alexandra bogdan

Adjectivul postmodern (deseori folosit incorect sub forma „postmodernist”)este utilizat pentru a descrie condiția sau răspunsul la POSTMODERNITATE. De exemplu, se poate face referință la arhitectură postmodernă, literatură postmodernă, cultură postmodernă, filosofie postmodernă - citat din wikipedia. Toată lumea știe asta. Dilema e rezolvată. Puteți să vă apucați de altceva. Quod Erat Demonstrandum. Restul e \"onanie de prestigiu\". Vorba lui Țuțea.

La seminarii am învățat niște lucruri despre sonoritățile cuvintelor. Mi s-au părut cele mai interesante lucruri legate de cuvinte. Pot fi cuvinte care nu spun nimic sau cuvinte inventate,dar să dețină acele sonorități care să transmită ceva precum muzica. Cred că așa ceva ați încercat și dvs. aici, însă nu cred că ați reușit. Mult-disputata expresie \"de-a lungul lungului\" nu are sonoritate plăcută, în primul rând, sună a \"la capătul capătului și sfârșitul sfârșitului\",pentru mine,vreau să zic. Dar nu această expresie mă încurcă pe mine. Ci versul aecesta:

ascuțită frica țipă mut în gaura gurii

Eu l-am pronunțat cu voce tare. ȚI-CA-ȚI-MU-GA-GU. am ales silabe din fiecare cuvânt care sunt accentuate, ies în evidență, în timpul citirii. de exemplu în intonație, să zicem. Mie mi s-a părut foarte \"afon\",dacă nu vă supărați și scris fără atenție. Uneori nu ne putem da seama noi singuri de ce facem. De aceea e nevoie de alte păreri, cred. Cred că spunea și cineva mai devreme despre \"frigiderul memoriei\", \"răbdarea morții\"; \"pereții vieții\", \"gustul speranței\". le-aiu văzut și trei colegi de ai mei și auspus același lucru: \"metafore obosite\". Să mă iertați că i-am citat exact,dar cam asta sunt.Ce este cel mai rău cu aceste cuvinte este că ele nu reușesc să creeze imagini sau stări.Sunt ca niște butoaie goale.Chiar și dacă pleznesc,nuse întâmplă nimic. Nu curge nimic din ele. Pleznesc sec. Ultimul vers \"am rămas un om fără copertă\" ar fi fost mult mai de efect dacă era exprimat simplu,cu ce a avut autorul în cap de exemplu \"am rămas un om fără minte\", \"am rămas un om fără haine\", \"am rămas un om fără om\", \"am rămas un om fără trup\", și lista poate continua. Acest lucru e testat de exemplu la machiaj sau la o pereche de cercei: nu culorile, nu zorzoanele sunt cele care penetrează. ci tocmai linia fină,simplă,sinceră cu care machiajul a fost trasat, cu care cerceii au fost confecționați.

propagată tot mai des, a autorilor. dacă nu de ritm este vorba, dacă nu despre viteză,atunci despre ce e vorba? doar am întrebat frumos. cum pleacă trenul dintr-o gară? vreau doar să înțeleg. răspunsul tău : \"nu ma indepartam din ce in ce mai lent. nu de viteza e vorba aici.\" este vag și vrea să creeze impresia că există un mister pe care eu nu pot să-l descifrez. totuși, hai să vorbim de evidența accesibilă lectorului. așadar, ce să înțeleg? \"din ce în ce\" cum? lăsați, vă rog, pretențiile astea de autori NEÎNȚELEȘI și dialogați deschis despre text. avem cu toții de câștigat. mulțumesc.

cu exceptia corpului care se inchide cu fermoare pentru ca am mai auzit asta undeva sau am vazut-o chiar prin picturi sau imagini, ma rog. e un exercitiu excelent. as face altceva cu primele doua strofe, am inteles ca au un rol oarecum introductiv, dar le vad la final undeva.

crengile de plumb ALE ochilor, nu A ochilor
sau AL ochilor, daca plumbul e AL ochilor.
in niciun caz, A. :) dar nu e nimic.
ca si TALPELOR se zice TÃLPILOR
si IMOAIE se zice INMOAIE, adica ÎNMOAIE
iar
\"dintii fericirii\" e ingrozitor, intelegi? ca expresie, ca imagine, ca ce vrei.
dar nu-i nimic.
ca si \"marea cerului\" si \"oglinda razelor\" si \"odaile inimii\" sunt la fel de ingrozitoare.

ce mai conteaza?!

