Alexandru Gheție

fain raționament...
de la oameni, de la lipsa lor, de la singurătate prin bucuria becului care pâlpâie până la ieșirea din sine, până la \"despielițare\"...
\"atât de puține lucruri despre care să spun – da
fac parte din mine. întotdeauna dorința de-a împărți
captivă într-un joben din care mă scot târziu
os cu os
după despielițare\" - îmi place imaginea asta a captivității din joben :)
\"despielițare\" - e bine inserat aici cuvântul, doar că îmi sună ciudat, nu știu. în fine, mai trec

alex

și azi a fost o zi rea...
dar nu pentru scris. ci pentru trup, pentru că boala are gheare, zgârie, roade... dar nu e doar boală, e o \"vârstă\" în sine și, ce fain, \"vamă\"... petru că prin M se trece dincolo, mereu o barieră către un loc dorit, mereu un punct de întoarcere, ori o buclă, ceva :). e asemeni transferului acela de frumusețe, in/out, până la apogeu, apoi căderea, apoi...
scriem din narcisism, spui, scriem și totul nu e nimic altceva decât un joc al oglinzilor. ele ne întorc în sine, ele ne scot în afară, tot ele ne vorbesc. uneori ne mângâie, alteori nu. tot o boală. tot un \"m\" :)
fiecare ere un \"răstimp M\". un soi de cruce dulce-amară

alex

foarte fain textul...
îmi place cum ai reușit să spui despre..., cum ai împărțit oamenii după mers, cum ai intrat puțin în trupul acela de trei ani și patru luni :). e sincer textul, nimic forțat, nici suișuri/ coborâșuri, și nu are pretenții, nu se vrea mai mult decât este :). iar asta îi dă ceva anume
\"cei care merg mai pot din când în când să și cadă.
ai învățat asta devreme
și mereu mai mult în glumă
încă nici o cădere adevărată- doar mici exerciții\"

alex

primele versuri sunt ok, dar finalul, ultimele 5 versuri, nu-mi spun nimic... Pași care sună în ecou, pași de nimeni, apoi \"ochii orbi de mâini\" sună forțat, iar tabla de șah cu nebuni mi se pare clișeic :)
dar primele versuri sunt curate, sincere. Și așa aș fi încheiat și textul

alex

iulia, mă bucur că ți-a plăcut.
mulțumesc, te aștept mereu cu drag aici...
:)

alex

\"eu singur depășesc limita împietririi\"
- personal aș fi inserat mai multe astfel de imagini prin care practic tragi exteriorul către interior. aducă realizezi acel transfer necesar, zic eu, aici. enumerarea e ok, detaliile sunt de efect. mai trebuie acel... personal. În fine, o părere :)

numai bine,
alex

îmi place textul, silvia...
îmi place și cum se pleacă de la absurditatea vieții ori de la a gresi e omenește... apoi, da, vama ungheni e o buclă care te face să uiți, cu siguranță, de \"ochi\", totuna cu eul, cu sinele, cu ceea ce ține de noi. și capătă conotații multiple, apoi. un fel de graniță către acel centru al pământului, un fel de meca, în fine...
un text sugestiv aici, unul care lasă... urme :)

numai bine,
alex

\"dar să nu îndrăznească nimeni să mă mângâie.
durerea mea e junglă și iată, acum mă adăpostește de râși\"
- versurile astea două, luate așa, ca întreg, mi se par incredibil de puternice. Și susțin întreg textul, silvia. Și mâzga aceea ce ar putea trece drept iubire e inspirată :).
- nu-mi place floarea superbă care apar din mîl, însă... dar firește, doar o părere

numai bine,
alex

p.s. - salamandra și râsul, hmmm - mi se par tare bine alese. pentru că atacul râsului e sigur si nu-ți oferă nicio scăpare/ salamandra pleacă, mda... dar după ce scuipă un fel de otravă :)

îmi place mult strofa finală, cel puțin ultimele 2 versuri sunt tare sugestive.
e interesant câte gânduri apar plecând de la simpla imagine a cercului de pe masă, apoi întrebarea \"oare de ce strigă unii după mamă înainte de moarte\" e bine inserată aici.
\"când m-așez farfuria-i mereu la mijloc, în stânga paharul înclină pereții
văzută de sus sunt destul de departe
văzută așa mă mișc într-o pânză ovală
și tot ce simt
sunt pătratele mici, albite cu grijă\" - e faină relația care se creează între acel \"văzută de sus\" și \" văzută așa\", sau, mă rog, cel puțin ceea ce îmi sugerează mie :)
- mi se pare că sună aiurea aici sticla aia poștită, dar hmmm, pentru o oarecare sinceritate a discursului, merge :)

numai bine,
alex

mă bucur că ți-a plăcut textul, cătălin...
și e interesant cum ai citit, interpretat aici. scena de teatru, mda, să spunem că există. de ce nu ? :)
voi ține cont de inversiunea aceea, și mie mi se pare că acel îți dau ultima țigară e mai puternic. mai ales pentru mine. :). despre numele acesta, va fi pesemne schimbat. Știu și eu că e des folosit, dar e sincer.

