Alexandru Gheție

Da, bine spus... In asteptare de iubire sangele musca ca o lighioana salbatica din somnul, linistea, noaptea adanca. Totul curge lin aici, sigur, sensibil.
numai bine,
alex

poezia ta - o fotografie alb-negru... O poezie a contrastelor, a viselor negre patate de alb, a \"luminilor si umbrelor disperate\", a vietii - \"desen semnat de Picasso\" si mortii - \"doar o remușcare\", a amalgamului dintre vechi si nou, a starii de veghe si a somnului asteptat. un pahar de cristal pictandu-si viata si moartea. bun!
numai bine,
alex

un strigat cu durere in poezia ta... A treia grupare strofica si ultima mi se par tare reusite. Exista o simpliatate a strigatului grav catre inalt si aici este un exemplu viu.
numai bine,
alex

\"frați de cruce\" si apoi \"mângâieri și poezie\" sunt vii! Prima - o delicioasă frescă a copilăriei și jocului - , a doua - oglindă de iubire (îmi imaginez un ionuț \"cu pletele rasfirate\" față în față cu o elia ușoară ca o aripă). Se prea poate ca timpul să fi trecut prin pletele lui ionuț sau prin, pur și simplu metroul de altădată, dar e aici ceva altfel, nu o tristețe profună, nici o jale ascunsă, nici... nu știu. E însă iubire, e dor, e nemurire, e frumos.
cu drag,
alex

Imagini sensibile incărcate de o atât de puternică lumină... E poezia culorilor, razelor, soarelui și bineînțeles, iubirii, a jurământului iubirii. Dar poate toată lumina asta este...

uneori am senzatia ca e atat de multa iubire in elia-clodia incat nu pare un eu firesc. apoi ma gandesc ca e tot ce are e(li)a. iubirea e acolo unde \"tăcerile se adună preaplin de visare\" si \"te pierzi în ele cu totul\". iubirea e pe departe dincolo de viata, adevar, liniste. pentru elia este o esenta, un \"infinit\", o \"imbratisare\" continua. in elia respira mereu doua trupuri.

interesant este că acum abia 2 ore ea îmi reproșa aceleași lucruri, în special că nu o cunosc deloc, că ridic din umeri când să-mi asum o responsabilitate, lipsa minunilor, etc. Apoi bagajul. Chiar m-am gandit să-l fac, \"zâmbet cu zâmbet, literă cu literă\"... Cred că bărbatul știe mult despre ea atunci când vrea să știe, apoi... restul e tăcere. Bun. Îmi place, e un stil curat, fluent, sigur.
numai bine,
alex

azi pot să țip/plâng/spun/tac/uit... fiecare grupare strofică pleacă de la aceste cuvinte-miez, de la stările eului care ajunge la maturitate, care depășește femeia copil devenind conștientă de trăirile ei, de simțirile ei. Remarc senzația de rece, de frig pe care o poartă poezia parcă în pântec. dar cred că ar trebui să uit și eu de frigul de afară... Îmi place, e cursivă, metalică, e un urlet, o revelație.
numai bine,
alex

Spaima de întuneric, de bezna e mai puternică atunci când noaptea e tânără, când drumul spre iad e...\"tânăr\". Metafora \"pietrei de apă\" e reușită și puternică, parcă strânge în ea tot chinul, toată suferința ce are să urmeze. Întuneric provocat de \"înghesuială\", cu noaptea stingând contururile ca într-o inundație de păsări și apoi miezul durerii, sfârșitul... Comparația din final este deosebită, ca o mandarină căzută în mijlocul apocalipsei.
numai bine,
alex

3,6,7,8,9,12,14,15,22,25,27 - superbe, versuri sensibile, adânci cu iz de iarna (deseori), metafore în stare pură într-o poezie cu formă fixă de un deosebit rafinament.
numai bine,
alexandru

