Pe marginea de râu te-am întâlnit întâiași dată:
O blondă fetișcană, fiică a naturii, naiadă îmbăiată,
Tulburătoare primă iubire, în devenire, my Belle,
Citești nonșalantă și nevinovată Anna Livia
Focul trosnește-n vetrele copilăriei,
Unde totul era vesel, plin de pacea armoniei,
Culegeam țurțuri de gheață
De la streșini troienite,
Înroșite de neastâmpărate raze
Ale aurorei
Imagini neprăfuite,
Nemurdărite
De fum de țigară,
Neprihănite,
Nu e nevoie de apă sfințită
De-a te spăla
De nici un păcat,
Nu găsești nici urmă de scrum,
Nici negru pe pereți,
Nici ceară ce
Pierdut între inițialele mulțimii numelor din catalogul Louvre-ului
Transportat spre abisul izvorului căutării mele necontenite
Am simțit cum straturile intermediare sunt îndepărtate
Aici sunt eu,
Vagoane curg pe șine,
Întrerupte destine,
Vin la vatra rece,
Invalizi cu capul sprijinit de geam
Simt soarele,
Dar văd tenebrele!
Infirmii vin din război,
Vin în spitale,
Își continuă viața
Tudor. Stătea ore-n șir și medita la ce se întâmplase cu el. Poziția lui socială era încă nedefinită, se simțea străin de societate, de sine, de trecut, de cele întâmplate, toate erau atât de
Departe sunt:
Închinări de suflet spre certitudini efemere,
Căutări înfrigurate, iscoditoare căutături
Prin vitregii de primejdii pribege, tu m-ai găsit...
În prezența ta,
Tentacule de gânduri
În fața căminelor, în fiecare noapte aceleași scene, fete căutau băieți, băieți căutau fete, unde mergem, ce facem, plimbări nocture, cu mașina, prin berării, prin săli de biliard, de snooker,
Răceală – rituale – culori reci, artificiale – culori
Dau impresia unei stări emoționale – nocturne valori
Ceea ce percepem nu este în realitate decât înșelare
Iar durerea ce o simțim nu este
Nevoia de colindare a iubitelor meleaguri, îl împinge pe pelegrin mai departe,
Onestitatea dezarmantă a oamenilor îl conving de propria misiune,
Valoarea pierderii comunicării cu Dumnezeu se
Cocoși, muze, capete de copii,
Torso-uri, repetări la infinit,
Infinituri, coloane ale infinitului,
Repetări ce țin timpul pe loc,
Infinit, care duce undeva,
Antagonistul intens al nihilismului,
Așteptam să înflorească magnoliile
În fiecare an, la aceeași dată
Pentru-a intreprinde călătoriile
Spre parcurile de altădată.
Ne-am tot promis în fiecare an să le vizităm la anul,
Dar griji,
Seducătoare e viața! Te cheamă să trăiești din plin,
Bei până la fund din elixiru-i, nătâng și suveran,
Nu vezi capcana ce ți se pregătește, nu vezi pe cei ce deja plâng avan!
Să mai intețim focul
După carnaj, ai revenit pe scenă!
Îți porți acum crucea ca pe un trofeu
Pe deplin meritat.
Aplauze, frenezie!
Îmi arăți crucifixul, să văd, că Tu
Lumea, crucea însăși, suferința,
Durerile și
S-a dovedit robustă-n triste glastre,
Roșie ca sângele, ea strălucește
Pe orice vreme, de-i vară, de-i iarnă,
Chiar de-ar vrea cerul cenușă să cearnă,
Floarea înfruntă totul,
Pe o dungă violoncelul se odihnește
În razele soarelui după-amiezii,
După exercițiile ce aveau loc în fiecare zi.
În el își are vizuina un arici,
Care-acum își încălzește țepii,
Bucuros, că
Într-un colț de ulicioară
Umbre de salcâmi și de castani
Și o rochiță roșie și ușoară...
Viața scăpăra din ochii ei
Frumoși, ca două stele ce răsar
Într-o noapte de aprilie
Peste-o câmpie de
Arcadia se află-n stare de asediu:
Leviatanul și toți viceregii,
Sub pavăza de tinichea a legii,
Privesc cu jind la-nconjurătorul mediu.
Flămânde guri, stomacuri nesățioase,
Smulg hulpav tot
Pe-alea din pădure, ce-așternea, măiastră,
Un covor de frunze-uscate-n fața noastră:
Pe drumul muncitorului, ne plimbăm
Þinându-ne de mână, colindăm.
Pădurea mea, de vietăți păgubită,
Care-mi
Trei lumânări se târăsc pe malul mării,
Lumina exilaților depărtării,
Neputincioasă și totuși încă vie,
Speranța celor, ce vor urma să vie.
Sunteți voi, cei, ce vor răspunde
Zămislitor de stihuri parfumate:
Sărmane Keats, romatic și prin moarte.
Bătrâna Anglie nu-ți veni la nuntă [sic]
Nici la moarte ca să-ți cânte.
Tu ai pierit cu inima înfrântă
Acum cu toți la
Numele de călătorie al cutiei pe roți
Ramâne ascuns oamenilor ai căror ochi îi scoți;
Locul de plecare-i absurd față de destinație,
Care la rându-i este o necunoscută stație.
Călcător umplut cu
Ochii se întâlnesc ... ? nu.
Persia, alcool, istorie.
Parfum – pierdut, dezorientat.
Ai pe cineva, la cine să faci o bucurie?
Lumânarea s-a stins.
Fumul provocat de stingerea lumânării îmi
Sunt priviți ca brațe ieftine de muncă,
Gâtlejuri, mereu flămânde, de hrănit,
Sunt priviți ca profit,
Sunt înrolați soldați,
Sunt făcuți vinovați,
Sunt undeva în această realitate
Printre
AN