text bun, victor...
îmi place, se citește alert, ai impresia că se tremină prea repede (ăsta-i un plus aici :)). remarc unitatea, sinceritatea discursului. e tare interesant cum în spatele zâmbetelor se ascund cele mai oribile lucruri, cum
\"afară nu e ca înăuntru, e magic sau nu.
nimic ca dragostea,
nimic ca noi.\"
- ultimele două versuri sunt sugestive, închid textul fain. Practic spun totul :)

numai bine,
alex

îmi place cum ai lucrat aici, maricica...
prima strofă - conturează interesant, simplu starea.
grupajul final e bun :). Îmi plac \"gloanțele convenționale\", la fel că se moare de fiecare dată prin scris. nici nu s-ar putea altfel :)
\"gloanțele convenționale mă rănesc
dar nu-mi pare rău că mor
o fac de fiecare dată
când scriu\"

alex

inversiunile din al treilea grupaj nu sunt pe gustul meu, ștefania. dra asta e o altă problemă, firește :)
ai început și ai terminat fain aici, ai conturat două realități, una dorită, dar depărtată, alta care așterne pe cearșaf singurătate și întuneric.

dumnezeu a deschis fereastra
a pus soare în geamul meu
(dimineața mi-e frig)

de când n-am mai văzut
atâta cer deschis
știam de-o vreme doar singurătatea
ca pe ceva ce mă răstignea
întunericul în care urlau lupi
și eu/ eu a nimănui

și nu m-aș fi întors acasă
pentru că nu mai sunt

învăț drama porților închise
învăț mersul pe sârmă
moartea e prietena mea
pentru viață sunt curva

și ce greu mă întorc acasă
când mama se închină întâi
pentru mine
iar Dumnezeu deschide ferestra
mă mângâie
ca pe un liliac alb

de parcă nici nu-ar conta
că nu merit

numai bine,
alex

un grupaj interesant, cătălin...
- \"marți\" e textul proexistenței :), al unei plonjări în realitate într-un mod firesc, dur chiar. îmi place cum se trece de la un grupaj la altul, cum funcționează mintea aici. metroul, imaginația - fuga la zamolxe, chilii, călugări, mobile, di caprio - și nu se simte nimic forțat aici :), apoi grupajul final, cu existența-vierme care sapă deep in life ca să ajungă, normal, tot acolo, la \"dead inside is the new fashion\"...
- fain aici:
\"la granița dintre viață și artă pornografia
goală arată a trup de pe care lipsesc la autopsie
notele muzicale de obicei prin ele sexul-muzică
respiră/transpiră\"

numai bine,
alex

mulțumesc, iulia...
e interesant modul în care ai interpretat aici, și da, ai dreptate, cuvintele vulgare sunt folosite tocmai pentru acea spunere pe șleau :). mă bucur dacă a plăcut și te mai aștept, firește...

alex

mulțumesc, carmen...
dacă există un stil și ăla te chemă aici, nu pot decât să mă bucur. și te mai aștept :)

numai bine,
alex

aș încheia la \"strălucesc în noroaie\" :)
- ai imagini faine, carmen. e greu să scrii azi despre îngeri, eu cred că ai reușit să ieși din clișeu, să te joci cu ei interesant.
\"îngerii au două inimi și fac jogging între lumi
dimineața pleacă la serviciu iar seara își pun în spate
ca un rucsac în mii de culori
un alt fel de aripi
noaptea le așează în dulapul meu
să le port când cerul este prea departe să-l ating cu mâna\"
- sunt și secvențe care dilueză textul, dar astea vor fi eliminate cu siguranță peste o vreme, atunci când vei pute citi și altfel aici :). Aici spre exemplu - \"un capăt iarnă iar celălalt...
celălalt primăvară\"// sau versurile finale...
- oricum e un text mai unitar decât ultimele 2, texte în care ai unele pasaje deosebite, altele... hai să le spun, slăbuțe :)
- în unele locuri ai putea să spui pur și simplu direct, e mult ai bine. aici spre exemplu - \"nu mai arunca secunde să te gândești unde a greșit dumnezeu\"// de ce nu așa - nu mai pierde timpul... - e mai sincer, mai firesc :). e din alt text, dar nu contează.
- mai trec :)
alex

dimineață.
copii goi/ castele de nisip
meduze ca niște magneți
se aruncă în mine
îmi intră sub piele.
iubitule, toate durerile de pe pămînt
sunt mai grele decît pămîntul

seară.
am înfipt chibrituri
în nisip ți-am făcut chipul
să te înviez în lumină
am intrat în mare
am mers pînă mi s-a făcut frig
în mijlocul mării stau ca un soldat
care a învins și a rămas pe cîmpul de luptă
cu toți morții în față

iubitule,
ești cea mai complicată poezie

pe care
nu știu dacă am citit-o pînă la capăt

*

pentru că mi-au plăcut niște imagini :)

numai bine,
alex

un typo la \"ce-l\"
\"mi-am îndreptat umerii spre casă\" - ăsta e un vers care spune, anni. e dintre acelea care trag în sine o lume de gândri/ senzații. eu cel puțin așa l-am perceput...
cheia... hmmm, oare e cheia de care avem nevoie ca să privim cerul, ca să întindem mâna ?

alex

de la \"tu nu m-ai iubit niciodată...\" - mi se pare un text deosebit, silvia. poate că ar fi nevoie de o pauză înainte de versul citat. Eu am citit aici două texte (mă refer doar la discurs, la modul de a spune, pentru că da, e un text unitar).
- îmi place trimiterea la goran, la orchestra sa de nunți și înmormântări - e sugestivă pentru atunci când se întâmplă... dragoste :)
- e un text care sugerează, explorează o realitate, o transformă în vis, tot așa cum cineva intră în vene/ iese/ re-intră... ca joc ori ca mod de a exista :)

\"visam că ne culcăm pe lemnul acela pe negru
dintr-o poezie mai veche a mea de palisandru aici totul e vechi
ne ținem așa de mâini
ca și cum am zbura împreună din scenă în scenă\"

numai bine,
alex