@știm la fel de bine că atât timp cât ne simțim atrași
de lucruri fără explicație
e bine@
cum ar fi, de pilda, recursul acela la copilarie, cu imaginea copiilor care stau cu mainile murdare, usor departate de trup, intr-o dilema cat planeta de mare. de fapt, florile sunt in poemul acesta CEEA CE LEAGA, asteptarea ca ceea ce ai sadit sa dea rod si, intr/un fel, constienta efemeritate a lucrului acesta. incapatanarea de a continua totusi, @cu incapatanare@. mamei ii placeau florile, de fapt, florile erau viata ei. florile eram noi. cu sau fara ploaie, cresteam. cam asa inteleg eu.

cert e ca ori e ceva, ori miroase a ceva.

pentru ca e un text de atelier.

draga mea, ajuta-ma sa inteleg cum e aia cu manusile rosii ingropate in nisip, ce vrea sa ne spuna noua aceasta imagine si promit ca revin si ma mai gandesc. altfel,, nu merita efortul.

@Cinstea, și-au cam pus-o-n cui!@

si credeti ca se mai poate face ceva?

acest text nu este nici poezie, nici haiku.
nu are nici macar titlu.
are un final de tot rasul, râsul adica, deoarece la dimensiuni atat de mici e extrem de aiurea sa adaugi si niste cuvinte in engleza, care, culmea, determina un detaliu aproape tehnic FADE OUT care nu are nicio legatura cu dangatul de clopot. sunt niste cuvinte aruncate cu furculita, iar la comentarii (OFFTOPIC, de altfel) cuvinte aruncate cu FURCA. ce se intampla pe site/ul asta e ingrozitor.

e doar o scriere patetică, cu mâna care este o cochilie în care îmi țin sufletul, clișeu până la capătul celălalt al lumii și, în rest, e interesant că îi este dedicat lui dorin cozan:) și asta cu \"am purtat în suflet prietenii\" :) tare, ce să zic. dacă oamenii ar fi preocupați de alte lucruri decât de a scrie poate că ar scrie mai bine. :)

daca imi este permis: as fi spus

spatiul acesta ATAT DE rabdator

cuantificand intr-un fel rabdare, si nu expozand-o. ce parere aveti?

sper sa nu par deplasata. mi se pare ca se schimba un pic.

\'pe harta acestui spatiu\' este chiar ok. deschide posibilitati. orizonturi. poate fi orice spatiu. asezati un deget pe inima. asezati un deget pe frunte. iata harta acestui spatiu.

de ce ati schimbat? \'pe harta acestei tari\' e cumva asa, intelegeti si dvs. cum.

titlul e bland si intelept. imi place.

Poate dacă s-ar fi renunțat la anumite explicative (adică un stil mai zgârcit), textul ar fi câștigat ceva mai mult dinamism. felicitări pentru idee și curajul ei și libertatea ei. trebuie lucrat, părerea mea. mult succes!

