Alice Diana Boboc

un ritm bătut de zdrențe fluturânde zăcea îmbibat de ceață iar el privea o imagine decupată din hublouri pe o piele goală de miros de levănțică într-o oră ce nu contenea să crească cu

Nutriționiștii mi-au recomandat flori de cactus – cică fac bine la ten... și am început deja să pictez păsări... cu țepi. de unde era să știu că numai culorile se văd în lumea asta?! n-am

Nu voi mai ieși afară. Voi tăcea cuminte în ungherul meu de hârtie și nimeni nu va ști cum să facă din el origami. am bănuit eu. încă de la prima scânteie de chibrit am bănuit ca așa se va

N-ai nimic de făcut decât să ridici mâna și să te ții de aer - si daca pășești numai pe aceeași idee nici nu va fi prea greu ar trebui să deschizi toate ușile și să faci curent cu sine ca să

Și bate în oale. Și zdrăngăne Și geamurile tremură de nervi. printre fâșii de pungi goale cusute cu ață de plastic. aduna-s-ar norii deasupra mea să facă praf și făină! Să se ridice zece

câteodată îți vine să adormi cu ochii deschiși pentru a prinde cerul între pleoape așa cum ai ține un fluture între două degete și te gândești că dintre toți norii de pe pământ, lacrima e cea mai

* vrei să vorbești și să te lași pe spate făcând din cuvinte balone de gumă cu gust de săpun și formă de aer și să le sufli ROGVAIV? * vrei să te vezi mai departe de tine, acolo unde sunt florile

s-a înnegrit luna și a început să cadă cu bucăți de lut dincolo de ceruri o atrage apa și în răstimpuri e prinsă de scoici și de valuri ce se mângaie unele pe altele un harem de Venus din Milo

...într-o floare de colț. și nu duminica, așa cum se întâmplă în fiecare zi de uitare - e ceva ce strămoșii nu au știut îmi voi lăsa peste munți buza mea lichidă și îmi voi deschide ochii plini

*cerul se cațără pe ziduri, pe blocuri, în doi - îndoială că nu se va răsuci/ rătăci/ ascunde spre apus între el și ea clinchetul pielii cu gură din trecut și soare din plin, cu timp foșnind

de mâine începând uitând de ieri și trăind de azi împreună să mergem prin tăcerea stelelor să le suflăm pulberea peste magnolii și peste privirea noastră începând cu mine uitând de

Nebunia ... curge / coboară / alunecă din plăcerea de a cădea precum firele de păr - în dezordine tăcute / multe / simple / fragile Nebunia fuge – ce frumos sună... NEBUNIE O întorc pe toate

o las să cadă / cu unghiile o râcâi o trag cu dinții până la ultimul petec virgin închid ochii negri / închid ochii mei prind aripi și mă târăsc cu ele tăiate mă îndrept iar și iar spre cum și

cu limite și eliberări prin zgomot și în tacere mai ales tăcere – death will be here soon nu știu de unde nu știu până unde liniște / abis care nu greșeste sunt parte din tine sunt parte din

am auzit-o cum mi-a crescut din palmă i s-a ivit - pentru prima oara de când i l-am lăsat liber - ciocul și m-a durut. dintr-un nod în gât i-a apărut întâi un ochi, apoi celălalt lumina i-a

La orizont bate ceasul, dar timpul este același pentru ea /pentru mine cu blana smotocită îmi cere să o fac pierdută timpul fără degete o alintă și ea îi toarce / îl toarce de-a lungul si de-a

Vinde și tu cum nu vând eu și ai să vezi cum respirația ți se va duce de-a dura pe masă o dată cu banii zic – ar fi o onoare pentru mine să văd cum ning ghiceii i-aș lăsa să respire peste fructe

putem pretinde că suntem niște oameni reali ne răsucim în corpurile noastre, ne contorsionăm în noi și cu toate acestea, șira spinării ne rânjește peste umăr pentru a ne arăta că deținem și coloană

s-a terminat cu pictura și de data asta – am sufocat-o strângându-i ramele și yahoo-ul a picat – ce rost mai are să trăiesc? totul dă eroare hai să facem schimb de locuri - poveste stranie /

* se sprijină de pături sunt cărți de joc, pachet strâns și scămoșat, cu margini deșirate - se ridică / obosește / se clatină / amețește/ visează - prea multă lumină dă perdeaua pălmuită de

și-a strâns aripile în jurul lui și le-a făcut cuib le-a adunat dintre alge, pană cu pană, noapte cu noapte a țipat în ecou țipătul lui alb și-a făcut culcuș rotund în gluga scoicii - iar din

soarele și-a găsit pacea într-o inimă de copil – i-a spus ea, străvezie și caldă și l-a sărutat ochii ei s-au făcut apoi noapte și au devenit obsesie apoi au dispărut între ape - iar în irisul

* Auzim - lumina unui ciob de sticlă prinzând ecoul zilei Simțim - vântul pictând cu rotocoale de iarnă într-un strop de cerneală Respirăm - pe-o margine de orizont soarele zâmbind într-un

Mă cheamă glasul plimbându-se pe alocuri lăsându-mă-n uitare pe străzi clădite de furnici cu veșnice plăsmuiri prea albe și-ntretăiate de păreri, de parcuri - și simple intersecții cu falduri de