Niciun semn de la tine

“Secunda se surpă-nlăuntru” fiecăruia umplând liniștea cu undele timpului “clătinându-se-n cercuri”.
Numele se intersectează în punctul căsătoriei, iar traiectoriile lor ființiale conturează destinul.

secunda se surpa-nlauntru este o imagine frumoasa, puternica si tragica in acelasi timp. cred ca este piatra filosofala a acestui text. numai de bine.

va multumesc pentru vizita si pareri. :)

Adriana,
poemul lunii in Ziua sfintilor! portret cu natura umana. felicitari!

poemul Lunii si-al lunaticilor, mai degraba...:)
onorata de aprecieiri.
va mai astept.

ca o stare normală, ca o odihnă așteptată după un exercițiu intens cu sinele. Mi-a plăcut puterea de sugestie a textului. Mi s-a părut că e un pic rupt totuși, că nu are continuitate ideea, dar probabil asta a fost intenția, așa că o să încerc să mai citesc pentru a înțelege.

...cu recititul...sunt atatea carti importante care te-asteapta. :)

multumesc de semn, si eu te urmaresc cu atentie si imi place cum urca poezia ta.

ce fecundă e lumea asta a sentimentlor: deschide, zgârie, trezește, umezește, parfumează, surpă, izbește, clatină.

numai discretă nu este, deși zice că lucrează în liniște, desenând cercuri în cercuri și iar cercuri în cercuri...

sa nu disperam...timpul nu-i pierdut, intr-o zi voi reusi, poate, sa ma multumesc (si sa multumesc) doar cu prepozitii si conjunctii. poate in post-post-post-modernism, asa sa ne ajute critica literara, amin!

multumesc de semn.

mie mi-a plăcut versul cu secunda care se surpă, dar și strofa următoare, cu fîntîna. Asta ca să remarc totuși ceva anume, tot poemul este bine scris, dealtfel.

eul meu poietic toarce ca o mâță blândă...)

prima strofa are un nucleu senzual extrem,care concentreaza melancolia,visarea ,feminitatea romantica si angoasata de trecerea timpului
strofa a 2-a de citat
strofa a 3-a este o frumoasa nunta cosmica a simturilor,antenele sensibilitatii poetice sunt veritabile si ating \"un nu stiu \"ce din subconstient care iese din albia obisnuitului
e un vers sculptural ,solemn,poezia este perceputa ca un ritual (in acest caz erotic si sublim)
as mai \"aranja\" finalul\" prea difuz,l-as dori mai socant,imprevizibil
poetii brasovului...

era să trec pe lîngă. Mă bucur că am deschis aici. Un text bun, economic în vorbe, nu și în idei, în imagini. Îmi place cîinele acela.
LIM.

e trist s-auzi tristețea cum se...scrie...povești cu lună...

\"apoi liniștea

clătinându-se-n
cercuri.\"

Adriana, dincolo de orice și oricând...tu ești o poetă!...

incantata sa va am cititori.

Angela, deocamdata nu pot sa modific nimic. De ce? pentru ca asa a curs...:) dar, dupa ce va trece un timp, e foarte posibil sa-mi schimb optica.

va multumesc pentru opinii.

\"dincolo de orice și oricând...tu ești o poetă!...\"

asta numesti tu o veste buna?! :)

ma bucur sa vad ca nu m-ai uitat.

De n-ar fi legat strâns de conținut (cu fire de dor, cu raze de lună sau cu funii de ape, cine știe?!), dacă n-aș intiu că autoarea nu caută succesul facil cu orice preț, aș fi spus, probabil, că titlul e ales pentru a stârni interesul.
Imaginile poetice s-ar putea spune că nu sunt extraordinare, dar cheamă cu ele reflecții, stări inexplicabile, magia comunicării dincolo de cuvinte, într-o absorție tainică a ființei în elemente. Finalul, deși aproape de poezia timpului nostru, amintește cumva (nu voi spune de ce, sper că se va intui) de unele versuri din \"Luceafărul\" eminescian. Nu e un reproș, dimpotrivă, doar o constatare a unei relații magice peste și dincolo de timp(uri).

mie, titlul mi se pare mai curând banal, decât incitant. m-am oprit, totuși, la el, pentru că el este germenele stării de la care a pornit întregul. ai sesizat asta, dealtfel.

nu am căutat imagini extraordinare; de ceva vreme nu le mai caut și, cum am mai spus, originalitatea nu mi se mai pare un imperativ, ci mai degrabă un pat procustian pe care ne întindem de bună voie.

iar dacă printre rândurile mele se clatină umbra Luceafărului, nu pot fi decât onorată.

mulțumesc mult pentru semnul niciodată târziu.