Îți transmit urări de bine. Asta însă nu are nicio legătură cu faptul că inversiunea verbului, prezentă cam de două ori \"țâșnit-a\" și \"zgâriat-ai\" este învechită și, cel puțin la verbele astea, sunt foarte ciudat și neromânesc. Abundența de epitete metaforizate sufocă practic ceea ce ai vrut să spui (pentru că ai fi putut-o spune mai simplu): desțelenire apusului, spatele sorții, cingătorile lacrimii. Și această dativizare \"abur pașilor\" din titlu este și ea un pic forțată, mai ales că în interiorul textului folosești genitivul \"abur AL pașilor\". \"abur pașilor\" ar însemna să conferim pașilor un abur, un fel de curgere, să zic, de transpir, de mers, pe când în text \"abur AL pașilor\" înseamnă că pașii scot abur sau ceva de genul ăsta. De aceea, intuiesc că ai scris cam neatent, însă, vorba ta, azi e ziua ta și detaliile nu contează. O zi frumoasă, așadar!

aceasta este cea mai frumoasă formă de îndrăgostire. copiii se îndrăgostesc pur și curat și poate că ar trebui să ne amintim de asta. un titlu care mă incită să vreau să citesc mai mult. felicitări pentru apariția editorială.

O recenzie excelentă. Am căutat cu mare curiozitate citatele din poeme și le-am recitit. O prezentare onestă. Dacă există în librăriile din România, o voi căuta când mă întorc. Dacă nu, o voi citi cu mai multă atenție pe Alice aici. Dar și pe dumneavoastră, în calitate de critic deloc pretențios, deschis și pătrunzător. Nu știu dacă toate versurile Alicei sunt ca cele citate, însă cred că ați făcut o selecție excelentă și, cel puțin pentru mine, elocventă.

\"dezosează-mi cu încetinitorul/ viorile/ din șira spinării\" - există pe site textul din care au fost extrase aceste versuri? Mulțumesc.

autoarea a scris o doină!

nicidecum inspirație din Nichita, că e prea departe, din câte se observă. o asimilare a lecturilor serioase din sus-menționatul autor ar fi făcut imposibilă scrierea unei astfel de tânguiri facile și aiuristice. singurele \"semnalmente\" stănesciene ar fi: \"să îmi azi și totdeauna\" și construcția primei strofe, după modelul \"foaie verde de albastru mă doare un cal măiastru\". altfel, repet, părerea mea e că avem în față un text folcloristic.

Acum am înțeles. Eu aș fi lăsat acel \"din ce în ce mai mult\", pentru că e natural și pentru că se leagă de ultimul vers, fără să fracționeze. Mulțumesc pentru lămuriri, Ștefan. Cu această ocazie menționez că îmi place scosul nopții din pământ cu gălețile, o imagine misterioasă - dacăîmi este permis - pentru că nu știi dacă asta va aduce zi sau va aduce noapte. însă presupune o trudă. (despre care aflu mai târziu odată cu \"storsul frunții\"). într-un fel, toamna se întoarce pe călcâie și pleacă să bântuie de aiurea și nu-i pasă. :)

am aflat ce frustrați aveți, stimată Adriana. de obicei, nu facem texte umoristice (mă rog, dacă se poate spune așa) despre lucruri pe care le înțelegem și le stăpânim, ci despre cele la care nu ajungem și care, într-un fel sau altul, ne intimidează. înțeleg că vă intimidează limba română și solicitați, prin acest text, o derogare de la ea. destul de neplăcut pentru că acesta este instrumentul principal în această activitate a noastră aici, iar dacă ani de-a rândul, oameni de litere s-au străduit într-un sens sau altul în vederea stabilirii unor norme ale limbii române (tocmai pentru a ne înțelege unul cu celălalt), nu or fi toți proști. ca să poți face mișto de un lucru trebuie să îl stăpânești la perfecție. din păcate, dumneavoastră faceți mișto doar ca să vă apărați lacunele. de exemplu, aici, cu excepția părții în care intenționat ați lăsat greșeli gramaticale, în rest textul dumneavoastră trebuia să fie IMPECABIl, tocmai pentru a vă susține într-un fel. și nu e deloc impecabil. \"deacord\" se scrie separat. virgulele sunt așezate aiurea. sunt convinsă că ați omis din lipsă de știință, nu pentru a ilustra ceva. chiar, cum ați despărți cuvântul \"somptuos\"? (dacă e să ne amuzăm) dar cuvântul \"binoclu\"? :)