Înserările
se apleacă sub povara ta -
mai bine zis a amintirii tale.
În liniștea măiastră
gunoaie siderate scobite în hârtie
se îneacă în golul dintre noi.
Iluzii se încarcă
în blițuri
Destine reci,
surplusuri muritoare
se topesc în stearpa
cetate a inocenței.
Numai ce a fost spart
încurajat de forțe imanente
reapare,
cu mii de fețe noi
mai pure.
Dureri răstălmăcite
Un trandafir fără ghimpi
nu ezită să distrugă
cu piciorul lui plat
mai gustosul dintr-un sărut
sau dintr-o lacrimă.
Gând refractar, platfus intern...
Respins de simplitate sunt,
revin
Diminețile nu mai sunt
dospite cu vise.
Mă uit înainte de toate la
cifrele ceasului digital -
asta pentru că am uitat
să trăiesc.
Bunicii conversează cu
un răsărit de soare -
asta pentru că
Mă plimb încet pe
străzile agolomerate
înconjurat de
aceleași pete de noroi.
Ploaia nu mai contenește.
Plouă până și în visele mele.
Când eram mic
visele erau senine -
vreau să spun
când
Frumos, frumos,
se condensează pustiul
în clipe ce n-au timp
de regret și dor.
Duios, duios
gonește tramvaiul
în tropotul muzicii
ce n-are sonor.
Departe, departe,
se-aude ecoul
la început e disperare
apoi urmează dezmăț,
durere
și teamă.
Plânsul
nu poate fi înghițit
dintr-o dată.
Soluția ...
îl tai in bucățele mici și
pavez cu el
Nenumăratele cărări
pe care am împărtășit
inconștiență în abundență
s-au sfărâmat.
Al tău sărut eviscerat
împrăștiat
pe asfaltul insipid
îl gust acum.
Clipe zglobii
stau în
Nimic cu care să încep.
Am mâine întâlnire la opt.
Timpul se scurge din ce în ce mai greu,
cu toate că mai e foarte puțin.
Fiecare regret, fiecare sărut neîmplinit,
apasă înzecit asupra
În disperările de amurg
umbra ta stinge glasul
sărutului meu.
Sărutul meu
e greu ca plumbul.
Paradoxal.
Vraja din el,
ar trebui împărțită la doi, dar
DA-ul și NU-ul,
într-un cuvânt,
Vă voi spune acum povestea mea, a Ciocanului din debara.
De o veșnicie încerc să bat în perete un Cui, cu care sunt prieten la cataramă,
Contaminând liniștea...
poc! poc! poc!
Obosesc din ce
Supradoza de asfințit
mi-o iau zi de zi, în cristale de speranță
ce se sparg.
Sorb vise ce se sting.
Înecat în seceta de lacrimi
îi invidiez pe cei ce plâng.
Și de-aș putea să fiu din nou copil
Un drum deschis poate să nu fie un drum bun,
la fel cum un drum închis poate să nu fie rău.
Depinde din ce capăt îl parcurgi...
Viața unui bătrân înțelept e frumoasă privită înapoi,
precum
Ce greu e să începi
Ceva în care n-ai credință
Că poți termina.
Ce greu e să știi că truda ta
Va fi strivită de o forță nebănuită
Pe care o implori
Să fie bine...
Aș vrea să pot rupe
Două bucăți de necunoscut
stau împreună pe un colț de trotuar
împart tăcerea în două.
Într-un oraș gri, într-o lume monotonă
în care nici răsăritul, nici măcar apusul,
nu mai seamănă
Orice cuvânt,
Orice vorbă furată de vânt
Ce ne lega
A dispărut.
Simplu ...
Dar în același timp
Atât de complicat
Să accept
Că tu nu mai ești TU
Și NOI nu mai există.
Nu mai e timp
Să
Doi necunoscuți,
Două ființe,
Două inimi
Ce își poartă în tăcere singurătatea
Se întâlnesc pe marginea
Unei romantice borduri,
Într-o zi ploioasă.
Un loc fără nici o importanță.
Dar ce mai
Ecoul fragedelor umbre
Ce-n ochii tăi se risipesc,
Apasă cu suflări profunde
Contaminând ce-i pământesc.
Și în galopul șoaptei tale
Simt tropăind al tău parfum
Creând iluzii plutitoare,
Iar
Ce ar mai fi de spus
Când tu ai spus nespusul
Mușcând cu ochii tăi ?
Ochi în care am văzut ce e mai rău,
Mai rău decât furia, decât ura, decât durerea,
Decât dorința de a smulge tot ceea ce nu
Zâmbetul tău se sparge în mii de bucăți
Și fiecare bucată îmi prelungește cu o secundă
Suferința.
De ce nu îmi pot primi pedeapsa dintr-o dată ?
Totul, numai
Un zar ... șase fețe.
Îl arunc și am o șansă din șase
Să găsesc numărul câștigător.
“Un zar” ... un milion de fețe
Mai frumoase, mai prăfuite,
Cu fețe ascunse,
Ca să câștig am o șansă la ...
Soldați ai morții, veniți în grabă
Să striviți totul cu furia voastră
Cu gloanțe, cu săbii să omorâți vise,
Departe de inima ce vă îndeamnă la luptă,
Speriați de dragostea ce vă stă în
Lacrimi amare se sparg pe podea
Lacrimi strigătoare la cer
Lacrimi pline de durere
Lacrimi în care se regăsește toată lumea,
În care se adună toată forța, toată dragostea, toate
Stați în fața zeilor
Si vă rugați.
Stați așa mândri
Si încercați să fiți cât mai mari.
Vreți să aveți martori la smerenia voastră
Iarba, copacii, luna și stelele,
Dar ele văd și bălțile de