mângâieri și poezie

pe o bancă intins cu pletele rasfirate în poala eliei un copil ascultă poemul preferat ea îl mângâie abia simțit atât de ușoară îi e mâna florile învață cum se desface inima pământului în petale parfumul dezvăluie o dragoste mare cât de sălbatică ființa ce-și laudă puterea în lei hiene tasmanieni cândva și dinozauri tot o pătrunde luna magnetica visare o face blândă mai mult de jumătate apele cu înțelepciune își împlinesc menirea iar anotimpuri se croiesc veșmântul de regină în univers e zeița ce a moștenit din toate esențele din astre se imprimă-n dânsa să fie laolaltă una o lucrare deplină de va fi armonia și omul să-l măsoare ceea ce încă ne lipsește prezent fiind se va ridica biruitor al morții noastre lente duhul pasăre își caută în sine trilul desăvârșirii cum urechea ți-o deschizi pe dinăuntru el vine umplându-ți-o cu nemurirea și dorul te preschimbă încetul cu încetul în locul jalei și al neputinței creează fericirea