Alecu Marinel

Poți să îmi spui multe, și să mă simt bine în preajma ta Eu tot cum sunt ori cum am fost rămân Mă îngân ca o placă zgâriată la pick-up Nu vreau să rămân, nici nu pot s-o spun și la alții

Între femeie și cuvânt Aceea dintr-o coastă, viață luând Acela din izvorul minții șuierând Se plămădesc licori din care adulmecând Poeții, după care bând și îmbătând A minții lor

E ora 00.00. A fost și ieri pe aici, stă câte o oră și pleacă. Orele de la miezul nopții sunt singurele mele prietene. Când vin ele încep să scriu. Peste ceea ce am scris pe hârtie cu pixul, mai

O, Doamne, câți vii sunt printre morți și câți morți sunt printre cei vii? De ce doar pentru cei sortiți se bat clopotele și nu și pentru cei ce trăiesc ca într-un mormânt? Pământul își strange

Un an și jumătate a trecut De când cu duhul am căzut Și n-am știut ce am pierdut Căci doar prin cela cunoșteam și-am cunoscut Îmi tot plângeam îngreunata încercare a vieții

Îmi urezi o seară bună, dar cum să am o seară bună când nu te am pe tine? când aspirațiile mele către tine sunt smulse din fașă. Cum să mușc când n-am ce? cum să joc fotbal când n-am mingie? cum să

Ca o enigmă a început povestea Ușor furat și ascuns în sânul ei Și a trecut atâta timp de atunci De când tot alungat și iar primit `napoi Am dat cam mult curaj și energie pe parcurs

Căruntețele le am la mine Pe care nu le voi spune niciodată Să nu crezi că am să-ți spun mai mult Nici măcar umbra de la ultimul cuvânt Nu, nici măcar tu în tine ori eu în mine Să

La dreapta Mea, Te voi sătura În palmele Mele Te voi aduna Când de rău te vorbiră, apoi te loviră Și-n neliniște zilele-ți presară de pomină Ascunde-te-voi la umbră de vremea cea sumbră

Atât de trecător Atât de suav Atât de puțin Te sperii din plin Se apropie-ncet Sfârșitul simbolic Se-ndrumă în șoaptă Și viața e coaptă Prevezi din depărtare O

Gândește-te la consecințe de fiecare dată când dai un răspuns Debilă-ți mintea care te-a răpus, încă nu-i de ajuns? Cum adică nu-i de ajuns? câte popoare se dau la o parte mâncând pâine și

Þi s-au înnecat corăbiile? Mai stai mult la mal? așteptând să vină? E lungă povestea, știu Că n-ai vrut a o lăsa în pustiu Ia și mănâncă ceva, nu mai fuma întruna Nu te mai

Firmele mici țin firmele mari. Firmele mari nu-și permit să piardă bani pe timp de criză și atunci țin prețurile mari iar firmele mici sunt obligate să facă compromisuri și sacrificii pentru a

Te trag de mână după mine Aștept firesc să mă urmezi Pe drumul care duce la lumină Dar nu știi că-i ultimul drum Ai fost o slugă pe pământ Ce grabnic împlinește o poruncă Iar

M-am agățat de firul tău de păr să nu cad În scorbura buzelor tale m-am adăpostit O mireasmă de dragoste m-a întâmpinat Mai sus în curcubeul gândurilor tale am urcat Lângă un dor uitat

Adăpost sau îngrădire a pasionaților de cumpărături, hobby sau virus? Suntem în secolul XXI unde orășanul se perindă prin galantarele dichisite, enorme și pline de merinde, aducând cu el și felul său

Dac-ai putea să mă întrebi de ce sunt supărat Þi-aș spune ce-am sperat. Și anume nu că nu mai sper, căci altfel N-ai mai putea spera să mă întrebi, iarăși de-s supărat Păcat. Că am

Nici nu știu când ai plecat Câte lacrimi am vărsat Zmeură coaptă a amiezii Cu obrajii frăgezii Trandafir sălbatic pe perete Nu-nțeleg ale tale plete Începu-i să desenez

Pentru mine crăciunul începuse cu o zi înainte. Prietena mea Nicoleta m-a condus pe coridoarele milostivirii, coridoare ce duceau către o vilă cu două etaje, a unor boieri prafuiți de timp și care

24 de ore. Atât mai trebuie să treacă ca să pot lua și eu pauză de la servici. Nu 8, nu 10, nu 15, nu 20, ci 24. Stau ca un stâlp. De ce? Ca să nu cadă clădirea copiilor de bani gata. Sunt trist dar

Sunt robul tău , sunt mic și zvăpăiat Te chem iubito să te sărut că ard de nerăbdare Nu-mi spune bancuri nici povești că-s săturat Dă-mi buzele tale dulci ca mierea, dă-mi alinare Tu

Am vrut si vreau, șoptescu-ți să te aprind Cu ale dragostei scântei o flacără zămislind Să îți acopăr suspiciunea, cu-n murmur de amor, ce a tot fiert în gând Privirea-ți temătoare, în

Te avânți mereu cu dorință Și ți se dă numai suferință Când te apropii de plăcere Găsești numai durere Te întrebi uneori până-n zori De ce nu reușim și noi? De ce să număr la