Aripă de înger

Mă cheamă glasul plimbându-se pe alocuri

lăsându-mă-n uitare pe străzi clădite de furnici

cu veșnice plăsmuiri prea albe și-ntretăiate de păreri, de parcuri -

și simple intersecții cu falduri de senzații

strânse ghem

iar de îmi dai rețeta fericirii – Let\'s do it, please, again - parcă n-aș mai fi printre imitații de ceață, dar totuși

sunt ... profiluri reci și-nchise dezlănțuite-n cârduri

fără de colțuri, ci doar rotunde

cu ciocuri larg deschise părând că-s orizonturi

coborând spirale, grăbindu-se în tihnă

Venim? Când mergem pe pământ?

Eu-am-plecat-hai-vino-e-jos-fără-lumină

De asta-i mică lumea? sau n-am să știu vreodată cât ar putea să-ncapă sub o aripă de înger...