Poezie
Praf de cretă
2 min lectură·
Mediu
Nu voi mai ieși afară.
Voi tăcea cuminte
în ungherul meu de hârtie
și nimeni nu va ști cum să facă din el origami.
am bănuit eu.
încă de la prima scânteie de chibrit
am bănuit ca așa se va întâmpla
va fi o cursă nebună, solară și rece
sună patetic. chiar țipă uneori.
și țipă într-o larmă în care larvele n-au loc
nici măcar pentru ele.
pentru scânteia din ele.
Ca să fie... nimic.
Am scris azi pe buza prăpastiei NiMic
cuvânt denivelat, împresurat de furnici
lacome
Lacome de sticle goale, de plastic și de conținut
un pleonasm cu dopuri pierdute.
sticle din care s-a băut o dată și de un milion de ori
și cu o mare desfătare a papilelor gustative,
viața – ViAțA.
S-a sorbit și s-a dus.
Și au rămas furnicile
prea lacome
și când mă gândesc că totul se poate închide
într-un ivăr tras, în zgomotul lui metalic
pot trage linii peste ToTuL, NiMic, OrIcE și OrIcÂnD
în diagonală și unele peste altele
iar din atâtea cercuri concentrice amețești
și din nou închizi ușa...
desigur, te învârți de fiecare dată când închizi ușa.
Și te închei la nasturi, la toți – începând din vârful pantofilor,
apoi mergând mai sus, pe firul apei,
până la frunte...
tu poți respira într-un carusel?
cu căluți prăfuiți
și cu nechezat ruginit de ușă închisă -
cu privire fixă
palma mi-o trec peste coama Lui
și vopseaua veche, pojghiță de ani
îmi lipește albastrul pe degete.
prea multă copilărie pe degetul meu...
nasturii sunt grei
șotroane făcute din larmă și din bucăți mici de cretă
abia ținute între unghii...
respir praful alb scuturat de pe mâini
și săriturile făcute cu respirația ținută -
ca să nu greșesc.
Mi-e milă de pojghița albastră.
012.688
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alice Diana Boboc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 292
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 49
- Actualizat
Cum sa citezi
Alice Diana Boboc. “Praf de cretă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-diana-boboc/poezie/13896124/praf-de-cretaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DCDCdorin cozan✓eu am vazut aici o pendulare intre renuntare si pastrare a deschiderii catre umanitate: o ascundere intr un vis-carusel si totodata o vointa de a arata celuilalt minunea de a- fi- impreuna. poate chiar o nostalgie, ca dupa o iubire mare mare mare. cine stie?
0