Poezie
Născut mort
1 min lectură·
Mediu
Deși mi se strânge-n vintre ca un fetus visul
Îmi plutește-n reverie realitatea
Vene roșii-mi străpung circular
glonțul zorilor prin cristalin
Þiuind în țesutul moale al creierului
Revarsă conștiința-ntr-un potop de chipuri în sânge
Picurând stropi peste sâni și abdomen
Prelingându-se între coapse, între pulpe
Într-o greață de muribund
Mi se strânge stomacul într-un
pumn de cioburi groase, ascuțite
Perforând cu-o senzualitate plină de dispreț
fiecare Ceas ce mi se scurge din trup
Clocotul din vintrele mele
Pulsează încă puțin venin către inimă
Implor fiecare minut să se încătușeze de mine
M-agăț de ceasurile sugrumate
Limbile lor ar putea fi bărbați ce-mi ling prezentul
Străpungandu-mă cu minute de extaz și uitare
Fiecare ticăit e-o contracție odioasă de mușchi și țesut și apă murdară
Inc-un gând bastard avortat prin cioburi în sânge și foc
Otravă-mbibată-n așternut..
Fătul universului contemporan e
O deziluzie fatală
022489
0
aș încerca să găsesc și o latură mistică în text dar cred că e prea mult: am rămas perplex de atâta cruzime ascunsă printre rânduri
mai trec, poate te mai înveselești prin versuri :)
foarte amical