Alex Serban

Abia mai respir Aproape de ultima suflare Ochii târându-se pe cer Poezii-postume pe sicriul moale. Ea sigur va veni să mă cheme Dar va fi mereu gata de plecare O strig mereu, strigă și ea

Spre casă Inima în gheață, îngheață Iubire, durere, nu mai știu ce Mi se citește totul pe față. Eu jumătate Luna cealaltă jumătate Ca întotdeauna Îmi las jumătatea în spate. Luna și

Trei anotimpuri au trecut Visându-mă doar printre stele Hai să ne bucurăm de iarnă Senini, ca cerul sub ale mele stele. Aruncă-mi pașii spre îngheț Alb sufletul meu să fie Încep să sper,

Ușor, totul devine o linie dreaptă pe ecran Soarele înghițindu-se grăbit Pleoape cad în avalanșă peste mine Adieri reci peste luna încălzită de becuri Regine aruncate în întunericul de

În noaptea asta îți voi scrie sigur Despre starea de sănătate A fluturilor dăruiți de tine În ziua împlinirii unei vieți De ochi închiși. Despre cât sunt de agitați Și nerăbdători să te

Ceasuri stricate Nopți adormite pe bănci Drumuri dus-întors Până la inima fiecăruia Zile de mâine uitate acum o săptămână În care trebuia să-mi iau Doza minimă de sentimente Un pas

Negru cât vezi cu ochii Așa va fi mereu Privirile din zid mă-ndeamnă Acum să plâng și eu. Și licuricii mor cu mine Căci soare nu mai am Invidia, neputința Sunt frânghie la geam. La

Înaintea apusului meu ai închis ochii Spunându-mi cât de tăcut sunt Având în față o speranță Oarbă, surdă, straină. Toate picăturile solitare Izbindu-se de asfalt Șoptesc pe

E doar o altă punte între zile Am văzut sau nu azi Soarele Parcă nu mai contează acum Trec goale pe lângă mine Secundele, amarele. Același sau altul Singuraticul neinspirat și

Simplă zi de toamnă Oglinda unui suflet înghețat S-a scurs demult pe ochii mei Un soare prea mult așteptat. M-am trezit în toamnă Dârdâind a neputință E toamnă, iar mi-aduc aminte Pustie,

Miros de verde crud Se-așterne în simțuri reci Privesc cu jind din beci În sus, la cerul ud. Pășesc nehotărât, mai caut un cuvânt M-agăț de-o picătură Să fug de-a ploii ură Dar singur încă

Cu capul în perete Bat, bat și iarăși bat Același lucru-l face Piciorul c-un dulap. Ascult ce pot Mă scriu pe coate Din plictiseală ajung Să scriu de toate. La tine mă gândesc, Mi-aduc

Am să te îmbrac, iubita mea La întoarcerea răsăritului divin Vom gusta amândoi universul În ochi să-ți picur mii de stele Toate în privirea celei mai desăvârșite făpturi Din buzele ispititoare

Am auzit primele șoapte într-un mausoleu plin de umbre rătăcite Să încercăm, mi-ai zis Poate vor crește trandafiri albi pe drumul speranțelor. Tăcerea ce-a urmat mi-a arătat cimitirul spre care ne

Cine te ține de mână când nimeni altcineva n-o face În închisori colorate Cu vedere spre vise Îți deschide alți ochi spre mântuire \"Lasă-mă să-mi întorc ochii și s-o ucid pe următoarea ca

O sclipire ce alege pentru tine inevitabilul Te dăruiește pământului din care te-ai născut Plâng lupii după fața palidă a morții Destinul te târăște peste sufletele unor ochi închiși Răsăritul

Plecasem din zgomot și lumini orbitoare Îmi înghițisem amețeala și nu-mi exteriorizasem puțina fericire Căutam să scap, să nu mă mai gândesc la realitate Taci și ascultă! Am dezertat din chinul

Cu bețe de chibrit să-mi țină pleoapele sus Și difuzoare în urechi Mi s-a spus că am o lună să mă gândesc Ce stemă vreau să murdăresc. Subliminal sau nu Bețele îmi ard ochii la tot pasul Cu

Vreau să-mi fac curaj Să sar și să zbor în lumea care mă așteaptă cu geamul deschis Copacii uzi îmi întind o creangă de ajutor Mă cheamă să le plimb frunzele sub tălpile mele. În depărtare un

Culorile se șterg. Albastrul e roșu, albul e negru S-au ascuns toate în umbra sufletului meu Toata ziua aștept un curcubeu sau un miracol incolor Care să picteze ceva viu. S-a spart cerul ca

Acum în noapte, între pereții cuprinși de întuneric Strigăte de durere, vorbe dulci de iubire Încercand să te gust din gânduri, primesc doar amăgire. Nu mai pot scăpa de tine, deși te urmăresc

Iubesc o floare al carei nume nu-l stiu Frumusetea ei este atat de vaga, inima mea nu mai rabda Cum sa fac sa ating o petala? Durerea e tot mai amara Gândurile dor îngrozitor, dar imaginile cu ea

Palidă și-aproape singură în noapte În întunericul necunoscut ce ne desparte, Strălucitoare și tăcută, aproape perfectă în forma ei simplă. Frumusețe celestă prin definiție - construiește o