Mediu
Cu nespusă durere anunț că mi-a murit poezia, răpusă prematur după o lungă suferință. Cei care au cunoscut-o (sau nu) sunt așteptați la incinerarea care va avea loc azi, mâine sau în orice altă zi, la cerea dumneavoastră.
Gata, s-a dus! S-a terminat...
Multă vreme am crezut că dragostea, ca o stare aparte, o melancolie neexplicabilă, este doar un clișeu. Iar eu, fiind un nebun (presupus)și cu aspirații artistice, nu pot fi nici măcar atins de clișee. Cât de mult m-am înșelat! Am confundat clișeul cu adevărul. Acum sun îndrăgostit și știu că nu se poate termina bine pentru mine. Totul este pierdut. Abandonați nava! Am încercat să mă vindec, am făcut terapie de șoc. După refuzul ei am încercat să mă păcălesc pe mine însumi și să-mi spun că o urăsc, că ea nu mă merită, că ea nici măcar nu e prea frumoasă (de fapt este cea mai frumoasă). Degeaba, orice aș face, orice ar face ea, eu o iubesc. Sunt pierdut. Simt că mă sting (alt clișeu adevărat). Nu mai pot face nimic cu sentimentele mele. Nu pot să urăsc, nu pot să râd, nu mă pot înfuria, nu pot să mai iubesc pe altcineva în afară de ea.
Mă sting... Prima a murit poezia... Apoi vor muri sentimentele. Apoi eu (sper). Mai am o singură speranță. Aștept un Isus, variantă feminină, să mă învie. Dar cum Dumnezeu și fiul său nu există... Sunt pierdut. Mă sting...
022843
0
2)Daca da,atunci:
- iubirea si poezie merg fatalmente mana in mana;a proclama decesul uneia pe seama nasterii celeilalte e bizar;
- acceptand premisele tale,de ce mai astepti un mesia feminin?
- cine te-a pacalit ca \"Dumnezeu si fiul sau nu exista?\"