Alina Manole

Mie mi-a placut si titlul, si "Strugurii se sfârșeau la capătul unei lumi unde oamenii treceau zilnic cu fețele acoperite." desi nu prea am inteles prea bine logica si imi aminteste de un banc pandemic: daca ne imbolnavim toti, cine va mai culege via?! :)

E, totusi, un text auriu ca un inceput de toamna. Daca scoti ingerii, inima si dragostea si vezi ce ramane, poate ramane ceva bun.

Întrezăresc ceva optimism în comentariul tău, dacă nu chiar bucurie. Bucuria e buna.
Intr-adevăr, e un text previzibil si pentru mine, adică nu am adus nimic nou literaturii, deși scenariul din viata din care a fost extras a fost imprevizibil, însa, asta e, atât m-a dus capul. Mergand eu azi pe strada si gandindu-ma la comentariul tau, mi-a trecut prin minte ca de fapt cele doua finaluri se aseamănă întrucâtva. if I ever forget și-ți
Semn ca înjurăturile sunt si ele bune la ceva.

Aici pe text nu mai corectez nimic, pentru ca "iese de la reco", era o vorba veche de peste 15 ani de zile. Ceea ce ma uimește nu e vorba, nu e nici timpul, ci ca și acum am aceleași sentimente în sufletul meu, când mi-am amintit de treaba asta. Semn ca nu noi îmbătrânim, ci timpul din jurul nostru. O mai fi zis-o altcineva?

Când credeam ca le-am citit pe toate și nimic nu ma mai poate surprinde in literatura, vii tu și scrii: "cand nu iti place ceva sunt sanse sa nu fi trait indeajuns de mult incat sa intelegi lucrul respectiv" - excelent zis și s-ar putea sa fie valabil si in alte domenii, daca nu cumva în toate.

A-propos de "vine o vreme cand dinspre stanga migrezi spre dreapta, nu total, nu extrem, dar cam asa ar fi firesc." eu am ajuns la concluzia parțiala în aceasta existenta, ca ar fi mai bine sa nu existe nici dreapta, nici stânga, sunt doar concepte, singura treaba care contează e dragostea. Si mai e ceva, ceva doar pentru noi care putem sa o facem: contează ce ai lăsat scris. Contează ce ai lăsat creat.

N-am sa iți las la schimb nici un link, pentru ca toate linkurile mele sunt linkuri de fete. Dar mi-a plăcut linkul tău, poza cu cerul, norii cu scările de griuri și muzica celesta.

Mulțumesc frumos pentru comentariu. Să îți răspund:

Zici:
vad strofa 3 ca pe un fel de explicatie pentru numărul 2 (de care după parerea mea nu e nevoie). Adica ar putea dispărea una sau s-ar putea combina.

În strofa 2 mă refer la pisică. Pisica are urechile ascuțite. Cine are pisică, știe exact că asta e diferența între ea și cățel. În strofa 3 mă refer la cățel.
Dar da, cele două strofe pot fi alăturate. Voi proceda întocmai, deși sunt de principiu că orice ființă are exact aceleași drepturi în univers, indiferent în ce specie a fost clasificată.

De acord că ultimele trei versuri din strofa 4 sunt aproape inadecvate. Mă gândesc să le exclud. Am știut asta încă de când le-am scris, dar le-am scris tocmai pentru că se potrivesc bine cu imperfecțiunile mele. Dar sigur, voi considera sugestia ta drept cea potrivită poeziei.

Nu am prins ideea ultimului paragraf. Da, am evidențiat oamenii, nu i-am clasificat, deși poate așa se vede din afară.
Până la urmă, ideea era că Dumnezeu este pentru mine orice ființă din univers și nu conceptul clasic sau cam așa.

Dumnezeu ar fi doar pe unde e pus diezul adică?

Inima de chihlimbar, din aurie, se preface în roșie, odată cu timpul. De fapt, noi dăm, prin scris, o clipă, înapoi, celorlalți, străbunilor.

O înțelegere aproape perfectă a poemului, un comentariu fantastic. Mulțumesc! Chapeau bas!

Am observat și eu, și chiar azi mi-a zis și Șerban că sunt ceva probleme cu site-ul și că nimeni nu răspunde la emailuri. Mai așteptăm, sperând să se rezolve.

