poem fără tine

Este plăcut să descopăr cum simpla depărtare, simpla negăsire a celui drag capătă prin versuri clare, fluente proporții cosmice. \"mă învăluie curentul/nu găsesc monede să-l plătesc pe Charon\" sau \"ochiul meu/și-a pierdut strălucirea/precum îngerul lui Da Vinci\". Ultima grupare strofică apare ca o revelație, ca o concluzie. Dar poate că tot noi ne vrem prelungit acel \"obicei rău\" care ne alungă pe moment tristețea...
numai bine,
alexandru

as lasa doar cuvintele tale
din poem
tai punctul de sprijin:

\"acum știu
dorința aceea sălbatică
era doar un obicei rău
care ne alunga pe moment tristețea\"

din scrinul cu scrisori
farame din pietrele annei
semnul cuvintelor tale
inflorind seminte

“să spânzurăm cuvintele care mint îmi spuneai să sfidăm anotimpurile
să ne fixam ceasul după bătăile inimii așa îmi spuneai
și săpai în carnea mea o bucată de rai
…………………………………….
de o viață stai și aștepți
nici cărți nu mai citești
citești doar fața aspră a lumii în trecere
acum fiul tău s-a întors
dar tu tot cu mâinile goale îți acoperi rănile”

cat despre Charon
poate nu stii ca-i plecat
cu Hasdrubal
la un bal
din Estetica mortii
.................
si toate celelalte
pe carari
intre scari

din prima strofă parcă te cuprinde, te reține în rîul acela. Frumos începututl:\"îmi lipsește umărul drept\", franc, simplu, te îndeamnă să continui.
Poemul continuă frumos și firesc, remarc din strofa a doua versul:\"porumbeii coapselor se miră\", ca viziune personală a poetei. Concluzia ultimei strofe lasă puțină amăraleală, dar și înțelegere. Cred că ține de înțelepciune. Am citit cu mare plăcere.
LIM.

multumesc alexandru pentru perceptia in acelasi ton!
despre obiceiul rau, da, ai dreptate... e raul acela necesar pe care il sesizam mai bine, doar dupa ce il gustam personal, poate un final cam explicit dar incerc
sa-mi intru in mana dupa o pauza cam mare
te mai astept cu aceeasi placere

iarasi imi canti melc melc codobelc iar eu cant cu tine
si primesc floarea de cicoare ca pe un semn
al gandului tau bun iar secunda zboara ca un fluture
pe carari cantecul este si el o scriere ne poarta
prin labirintul cautarilor eterne
taci si canta Cerber ne pazeste taci si iubeste-ma
tu stii ca numai prin dragoste ne vom elibera de demoni
canta dar in cuvinte sa nu crezi ele mint forma gandului
cauta mai bine punctul de sprijin in tine atunci
va veni o dimineata anume va crea o lege anume
si Alpheu va curge iarasi inspre izvoare

iar noi vom uita cat suntem tristi
vom intineri precum o caravana desertul
iar Dumnezeu nu va mai fi singur
se va alatura mereu cantecului nostru

intelepciunea noastra va tine mereu de gustul acela amar din pacate
dar o talcuire cosmica ne va ajuta mereu sa gasim cararea...

multumesc ochiului tau atent si cuvintelor tale frumoase
la buna recitire

am senzatia de poezie neterminata.
totusi partile componente sunt misterioase.