e toamnă în călcâie

\"noptii scoase din pamant cu galeata\".
mi-ai amintit de soarele carat in casa cu oborocul.

simplu si sugestiv redata indepartarea aceea \"ca un tren dintr-o gara.\"

no, fain! :)

acum ca mi-ai zis de imaginea soarelui carat cu oborocul mi-am amintit-o si eu.
si da, ne-am comentat reciproc-simultan.
zi faina.

poem ca o fuga...călcâie vinovate alearga pe pamantul bolnav... imagini tulburatoare apasa peste priviri plastilina...felicitari!

fuga e un fel de departare de ceva. multumesc de trecere
cu drag

Îndepărtarea de vară vine cu toamna simțită sub călcâie, descriptivul plastic este excelent și îmi dă și senzația de uimire (de static).

\"s-au apucat să facă gropi
și să scoată noaptea din pământ
cu niște găleți\" - cea mai superbă parte, imagine, idee.

Cu prietenie,
Marius

expresia asta: \"mă îndepărtam din ce în ce\" solicită un adverb, din ce în ce mai lent, din ce în ce mai repede, din ce în ce mai rapid, nu știu, dar nu poate fi lăsată așa în aer, chiar dacă vei zice că e o licență poetică. pentru că ea te ajută, de fapt. e păcat să nu arăți cum.

marius, ai vazut bine departarea de vara. incantat
alexandra, nu, nu este licenta. este doar o stare. am vrut sa scurtez pentru ca oricum vine in versul urmator explicatia la cum ma indepartam. nu ma indepartam din ce in ce mai lent. nu de viteza e vorba aici.
multumesc de citire

propagată tot mai des, a autorilor. dacă nu de ritm este vorba, dacă nu despre viteză,atunci despre ce e vorba? doar am întrebat frumos. cum pleacă trenul dintr-o gară? vreau doar să înțeleg. răspunsul tău : \"nu ma indepartam din ce in ce mai lent. nu de viteza e vorba aici.\" este vag și vrea să creeze impresia că există un mister pe care eu nu pot să-l descifrez. totuși, hai să vorbim de evidența accesibilă lectorului. așadar, ce să înțeleg? \"din ce în ce\" cum? lăsați, vă rog, pretențiile astea de autori NEÎNȚELEȘI și dialogați deschis despre text. avem cu toții de câștigat. mulțumesc.

ce e cu tine azi. nu e vb aici de autor de neinteles. doamne fereste.
eu ma indepartam din ce in ce, daca e sa continui cumva versul, cred ca as spune \'mai mult\'. ca in fiecare secunda eram tot mai departe. de aceea nu am considerat sa umplu cumva versul. e destul de evident.
cred ca cineva vrea sa fie vazuta, oricum dar sa fie vazuta. altfel nu vad rostul acestor valuri din ce in ce mai ...:D
zi insorita

Alexandra, pi la noi pi\'n România tăti trenurili iote-așa pleacî din garî: cu ghinișoru... pînî șî săjeata albastrî tăt asa sî duși...

Să scoți noaptea din pământ, să o depozitezi într-o magazie de unde o poți folosi când ai nevoie de ea ca o marfă cu durată de folosință îndelungată, este o idee care nu putea să-ți vină decât ție.

Acum am înțeles. Eu aș fi lăsat acel \"din ce în ce mai mult\", pentru că e natural și pentru că se leagă de ultimul vers, fără să fracționeze. Mulțumesc pentru lămuriri, Ștefan. Cu această ocazie menționez că îmi place scosul nopții din pământ cu gălețile, o imagine misterioasă - dacăîmi este permis - pentru că nu știi dacă asta va aduce zi sau va aduce noapte. însă presupune o trudă. (despre care aflu mai târziu odată cu \"storsul frunții\"). într-un fel, toamna se întoarce pe călcâie și pleacă să bântuie de aiurea și nu-i pasă. :)