Valeriu Stancu imi spunea, cu foarte multi ani in urma, ca exista un moment in viata fiecarui poet cand nu va mai scrie poezie. Un moment de ani, poate zeci, poate o jumate de viata, poate nu va mai scrie niciodata. Pe atunci aveam 19 ani si m-am speriat teribil, cum naiba sa nu mai scriu niciodata? Apoi au fost ani in care nu am mai scris. Recent, am observat ca nu am mai scris din 2019. Nu am mai avut ce esential. Acum in 2020, odata cu pandemia. Cine stie cand voi mai scrie. Stilul tau imi e cunoscut sau imi e cunoscuta generatia ta de poeti poate. Hai sa discutam in alta parte pana nu ne baneaza Radu aici.

Mulțumesc pentru lumină, cuvinte și gânduri bune!

Dan,
Acum doua saptamani pare ok, sa vezi ce razi cand le vei citi peste 10 ani. Insa peste 18 multumesti Cerului ca le-ai scris, oricata durere si oricate nopti pierdute or fi fost in spatele acelor poeme. Ca bucurii nu sunt. Sau sunt?
Spune-mi.

Multumesc fromos pentru ganduri, Dan. Si pentru comentariul de la ultimul / penultimul poem. Multumesc si pentru ca ai trecut prin poemele mele de demult, din alte timpuri. Poate ca varsta ne face mai autobiografici.

Cu siguranta, cuvintele sunt lucrate in text. Si in traducere. Chiar daca lucrul pe text dureaza ore intregi, zile, merita. Asta e ce ramane. Asta suntem noi insine, trecerea noastra prin viata. Iar pentru aceasta sansa ar trebui multumiri si Domnului, dar si acestui site. E incredibil ce sansa uluitoare ni s-a dat prin acest site. Sa ne putem uita inapoi in timp, la noi insine, la cei 18 ani petrecuti aici.

Intr-adevar, nu te-ai inselat. E o traducere. Textul de pe pagina de engleza e o traducere a acestuia. Insa altele sunt traduceri din engleza si cred ca se simte asta, cumva. Momentan, dintr-o eroare umana - ca sa zic asa :) - acel text e sters. Poate ca timpul va repara ce e de reparat.

P.S: Multumesc pentru citirea si pe engleza.

Îți mulțumesc pentru apreciere și pentru relevarea ideii textului, cu drag.

Aş fi vrut să scriu eu textul acesta. Care metafore? Întreg textul e o metaforă. O oglindă realistă, dar nu lumea reală. Lumea reală este, încă, aceea a moşului de "o zi din an". Am recitit de mai multe ori textul. Merită. Daţi share,
"pentru ca să devenim zilnic
ceea ce tu
nu ești în stare nici măcar
o zi din an".

Țin minte bine ziua de 14 decembrie 1989 când, întâmplător, pe la ora prânzului, treceam prin Piața Unirii din Iași, în drum spre spitalul de Urgențe... Altfel, amintirile mele din acel timp imediat după \'89 sunt amestecate și suprapuse. Încerc să îmi imaginez scena tată-copil, pe care o descrii.
Aștept să țin în mână volumul tău de versuri, cât de curând.

Crăciun fericit!

Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag!

Așteptăm, în preajma evenimentului, și o confirmare a participării pe adresa de email a cenaclului. Ținem legătura.

Dan Tristian are licență zilele acestea, la Filosofie. Sper ca poemul - cu valoare auto/biografică, de altfel - și gândul vostru să-i poarte noroc.

Ținem pumnii, Filip!

Și să ne re/vedem cu bine în \'Anacolut\' și, la toamnă, în \'Virtualia\'.

Încearcă să lucrezi ideea textului. Ți-aș recomanda să citești Sorescu.
Spor la lucru și succes! Anunță-mă printr-un comentariu când consideri că ai găsit o formă a textului tău mai aproape de ceea ce se numește poezie.

Felicitări, mă bucur să aflu astfel de vești!

Te invităm să lansezi volumul și în Virtualia VI, la Casa Pogor din Iași. Ținem legătura.

Mulțumesc pentru cuvintele tale atât de frumoase despre \"pietrele\" pe care acel copil pictează chipuri de sfinți. Cadoul tău îi va lumina bucuria Anului Nou. Ținem legătura prin email.

Vă rog mai încolo cu fotoliile, Virgil, Simona, Raul, să încap și eu. Țin locuri pentru ieșeni lângă mine. :)

Drum bun, Virgil. Pe noi ne găsești tot aici, în casa noastră din virtual, unde îți vom aștepta oricând poemele.

P.S. Să nu uiți să strângi în bagaje și poezia și poezie.ro.

Dumnezeu, Yes / No? Ți-am spus, și tu ai zis, există un dumnezeu al pisicilor, și eu te-am crezut. Rămâne pielea tigrată, atâtor duminici vide.