Alina Manole

Îți mulțumesc pentru cuvinte. Impresionantă poveste, într-adevăr. Mi-a atins sufletul.

Acum am văzut și eu. Frumos, felicitări pentru idee și realizare!
Deja ascult. Abia aștept, ascultând, să recunosc vocile de demult.

Vă mulțumesc pentru gândurile voastre bune!

Ștefan - De câțiva ani, vremurile au fost de așa fel încât nu am mai avut timpul și starea necesară organizării unei noi ediții a cenaclului. Uneori, cred că e bine cât a fost, alteori cred că poate cândva, în viitorul apropiat, ne vom revedea în Virtualia la Iași.

Viorel - îmi amintesc de acel text și mă bucur că ai continuat să scrii și să publici pe site.

Bogdan - și mie îmi e dor de voi și de acele timpuri frumoase.

Silvia - minunate timpuri! Îmi amintesc de acel poem al tău. Acum am recitit și comentariile, iar ultimul e scris de Mihai Leoveanu. Am început pe acest site prietenii întru poezie și viață, prietenii aproape de inimă timp de două decenii.

Dana - într-adevăr, nu plecăm niciodată, mereu revenim pe acest site, pentru literatură pentru prieteni, pentru a mai afla cine a mai venit aici, cine mai scrie ca noi cei de acum douăzeci de ani...

Dorin - nostalgici, dar optimiști și cu inimile deschise.

Liviu - voi reveni, nu am plecat niciodată. Îmi voi face timp să și comentez autorii noi.

Încă o dată, mulțumiri tuturor comentatorilor mei!

Vă mulțumesc pentru gândurile voastre bune!

Ștefan - De câțiva ani, vremurile au fost de așa fel încât nu am mai avut timpul și starea necesară organizării unei noi ediții a cenaclului. Uneori, cred că e bine cât a fost, alteori cred că poate cândva, în viitorul apropiat, ne vom revedea în Virtualia la Iași.

Viorel - îmi amintesc de acel text și mă bucur că ai continuat să scrii și să publici pe site.

Bogdan - și mie îmi e dor de voi și de acele timpuri frumoase.

Silvia - minunate timpuri! Îmi amintesc de acel poem al tău. Acum am recitit și comentariile, iar ultimul e scris de Mihai Leoveanu. Am început pe acest site prietenii întru poezie și viață, prietenii aproape de inimă timp de două decenii.

Dana - într-adevăr, nu plecăm niciodată, mereu revenim pe acest site, pentru literatură pentru prieteni, pentru a mai afla cine a mai venit aici, cine mai scrie ca noi cei de acum douăzeci de ani...

Dorin - nostalgici, dar optimiști și cu inimile deschise.

Liviu - voi reveni, nu am plecat niciodată. Îmi voi face timp să și comentez autorii noi.

Încă o dată, mulțumiri tuturor comentatorilor mei!

Mulțumesc pentru gânduri și aprecieri. Adevărat a înviat!
Adevărat și că a doua parte e mai personală. Poate voi reface, să vedem ce va ieși.

Iată că se mai scrie și poezie bună de dragoste.

Și ideea magică unde e? Ai transformat-o în horror.

Mie mi s-a părut că citesc aici și un pic de Maestrul și Margareta, și Un veac de singurătate, și pe Saramago. Până la /dragostea/ când l-am citit pe Tosa. Apoi tot pe Tosa de demult.
Totuși, m-am oprit la Limanu.

Concluzionând, de citit inclusiv Limanu, pentru stil, acuarelă, eseu și profunzime.

Cum spunea Radu, cu vreo 15 ani în urmă, ceva de genul, nimeni nu pleacă de aici, cu adevărat, toți se vor întoarce, cândva. Aș zice despre mine că urmăresc site-ul din timp în timp. Și știi de ce? Pentru că am lăsat aici fărâme din sufletul nostru, revenim de fapt să ne regăsim.
Tu? Esența e aceeași, ceva mai nuanțată acum, odată cu experiența vârstei și a cuvântului scris.

Intr-adevăr si eu am avut, când citeam Eliade, cu multi ani in urma, un sentiment profund de ceva care semăna cu dorința de cunoaștere a tarii, a oamenilor, ca si cum ceva m-ar trage spre intr-acolo. Apoi am avut șansa de una la un miliard sa il întâlnesc pe Babu, de la care am aflat despre India cea reala. India e mult prea mare pentru a fi cuprinsa in fotografii sau memorii. India e prea dureroasa pentru a nu se scrie despre ea in poezie. In proza nu poți surprinde esențialul durerii, precum poți in poezie.

P.S. Mulțumesc, Dan. Exact in seara asta, ma gândeam sa scriu naibii the last poem for him. Apoi am văzut comentariul tău, de parca îngerii s-au vorbit, cumva, amânând sau anulând, încă nu-s sigura. Tu, chiar de la început, ai fost dintre ei.

Mereu vor fi texte la subiecte fierbinți, mereu au fost, las ca e bine asa. Faza cu nu m-am putut abține îmi amintește de mine din vremurile bune. Suntem cumva fericiți când ne vedem pe noi înșine în ceilalți. De fapt, poate doar atunci suntem fericiți. Nu mă pot abține să nu iți scriu că zâmbesc, știind că acest comentariu va rămâne aici și, dacă avem noroc de site și peste zece ani, îl vom putea reciti. Puține sunt cuvintele care mă mai bucura, puțini au rămas oamenii care mă mai fac sa râd. De fapt, râd.
Râd e vers.

