Alex Oberlander

În primăvara unei ierni De mult topite La răsăritul ce nu aducea Lumină, ci doar un alt întuneric Am văzut inchiziția la ușa din mine Am văzut un om, Cu o cruce pe buze Am văzut un înger Cu

În ochii mei trăiește un demon Mă îngrozește cu lumina lui Vrea să mă convingă că eu nu-s om Eu sunt osândit la deziluzia urletului. -Ești singur, îmi spune, și nul Urletul tău e oprit de

Sunt Omul Spațial. Sunt Spațial. Pierdut în Univers Caut... Încerc să preiau Controlul; În ceruri Fără zei Plutim. Aparatele ne spun Că totul este Normal; În noi Simțim. Găuri

Sunt zile Când trec pe lângă mine Și nu mă recunosc, Când deschid gura Și se aud claxoane Când treci pe lângă mine Si nu mă vezi Cum atârn Pe muchia umbrei. Sunt zile Când sufăr O

să eliberăm clepsidra să o dezlănțuim să zboare aproape sfârșit aproape gata fără griji ardem toate urmele nu-i nimic de astăzi ne risipim în tăcere privește! dublul meu răsare din

prima lumină. mă aprind electric un ochi roșu mă prăvălesc înainte pe stradă unii spun că merg încă patruzecișișapte de pași fără să mă sparg memorez picăturile de ploaie depășesc limita

De dimineață în tine era o liniște nesupusă, O tăcere sălbatică și oarbă ce nu vroia să uite. Într-un colț din tine era un hambar ars; În jur numai nisip crispat și fântâni otrăvite Iar lumina,

Pe câmp în zăpada înroșită, Lupii îmi mănâncă un picior; L-am dat de bunăvoie Căci după tine oricum nu mai alerg. În schimb fiarele m-au învățat să urlu Și voi cânta astfel într-una,

Mă întâlnesc Atât de des Cu tine Prin metrouri Și întotdeauna Te numești Altfel Mereu aceeași Dar niciodată La fel Te recunosc De fiecare dată În spatele

Ce simplu e totul. Eu? Tu? Noi? Eu- furtună mută, vânt pietrificat, o mare eroare a logicii, prima respirație după ultima, după cea din urmă. Tu- o mare tenie fără gură care vorbește,

micuța mea Venus coboară pe scări picătură cu picătură aproape invizibilă lumina o atinge apoi se sparge în mici stele întunecate atâta frumusețe mă simt păgân când te iubesc fără

dacă astăzi am putea atinge pentru ultima oară întrebarea oare s-ar schimba ceva sub piele? dacă aș arde totul sărutul, rozele, zâmbetele oglinzile i-aș mai trezi oare pe toți cei ce

În încetineală mintea prinsă rămase Astfel alunecă treptat din ce nu există Decât spre marginea care absoarbe voință Înăuntru au rămas ceilalți în viteză Orbi și muți și animalici, deci

Eu Aproape viu Strig De dincolo de moarte Deasupra existenței Înțelegi??? Uman sau animalic? Poate amândouă Sau niciuna Sângele urlă? Sau oglinda care zâmbește? Un lucru e sigur: Bombele

Nimic altceva nu mă mișcă mai mult Ca umbra unui straniu puf Ce acoperă conflictul etern Dintre eul meu viitor Și ceea ce Artaud ar numi “Angoasa care ciupește cordonul ombilical al vieții ”

M-ai vindecat prin lumină Nimic nu s-a schimbat Ploaia mi-e acum casă, Ziduri fluide de insulte Este începutul unui sfârșit Aceasta este călătoria mea Spre adâncul din tine Prin pustiul din

Caracterul vieții monosilabice în chipul cel mai elocvent, în ciuda uneii evlavii, a fost resimțit de toți. Cele mai necunoscute particule Sufletești se găsesc în necontenită mișcare, umbre pe

I slip away Puzzled beyond recognition Puzzled like a stone And I don\'t mind The smiling mirror I slip away Under a black horizon, Into my rotten oblivion On my way To sleep I slip

Cu nespusă durere anunț că mi-a murit poezia, răpusă prematur după o lungă suferință. Cei care au cunoscut-o (sau nu) sunt așteptați la incinerarea care va avea loc azi, mâine sau în orice altă zi,

e dimineață, pe la prânz, se înserează deja cobor, ca de obicei în tunelurile mele ca să iau metroul, ca de obicei… ce mulți sunteți… pe tine te cunosc am fost colegi cândva ai nasul la

Să analizăm încărcătura semantică A luminilor, Sectanți blânzi ai spiritului pur. Ce să mănânci, unde să dormi, Când nici bancherul, nici casierul Nu te lasă să dormi în Casele lor de

Eu mă preumblu prin ceruri crăpate, Se scurge universul strop cu strop Iar eu îl prind din zbor în sufletu-mi scobit Sunt, într-un fel, umbrelă pentru toți. Vreau aripi și-un ciocan Să ne

mai aproape, mai aproape privește în linii ascultă vocea repede fă jocul ca la început verde Stop stop !!! grecii răspund vineri la inoportun fruntea vulcan al ordinii tremură brusc în

Ce tristețe mă cuprinde în biblioteci! Cucerirea în profunzime nu realizează Veritabila întoarcere O dată în plus sunt loviți cei săraci, cei mulți Lungul capitol se încheie sinonim sau