Este plăcut să descopăr cum simpla depărtare, simpla negăsire a celui drag capătă prin versuri clare, fluente proporții cosmice. \"mă învăluie curentul/nu găsesc monede să-l plătesc pe Charon\" sau \"ochiul meu/și-a pierdut strălucirea/precum îngerul lui Da Vinci\". Ultima grupare strofică apare ca o revelație, ca o concluzie. Dar poate că tot noi ne vrem prelungit acel \"obicei rău\" care ne alungă pe moment tristețea...
numai bine,
alexandru

simplu si grav. 2 cuvinte dragi care se potrivesc poeziei tale. Aici, de la un atac canin, cum spui, ai ajuns la grația morții. Lasă câinii in pace, chiar dacă ei nu vor. Oamenii, cu morțile lor, sunt mult mai periculoși...:)
numai bine,
alex

Iubirea, de fapt rostirea ei - \"un amestec de ruj cu puțină frică\". Reușită trecerea cuvintelor prin ferestre, oglinzi, suflete. \"Cel mai diabolic cuvânt\", singur el are puterea să spargă atât oglinzi cât și depărtări. Poate, de asemenea, să deschidă ferestre... Penultima grupare strofică e super.
numai bine,
alex

\"pentru orele in care adun fericire, te am sa intorci clepsidra\"
Incep cu cel mai frumos vers pe carle l-am aflat despre iubire... Poate o sa fie un com mai lung si nici nu stiu daca exista vreo limita. Oricum, scuza lipsa diacriticelor, am un calculatoe cu fitze.
Spuneam candva ca nathaniel e rece, rational si imi spuneai ca mint. Asa e! Mintaem. Citind, l-am aflat pe nathaniel o prelungire a ta, una magica si inclinata spre sensibilitate si iubire, spre nevoia de iubire, nevoia de a ne urla iubire intre pamant si cer, intre cer si vis, intre somn si realitate. O asteptare de un \"undeva, departe, pe stanci, o explozie de nuduri, in ulei, al tau si al meu\"... O incercare de autocunoastere a creatorului printr-o corespondenta nathaniel-elia, sau pur si simplu elia-elia. Astfel nathaniel-elia e sfatuit ca “o apropiere dacă devine fundătură să ai puterea să o transformi doar cu întrebari și răspusuri” in distanta, lucrurile sa se miste fara capricii, durerile sa fie evitate, viata să nu mai fie asa grea din unghiul sufletesc”.
Daca la inceput, in “Legamant” (poem al nasterii al iubirii pure si al “pantecului” in care “primul inger/isi suge degetul/in liniste), Nathaniel e ploaia si vantul iar elia-clodia este pamantul si padurea, venind unul in completarea celuilalt, spre final Nathaniel va deveni brusc tristetea, singuratatea unei nopti polare, si tacerea. Nathaniel e “dorul”, el negasind portita se izbeste de idei, pentru ca ea, regina, nu-l recunoaște nu știe/ cum arată iubirea din ea. In continuare nathaniel, prin metamorfozele sale, devine un “vis”, e un “cal naravas prea tanar pentru sa” hranit din pieptul “din fire de iarba dulce” al creatorului. El este intalnit “doar cand ne simtim cu ochii inchisi” iar creatorul se intreaba daca ar putea “fugi in sens invers” e drept, fara a vrea, de ceatza asta a ochilor inchisi. Nathaniel are “brate puternice, pieptul adanc, cantecul din atingeri”, capabil sa scoata perfuzile din iubire si sa si-o poarte, goala, pe mijlocul cerului, sa o acopere cu soarele. Apasat de povara norilor, as spune a aripilor, nathaniel pare a trai doar in somnul galateei, in ultima viata. Astfel cei doi, elia si nathaniel devin suflete pereche. Relatia e pura, fireasca, e parca atractia platonica dintre creator si facut. Cine naste pe cine pare a fi tainica intrebare. Niciodata cu raspuns.
Nathaniel este energie vie, reusind sa-si transforme creatorul in toti crinii plus freziile la un loc, cu o singura radacina, imprastiind parfum. Prin el, creatorul traieste, elia respira. Si invers. Ca intr-o oglinda… Prin totdeauna este poezia prin care nathaniel devine una cu elia-clodia, lumea devine un “dincolo” intre cei doi. Si chiar stiind pasul imediat urmator al celuilalt, fiind una cu creatorul, nathaniel izbucneste uneori, se simte marioneta, nu mai are puterea de a astepta, de a anticipa si pandeste…suparat pentru ca elia este adevarul lui, visul, directia, iubirea, viata, totul. E bolnav incurabil de dragoste, de contopire cu iubirea, patruns cu totul in pantecul nasterii, a propriei nasteri pesemne, se joaca cu ovulele – masinutele, amesteca sentimentele, framantandu-le.
Dar nu totul e atat de linistit, de calm magic, sunt momente in care elia are crize de nervi, se enerveaza pe lume, pe lipsa de profunzime a oamenilor (ora de spovedanie). Nathaniel apare vazut in enorm, in mereu, doar gandul la el poate deveni un dulce lesin, doar asteptarea lui se poate transforma in cosmar, in ne-firesc (duminicile vad altfel).
Cand soarele se impinge in frunze (superb) devenind verde (continuare in superb), nathaniel tine singur toate fulgerele intr-un altfel decat ceilalti barbati nemuritori ce-ti ingrijesc gradina, aplecati de povara norilor.
lupta cu fiara este poezia in care creatorul se zbate spre a-si recupera creatul furat de un fragment de lume mincinos si pervers. Si totusi, nathaniel are ruj pe gat, e parfumat ca orhideea de cauciuc. E o de-mitizare dulce…
Apoi elia canta framantand soarele, gandind ca iubirea nu se lasa uitata, ca o tigara stinsa pe genunchi. De aici inainte apara o incercare de a re-inventa iubirea in urcari si scoborari din partea mea/ta de soare. Intr-un final, nathaniel (of, oh, nathaniel) e zburator celest ce-si zboara iubirea sarutand-o, tragand-o de par, fortand-o sa recunoasca durerea, brusc coborandu-se in singuratate vanat de frig ca intr-o noapte polara, devenind sinonim cu drumul spre tristete. Sau poate gresesc…
Nathaniel ramane un miracol, un simbol al nasterii iubirii (un fel de zburator in coltii soarelui), dar si un creat, un vis cu priviri negre, o prelungire a eliei, prelungirea ei spre iubire. Apoi tristetea, suferinta…
Mi-a facut placere sa citesc, sper ca am descifrat ceva din taina ascunsa a luminii soarelui si din nemurirea eliei: a crede in gasirea jumatatii induce senzatia nemuririi…
Daca ti-a facut placere si nu am deranjat cu gandurile mele, voi reveni cu “cateva” cuvinte despre elia-clodia, cu toate ca mult din elia descoperim in coastele lui nathaniel.
Numai bine