Site-ul asta are mare noroc cu tine, Dan. După ce am citit recentele tale comentarii de azi, pot sa spun ca de mult nu am mai zâmbit asa. Din vremurile bune. Am cautat un link sa iti las, insa nu am gasit nimic interesant, asa ca ti-l las pe primul pe care l-am gasit, dupa ce am renuntat la a mai cauta: youtube.com/watch?v=BmUe3-sfr7E&ab_channel=PrateekKuhad

Mie mi-a placut si titlul, si "Strugurii se sfârșeau la capătul unei lumi unde oamenii treceau zilnic cu fețele acoperite." desi nu prea am inteles prea bine logica si imi aminteste de un banc pandemic: daca ne imbolnavim toti, cine va mai culege via?! :)

E, totusi, un text auriu ca un inceput de toamna. Daca scoti ingerii, inima si dragostea si vezi ce ramane, poate ramane ceva bun.

Întrezăresc ceva optimism în comentariul tău, dacă nu chiar bucurie. Bucuria e buna.
Intr-adevăr, e un text previzibil si pentru mine, adică nu am adus nimic nou literaturii, deși scenariul din viata din care a fost extras a fost imprevizibil, însa, asta e, atât m-a dus capul. Mergand eu azi pe strada si gandindu-ma la comentariul tau, mi-a trecut prin minte ca de fapt cele doua finaluri se aseamănă întrucâtva. if I ever forget și-ți
Semn ca înjurăturile sunt si ele bune la ceva.

Aici pe text nu mai corectez nimic, pentru ca "iese de la reco", era o vorba veche de peste 15 ani de zile. Ceea ce ma uimește nu e vorba, nu e nici timpul, ci ca și acum am aceleași sentimente în sufletul meu, când mi-am amintit de treaba asta. Semn ca nu noi îmbătrânim, ci timpul din jurul nostru. O mai fi zis-o altcineva?

Când credeam ca le-am citit pe toate și nimic nu ma mai poate surprinde in literatura, vii tu și scrii: "cand nu iti place ceva sunt sanse sa nu fi trait indeajuns de mult incat sa intelegi lucrul respectiv" - excelent zis și s-ar putea sa fie valabil si in alte domenii, daca nu cumva în toate.

A-propos de "vine o vreme cand dinspre stanga migrezi spre dreapta, nu total, nu extrem, dar cam asa ar fi firesc." eu am ajuns la concluzia parțiala în aceasta existenta, ca ar fi mai bine sa nu existe nici dreapta, nici stânga, sunt doar concepte, singura treaba care contează e dragostea. Si mai e ceva, ceva doar pentru noi care putem sa o facem: contează ce ai lăsat scris. Contează ce ai lăsat creat.

N-am sa iți las la schimb nici un link, pentru ca toate linkurile mele sunt linkuri de fete. Dar mi-a plăcut linkul tău, poza cu cerul, norii cu scările de griuri și muzica celesta.

Mulțumesc frumos pentru comentariu. Să îți răspund:

Zici:
vad strofa 3 ca pe un fel de explicatie pentru numărul 2 (de care după parerea mea nu e nevoie). Adica ar putea dispărea una sau s-ar putea combina.

În strofa 2 mă refer la pisică. Pisica are urechile ascuțite. Cine are pisică, știe exact că asta e diferența între ea și cățel. În strofa 3 mă refer la cățel.
Dar da, cele două strofe pot fi alăturate. Voi proceda întocmai, deși sunt de principiu că orice ființă are exact aceleași drepturi în univers, indiferent în ce specie a fost clasificată.

De acord că ultimele trei versuri din strofa 4 sunt aproape inadecvate. Mă gândesc să le exclud. Am știut asta încă de când le-am scris, dar le-am scris tocmai pentru că se potrivesc bine cu imperfecțiunile mele. Dar sigur, voi considera sugestia ta drept cea potrivită poeziei.

Nu am prins ideea ultimului paragraf. Da, am evidențiat oamenii, nu i-am clasificat, deși poate așa se vede din afară.
Până la urmă, ideea era că Dumnezeu este pentru mine orice ființă din univers și nu conceptul clasic sau cam așa.

Dumnezeu ar fi doar pe unde e pus diezul adică?

Inima de chihlimbar, din aurie, se preface în roșie, odată cu timpul. De fapt, noi dăm, prin scris, o clipă, înapoi, celorlalți, străbunilor.

O înțelegere aproape perfectă a poemului, un comentariu fantastic. Mulțumesc! Chapeau bas!

Am observat și eu, și chiar azi mi-a zis și Șerban că sunt ceva probleme cu site-ul și că nimeni nu răspunde la emailuri. Mai așteptăm, sperând să se rezolve.

Valeriu Stancu imi spunea, cu foarte multi ani in urma, ca exista un moment in viata fiecarui poet cand nu va mai scrie poezie. Un moment de ani, poate zeci, poate o jumate de viata, poate nu va mai scrie niciodata. Pe atunci aveam 19 ani si m-am speriat teribil, cum naiba sa nu mai scriu niciodata? Apoi au fost ani in care nu am mai scris. Recent, am observat ca nu am mai scris din 2019. Nu am mai avut ce esential. Acum in 2020, odata cu pandemia. Cine stie cand voi mai scrie. Stilul tau imi e cunoscut sau imi e cunoscuta generatia ta de poeti poate. Hai sa discutam in alta parte pana nu ne baneaza Radu aici.

Mulțumesc pentru lumină, cuvinte și gânduri bune!