Poezie
tăceri
1 min lectură·
Mediu
tăcerea avea urechi
strigătele au urlat în acalmie
s-au foit s-au frecat unul de celălalt
au plecat mai departe
țip ca să arunc cu ceva spre tine
iubito
să umilesc distanța
să nu-mi văd ochii zvârliți
în moartea ca o lună șubredă
și
țip să nu-ți mai văd plecarea
spinarea coastele gleznele
tocurile
tăcerea avea urechi
cuvintele se juleau la naștere de
solzii buzelor și răcneau a sânge
eu
urlu pe razele lunii la luna plăpândă
tăcerea are urechi
ascultă cuminte cu perna în brațe
cum se izbesc valurile în pereții
genunchilor mei
ca și când rotula mea
- uterul unei mări de negăsit -
cred că tăcerea are urechi
are și cearcăne până-n tălpi
trupul ei cafeniu soarbe
zborul cuvintelor și
răspunsul mut
023.111
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandru Gheție
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 124
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Gheție. “tăceri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-ghetie/poezie/13924046/taceriComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ATÎmi place mult cum se acumulează imaginile, e ca un fel de lume învolburată văzută prin ochii unui surd. Nu aude, tace, înțelege și cuprinde toată emoția cu sufletul.
0
un cuvant: tacerea, apoi un demers pentru ea:
\"eu
urlu pe razele lunii la luna plăpândă\"
intr-un final se contureaza indentitatea tacerii, una necesara, e intelegerea pe care inca nu o avem, veghea asupra noastra, ochiul, urechea. cearcanele, straduinta...