Nu e poezie, e o frântură dintr-un lob

Suntem doi oameni. Două perechi de mâini și picioare, doi ochi pătrunzători, două guri ce sărută, două creiere complicate, patru lobi ai creierului, purtăm haine și ciorapi, de suflet nu spun nimic, nu știu dac-am probat chestii din astea. Tu ești genul care-și însângerează degetele lungi și fine pe-un bas. Eu sunt genul care aleargă până îi ies bășici pe picioare. Factor comun: PASIUNEA EU sunt genul care merge cu pași mici și repezi, de chinezoaică, preferă țigările Dunhill și nu Kent, poartă ruj roșu, nu de culoarea pielii, mănâncă portocale, nu spaghetti, preferă frezii, nu trandafiri, doarme în așternuturi de mătase, nu pânză, așează toate lucrurile de pe masă în ordine crescătoare, nu le aruncă răsfirat, vrea totul, nu nimic. TU ești genul care ascute un creion triezeci de minute, trage prima linie și dacă nu-i bună, rupe creionul și-l aruncă la gunoi, nu doarme nopțile și nu cere ajutor niciodată. Ai prea puține lucruri pe care le consideri ale tale, câteva haine, un telefon. Eu am un milion de lucruri mici. Factor comun: UMANITATEA Suntem doi TU nu ceri ajutor pentru că arta ta nu se exprimă în cuvinte nu distrugi nimic din ce atingi nu spargi căni de cafea primite cadou de pereți nu-ți smulgi părul din cap într-un examen nu sugi vlaga din ceilalți nu știi să fii rau nu ești capabil sa spui „nu” EU cer ajutor psihiatric pentru că nu știu să trăiesc cu asta* distrug totul, inclusiv din priviri sparg tot ce apuc, ard tot ce mă doare smulg inima din cei dragi si pornesc rostogoale de lacrimi sunt făcută să fiu dificilă spun prea des „nu” *asta – Schizofrenia. *notă : nu știu să-mi exprim părerile, trăirile, asta nu e o poezie pentru tine, e o descărcare încâlcită din creierul meu, nu e artă, e o frântură indescifrabilă pentru tine, o transpunere dintr-un lob. *noi nu suntem împreună, nu suntem iubiți.