Albert Cătănuș

Mă bucur mult pentru tine. Știam că ai un frate pictor celebru și foarte apreciat. Pentru mine ești un poet foarte talentat și plin de fler. Îți doresc mult succes.
p.s. știi care e culmea? că am pus eu prima dată acest articol pe site, cu diacritice cu tot, dar un cenzor bine intenționat mi-a spus că îmi va fi refuzat. ca să vezi?! oricum, e bine și așa
numai bine
foarte amical

oricum, țara asta e plină de prostănaci, unul în plus sau în minus nu contează.
îmi place, și de la un timp prefer să citesc epigrame în loc de poeme pe agonia, nu știu de ce, dar sunt mai reușite
amical

și a orbit în altă zi
a ascuns ochii de copil
în cimitir.
An de an se duce la mormântul lor
an de an îi dezgroapă
și-i lipește la loc


sadism la kilogram


strofa asta nu spune absolut nimic și nou

Ioana și-a dorit pe rând să fie
actriță
cântăreață
scriitoare
pictoriță
și-a dorit mai mult decât orice
să fie iubită
așa cum toți copiii tânjesc după afecțiune.

la gunoi cu ea... harșt-harșt!

în rest un text călduț care încearcă(de fapt mimează) o dramă existențială. mai încearcă și fii atentă la exprimarea asta de compunere de clasa a 2a, n-am văzut și eu o imagine mai de doamne ajută. e un poem ultra prăfuit

amical

prima strofă e favorita mea, timpul e ceva involuntar, un fel de pasager involuntar, cămașa iubitului e temnița în care ea își petrece timpul așteptând îngerii să se descalțe la ușă rostind voioși ”bună dimineața, femeie iubită!”
îmi place și ideea cu locul curat pentru moarte, cele șapte porți din tavan ca niște chakre, sângele care frige + titlu care incită la lectură. per total e un poem special, e de recomandate
foarte amical :)

părerea mea e că poemul e un hocus-pocus de grădiniță. cum te poți rostogoli pe parbrizul unui gând? aceeași chestii insipide cu cer negru și ploaie ohhh, nuuu! iar plouă prin poemele poeților și ei se întristează la comandă.
nici măcar-ul ăla pus acolo la derută nu mă convinge că e artificial și simplist...
destul de amical :)

sunt câteva imagini tandre și frumoase, cea cu inima crește pe rând, ideea cu ceasornicarii :)
ești foarte delicată, iarina
mă bucur că împărțim același spațiu virtual
foarte amical :)

diana dragă, scoate subtitlu că e puțin cam uzitat, cam de pe la revoluția de la 1848. în rest e foarte-foarte bine. te aștept pe mess :)

n-am mai citit de mult timp un poem de dragoste așa frumos. parcă l-aș fi scris chiar eu :D. e impresionantă capicitatea ta de a surprinde tristețea și pustiul singurătății. te citesc cu drag, doar știi
extrem de amical :)

dacă băgai și niște dansuri tribale aveam o ceremonie de ucidere a pruncului Răului din filmele americane, știi tu la care mă refer. revolta asta cu deziluzii, avortoni, ore roșii și bărbații care te ling, așa sângerând, e de scenariu horror, poemul are o înclinație spre sadism și reacții ale celule supuse la tortură.
aș încerca să găsesc și o latură mistică în text dar cred că e prea mult: am rămas perplex de atâta cruzime ascunsă printre rânduri
mai trec, poate te mai înveselești prin versuri :)
foarte amical

