Poezie
Nedreptățile vieții
24.12.2012
1 min lectură·
Mediu
O, Doamne, câți vii sunt printre morți și câți morți sunt printre cei vii?
De ce doar pentru cei sortiți se bat clopotele și nu și pentru cei ce trăiesc ca într-un mormânt?
Pământul își strange trupul la sânu-i, de acum veșmânt
Ajuns-a într-un bulgăre de pâmânt
Ajungând la crucea de lângă groapă
Unde-ți este scrisă viața toată
Pe vârfuri cobori în locuința morților, cerând azil,
Moartea te privește, spunându-ți:Nu-i joacă de copil!
O, Doamne, câți își sărbătoresc ziua de naștere prin alții?
Și câți uitați și alungați din inimă și gând în viață fiind?
Uitarea s-a uitat pe sine însăși
O clipă, lăsând trecutul să prezică
O, Doamne, câți flămânzi în bogății și câți sătui de viața cea săracă?
Câți risipesc, sătui fiind, bucate, și câți infometați la resturi tot așteaptă?
De ce cu sărăcia ați pus botniță la cugetul omului?
Și cu nesăbuită purtare dați frâu liber păcatului?
002132
0