Vă mulțumesc pentru cuvintele și aprecierile voastre.
Cu mare drag de voi.

Prin poezie, poetul își încifrează sufletul și își descifrează subconștientul, adâncul ascuns, amintirile curg, se reflectă și, în același timp, sunt transvazate prin această placentă subțire / a imposibilei opriri, prin care poetul întinde degetele spre acel eu cel de dincolo, cel care va îmblânzi în genomul său acea \"ființă greu de mulțumit\", despre care scria cândva Jeni Acterian în Jurnalul său, și pentru care \"ar putea fi atât de grea de fericire viața, încât nu înțelegi ce rost are toata oroarea și toată urâciunea din jur\".

Virgil Titarenco este un fin bijutier, un îndemânatic sculptor în piatra prețioasă a cuvintelor. El știe cum să așeze în lumină versul, știe să îți creioneze drumul până la palatul de cleștar al poemelor sale, dar te lasă singur să șerpuiești spre inima cristalului de stâncă, căutînd o atlantidă de porțelan / rătăcită între oglinzile circulare ale cotidianului, până acolo unde cercul devine spirală, într-un multidimensional în care cuvintele se întind pe axe aspațial-atemporale. Astfel, poemul devine Axis Mundi crescut din Insula Albă a imaginației.

Ce se poate spune despre poezia lui Virgil Titarenco, la 1 an de poezie.ro? O poezie care a învățat să stea în picioare și să meargă singură și sigură, o poezie matură, care merită să fie strânsă și publicată într-un volum.
Eu îi doresc să își realizeze visurile poetice și în primul rând acestea să se contureze prin apariția volumului de poeme de debut.

La mulți ani pe poezie.ro și la multe poeme reușite!

Thais, într-adevăr, în urma plecării rămân doar tălpi, cuie, mănuși și îngeri doar atunci când au fost. Și ningem, să nu mai recunoască nici unul drumul înapoi spre acasă.

Ela, ție, Alina îți spune că ești o optimistă: crezi în vindecare. Sau ai leacuri pentru partea aceea bolnavă, pe care o cărăm după noi și pe care o strigăm suflet?

Mihai, ție, Alina îți răspunde că abia așteaptă să citească povestea cu stație de mașină, iarnă, tu și 20 de ani.

Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre calde.
Cu drag de voi, din iarnă.

Remarc strofa:

se făcea că vii și că pleci încet
de pe un drum nevăzut de nimeni
pipăind prin mine către un alt drum
dar nu mai simt doamne
mor cuminte
iar ca de-atâtea ori chipul din oglindă
înfloreste în tine...

Mai e ceva de lucrat, desigur, dar este un început bun.

E o tristețe în poemul tău, care m-a durut până în inimă. Acea tristețe pe care o recunosc de departe. Știi de ce? Pentru că e specifică doar poetului.

Bun venit, Taisia! Te invităm la cenaclurile noastre, cu drag.

Draga mea Ela,

Te rog să încerci să răspunzi comentatorilor tăi printr-un singur comentariu. Altfel se încarcă inutil pagina principală de comentarii. Cum ar fi să procedăm toți așa? ;)

Cu drag.

Ai tendința să nu renunți la \"ce\", \"miresme\", \"lupii\" și probabil că pentru acestea nu există \"leacuri\".

Dar nu pot să nu recunosc faptul că mi-a plăcut în mod deosebit versul:

inima mi se face vale în care urlă lupii cununând așteptări și miresme

Fotografia ar fi mers mai bine dacă ar fi încadrat textul în dreapta.

Observ o tendință de schimbare a stilului, și în bine. Am remarcat sensibilitatea versurilor care mi-au plăcut mult:

uite așa plecăm dintr-o iubire
ca din amurgurile toamnei
strivind sub tălpi
o patimă închipuită

Un text frumos, sensibil. Poate spre final ar mai trebui lucrat.

Acest text nu e poezie. Și nu e text care să merite să fie recomandat. O fi cu sâni, dar asta nu înseamnă că și e un poem frumos. Oricum ar fi \"creșterea\". Iar comentariul care însoțește steaua nu o justifică.

Autoarea Gabriela Irimia este aici să învețe cum se scrie poezie, nu să își facă iluzii că scrisul ei, în forma și fondul în care este acum, e un scris valabil.

Alooper, nu e prima dată când acorzi steluțe pe texte slabe.

ATENTIE ! Acordarea unui + trebuie sa fie însotita de un comentariu elaborat!
Comentariile fara substanta atrag pierderea imediata a dreptului de acordare a acestei distinctii! Asigurati-va ca ati parcurs instructiunile!!!

Te rog, ai grijă de nivelul tău.