după cum ar spune Cheloo: ”hai să ne prefacem că ne pasă!”. interesantă e abordarea hippiotă a comunismul din poem. muncim la comun, facem sex la comun, bem la comun, dansăm la comun; un fel de aplatizăre a individualismului, o exorcizare a unicității pe timp de iarnă. e mișto, mie îmi place că e ironic și are un ton plictisit. e și o chestie care trebuie scoasă, aia cu gloanțele, că o dai prea rău în mafie, tu trebuie să stai cuminte în banca ta de poetă și să scrii despre oase, despre celule, despre fire de păr și alte produse naturale ale poeziei, deja aluneci pe un teren mlăștinos când bagi gloanțe și pistoale în poezie; nu facem desene animate cu tom și jerry, doar scriem poezii cumințele în care ne revoltăm și noi cu bun simț :D
cu alte cuvinte: e o poemă bună, iar tu scrii din ce în ce mai bine.
amical, doar știi :)

e bine că avem un membru de pe site care mai face și altceva (foarte bine) decât literatură.
încă o dată, felicitări!
amical

sorin, ca de obicei esti delicios
propun ca epigrama asta sa fie la reco, ca se merita sa radem cu totii
extrem de amical

deci asta era cu femeile! :)))))
îmi place, îmi place lichidul tăcerii, indicile glicemic al singurătății.
pentru mine ”gustul zilei” e puțin clișeistic
amical :)

răspund extrem de târziu, scuze că am văzut tocmai acum că m-ai comentat.
te mai aștept cu drag oriunde și oricând :)

genul ăsta de poezie e tipic unei liceene, singura chestie care mi-a plăcut din tot textul e ”coarde de curcubeu”, restul e prea uzitat, și iar văd că apar multe lacrimi
foarte amical

dar ai un potențial demn de luat în seamă. o să fiu atent la poeziile tale viitoare, pe cuvânt. aici un ritm cam sacadat și nu prea e nimic nou, doar poate ”deșertul mâinilor”.
foarte amical :)

nu postezi fiecare poem separat? cel mai mult îmi place primul poem ”Prea târziu”, sunt câteva imagini cutremurătoare acolo. finalul, cel cu rugul fratelui în plan îndepărtat, e foarte sugestiv
amical

Îmi place aici:

nici azi nu m-am trezit lângă tine
deși port la gât o ancoră cu ochi mari, negri

scriu doar cu noapte-n cap și pe unde apuc

a face dragoste e doar un turn eiffel
fără înalțime, un afiș transparent
care nu anunță nimic
un leagăn roșu improvizat la intrare

blocuri de fildeș și gări în care se comit multe crime
se văd din camera ta
mereu îmi uit încheietura mâinii
pe noptieră



remarc atmosfera smălțuită ca o ceașcă de ceai cu_coada aurită, e un fel de legendă, elemente fantastice se împletesc cu evenimente imediate strazii, te ține lângă el, are un suspans interior, strofele se continuă ca într-o piesă de teatru cu toată acțiunea aferentă. e un spectacol la care am asistat cu plăcere. ai un typo la noaptea-N cap, și aș renunța la ultimul vers


aș putea să intervin undeva pe la mijloc

”speli vasele în picioarele goale
doar în cămașa mea albastră
prăjitorul de pâine se află în mijlocul poienii, ceștile și farfuriile spălate
le așezi direct pe iarbă
claxoanele și zgomotul liftului se estompează în spatele copacilor
bucătăria își desface carapacea după bătăile inimii
e momentul în care bătrânul se ridică și pleacă
rămânem noi doi în mijlocul bucătăriei, în mijlocul orașului părăsit de oameni și de zgomote
doar sunetul apei și cămașa mea albastră mai sunt specifice bucureștiului”

mulțumesc frumos pentru poem
te pup

as reposta fiecare poem in parte. merita
aici e geniala
văzute de sus,
toate vorbele noastre
se prăbușesc ca un mal de pământ
în liniștea flămândă a mării

extrem de amical

m-a atras titlul sugestiv, poemul se desfășoară constant, are o anumită tensiune care captează, deși strofele nu dau decât o vagă carcterizare a stării de iubire. aș umbla puțin la final, la acel suflet care mi se pare un pic prea uzitat, și la lumânare, evident. în rest e un poem de dragoste drăguț
amical