Alex Popp

eu în mine e de-ajuns cuvântul acesta pentru a da nume întregii rotiri de universuri căreia i-am căzut pradă cum cum să mă arăt vouă eu iată joc cum îmi cântă muza asta beată fericit

în burta viermelui de fier se scurge-ncet din becuri lapte vreun felinar, albastru miel la țâța lunii suge-n halte în burta viermelui șontâc e cald și bine ca în mamă de fericire,

Acest amurg de magiun Intins pe painea campiei L-am halit de foame nebun Lovit de boala metafiziei Unde au fiert in ce cazan Cu ce lingura s-au mestecat Prunele care taran Smulsu-le-a tuicii

in nop- ti ca aceasta iubito as vrea sa stam pe o banca -ntr-un parc si privindu-ne-n ochi sa tacem vom asculta doar parfumurile florilor linistea linistea aerului compact al verii si

burtile de piatra le linge raul lasand saliva curcubeie in burice unde nu sunt eu raul cela care curge peste tine nu timpul inveninat ci aburul care-ti ravaseste porii fara sa stii ce fac eu

Cu ochii cârpiți, nici o femeie frumoasă La șase dimineața tramvaiul nu duce. Gospodine, sacoșe, tinere, pistrui. Lumina râioasă Pe chipuri cu noduri în gât albastră străluce. Așa se trezea

învață să asculți deschide-ți mintea cocoțat pe seara asta ca pe o păstaie de fasole ridic ochii spre cer cu gâtul uscat voi cânta fie să renască foarță? ei bine, da și cu aceasta am

Iubito, muzica vocii tale, buzele tale stralucitoare ca tineretea imi mangaie sufletul. Incantatoarea mea Muza, monna Vanna, monna Bice, mi-e inima plina de minunea ta. Atinge-ma, iubito, cu

eu știu iubito c-o să mă înhami, cununa mea de lauri, în chip de jug pe umeri. și cu toiagul verde, de iederă cuprins, vei desena pe spate-mi stihuri. dar, ce zic eu, cu muzele te pui, când

toată casa miroase a plăcintă cu dovleac nu la petite madeleine est un petit mensonge copilăria nu înseamnă nimic eidos uitat îți cer iertare toate simțurile cai șchiopi dau bice îi

etajul cinci în daurita mijlocime ei dacă ar fi fost casa haosului poate că nici eu nu mai eram sigur de nimic dar așa îmi place ca fiecare lucru să fie în căsuța lui chiar se vuoi vivere

Cantarea mi-e orasul, balaurul verde, in care tumultul de inimi se pierde. Aici omenirea stiut-a sa stranga ce-avea mai bun, ca-n a zgarcitului punga, comori fara pret, nestemate-ale mintii, o

Obisnuit decor de razboi, primavara sau toamna cu ploi. -E blestemat capitanul, altfel n-ar fi atat de ciudat, spuse incet primul soldat. Dar capitanul ii zise: -Mai taci! s-aud cum bate

Numai niște gânduri. Poate niște profeții brucanice pentru cârcotași. Poate amprenta unui spirit limpede și riguros de clasicist. Sunt gânduri despre niște oameni care s-au întâlnit pentru că se simt

Inc-o-nmormantare cu fanfare. Hop ! dricul se hurduca, mai-mai sa se rupa. Mortu\' se ridica-n coate, se freaca la pleoape: -Ce bocesti, nevasta, te lovi vreo napasta ? Un\' ma duceti, mai

uite, iubito, mainile mele sunt zdrelite ca ale mantuitorului. m-am saltat seara asta pe zidul lui Montale cu cioburi verzi pe creasta. de ce zambesc? nu e sange, e bulion.

Umple-te, cupă, până la buză draga mea, viața mea, cu durerea de fiecare zi. Te voi sorbi așa cum știu, cu noduri în gât. Fie butoiul cât de mare, eu sunt setos, călit în cârciuma lumii

Sunt ceea ce sunt, nici mai mult, nici mai putin, liber ca o pasare, un saman intrupat intr-un vultur - cerul nu are limite, iar aripile mele nu sunt de ceara. Ochii mei vad bine, chiar si

astăzi m-am examinat cu un ochi critic și am văzut că nu am realizat nimic din ambiția mea de homo universalis grăsimea se lăfăie acolo unde visam mușchii discobolului boli rod de acolo unde aș