interesantă fotografierea tăcerii în \"palmele mari\" ale celei care... creează,
numai bine

In adevar un tablou cu liniste. tablou traditional, tablou cu seva trasa din sfintenia omului de la sat. singurele imagini auditeve de aici sunt create de 1. clopote
2. ruga soptita a bunicii lui ionut;
Oamenii sunt doar spectatori la soaptele biblice ale duminicii, dar si la jocul magic de copii. Dincolo de oameni sunt, ascunse bine, furnicile care isi asteapta jertfa de sange, de duminica. Un tainic tablou biblic,
numai bine

Pe mine nu ma \"înfioară poezia\", e în adevăr reusită prin simplitatea gravă. Se creează o atmosfera oarecum stranie, \"un urlet și am strîns alături o haită/
însetată de sînge / orașul ca o pădure... Pe mine ma duce cu gandul la un film sangeros de groază. Sau la realitate...
numai bine

adevarat ca inspiratia vine brusc se deseori nechemata, uneori dorind a dormi un somn lunguiet... dar ce facem cu amintirile? ele functioneaza cam la fel, nu? si reconstituim aspecte, mici iubiri pure, neintelegeri, zboruri razante sau nu cu pamantul. cu fiecare poezie lumea prinde contur, se creeaza. ionut e tandru, dar \"nu desăvârșise totuși firul de lumină\". nathaniel e rece, sigur, oarecum superior. elia plange. elia plange...
numai bine

Imi place. Cand am vazut titlul m-am gandit imediat la barbu cu jocul lui secund. E interesant modul in care ai creat o legatura intre matematica si poezie, cum, nascut din \"cartea de matematica\", respiri printr-o \"piramida de manie\"

îmi place nichita și îmi place să văd cititori care văd dincolo de cuvant. îmi place cum ai conturat, cum ai tradus creatorul...
numai bine