Îți mulțumesc, dragă Nia. Îți doresc și aici tot binele din lume și să fii la fel cum te cunoaștem noi.

Dacă au fost \"voci care au comentat negativ\", am auzit doar una care sper, cândva, să își ceară scuze pentru invidia chiar de ziua ta.

Cu mare drag de tine.

Deosebit finalul poemului... \"eram fiecare o poartă în urmă către unu\".
Și tigrul cu cap de om ce semnifică?
Cu drag, mă bucur să te recitesc.

Iată o zi din șirul zilelor mari, în care te întrebi cum va fi, privești în jurul tău cu teamă că vei auzi pașii cuvintelor: ai emoții.

Îmi spune aseară, \"îmi tremură mâinile, ce-mi faceți?? am ditamai emoțiile...\". Nu știam cum va fi. Cine va scrie, dacă se va scrie, ce se va scrie. La celelalte colaje am avut textele, știam exact, era totul ținut sub control. Acum totul a fost imprevizibil. Minunat de imprevizibil. Dar am știut mereu că există un as în mâneca site-lui: talentul vostru și prețuirea pentru omul deosebit Nia și poeta cu pseudonimul Nichita Victoria.

La mulți ani! dragă Nia, și tot ce îți poate dori un prieten.

Felicitări vouă pentru tot ce ați realizat!
Cu mare drag.

Draga mea, iartă-mi uitarea și primește-mi acum mulțumirile pentru cuvintele tale. Mă bucur că ne-am întâlnit ieri la cenaclu și sper să ne revedem cât de curând și în toate Virtualiile. Cu mare drag.

Ni-a, Ga-bi, Da-na, vă mulțumesc pentru prietenia voastră și pentru cuvintele și zâmbetele pe care le împărtășesc cu voi în fiecare zi.

Domnule doctor, încântată să găsesc părerea ta la acest text. La bună citire în continuare!

Cu mare drag de voi.

Permite-mi o părere asupra textului.

Nu înțeleg rostul versului \"și a cîinilor vagabonzi\" în scenariul poetic pe care îl prezinți. E prea dur spus \"rictusuri imbecile\" și nu se potrivește deloc cu stilul tău. Aș modifica \"verzuie\", \"zburătăcită\", \"fugărește\". Versul \"în această noapte\" nu poate sta singur, dezechilibrează poemul.

Într-adevăr, ai dat lovitura cu versul \"sînt trist ca un film de cartier cu final previzibil\". Nu știu de ce îmi amintește de \"Călăuza\", un film impresionant.

Nu finaliza poemul egocentrist. Lasă cititorul să viseze, nu îi fă în ciudă cu \"numai eu\". Aș fi folosit persoana a treia.

Citind poemul, am avut senzația de nisipos, de nuanțe de gri, de ceață crepusculară care îți impregnează haina imaginației și rămâne acolo pentru multă vreme.

Mulți ani, Alex.Alex și fii fericit, 14 ani înseamnă vârsta la care ai tot timpul de partea ta, să scrii și să citești poezie. La fel a fost și pentru noi. Rămâne să discutăm la persoana a doua singular, ok?
Și tot mai cred că vei scrie \"tine\" fără majuscule. Nu acum, în Domnule doctor 3. :)

Ok, Alex.Alex. Lasă așa, deocamdată. Cândva, vei reveni cu o recitire 2 și un Domnule doctor 3. Deși eu cred că vei lucra pe ultimele versuri de care ai zis că sunt așa cum ai vrut tu. Poezia e ca pământul: o scrii, apoi o lucrezi. Altfel nu prinde rădăcini, oricât ar fi Nilul de lung și delta lui de frumoasă. Mult succes.

Dragă Alex,

Mă bucur că te-ai ținut de promisiune și că ai scris în continuare. Permite-mi câteva observații, constructive sper eu:

- \'mă doare vișiniu\' sau \'vișiniul\'?
- \'jumătate hazlie de apus\' - oricum dar nu hazlie.
- dacă îmi spui că Nilul în textul acesta are legătură cu Amon Ra, îi înțeleg rostul
- \'tine\' fără majuscule
- punct _ tăiat: nu te zgârie pe auz? \'punct asimetric tăiat\' parcă sună mai bine
- \'picătura de dimineață\'??? iar noțiuni medicale? tu trebuie să te faci doctor :)
- de la \'ghețari\' până la \'capilare\' trebuie lucrat.

În rest, e de bine, de mult mai bine. \'Domnul doctor (3)\' va fi și mai reușit. Aștept. Succes.

Ordinea este muzicalitatea internă a cuvintelor care formează versurile, iar Eugenia este sora mea. Să nu se spună fără motiv că suntem în familie. ;)
Mulțumesc pentru comentariu și aprecieri, la bună citire.