Adrian Munteanu

Radmila,

Iată o remarcă atât de exactă, încât mă bucură existența unor resorturi interioare simetrice care ne mână prin praful acestui veac.

Vasile,

Evident că ceea ce ai sesizat am constatat și eu. Nu bag însă prea mult în seamă lipsa de receptivitate a unora, dacă nu chiar suficiența cu care cred că se pot afișa în fața încercărilor mele. Totul devine nu numai o chestiune de formă ci și de timp. Timpul va mai adăuga câte ceva la tot ceea ce credem noi acum.
Voi continua să scriu și atunci când va rămâne un singur comentator. Ba nu. Chiar atunci când va rămâne un singur cititor întregistrat. Iar unora voi continua să le supăr retina cu prezența numelui meu zilnic. Voi rămâne măcar o pată de culoare.
Nu fii dezamăgit. Ne avem pe noi înșine. Nu știu exact cum se face, dar în vremurile de azi mă mulțumesc și cu singurătatea mea. Și așa în jur nu te poți aștepta la prea mult bine.
Să ne întâlnim cu liniștea din noi, în afara căreia nu cred că mai are ceva importanță.

Tragic. Indiferent de natura foamei din noi. Scurt și expresiv.

Prea romanțat, cu imagini uzate de prea multă folosință.Când te vei debarasa de le va începe poezia.

Izbutit experiment în formă. În spatele fiecărei sintagme repetate stau imagini pe care le remarc pentru insolitul și
acuitatea lor.

Poemul are o structură incantatorie, de la începuturi eretice, și, pe undeva , am simțit pe aproape inchiziția opărind fluturii care dorm în flori.
E doar imaginea exterioară, pentru că, în esență, poezia are lumină și o stranie ținută statuară.

Îți plac obiectele din sticlă. Cu ele imaginile devin translucide și vegetalul domină trăirile, așa cum s-a întâmplat în alte epoci, mult mai consistente decât ale noastre

Am reflectat în privința obiecțiilor tale și îți dau dreptate. Ca urmare am operat modificări substanțiale.
Mulțumesc pentru semnal. Uneori nu am suficientă distanță de textele mele.

Am reflectat în privința obiecțiilor tale și îți dau dreptate. Ca urmare am operat modificări substanțiale.
Mulțumesc pentru semnal. Uneori nu am suficientă distanță de textele mele.

Te-ai exprimat precum ti-e numele.

Interesanta industria visului. Merge ceva mai bine, e mai productiva decat aceea din realitate.

Multe, dar tare imi e ca toate sunt din lumea visului.

Despre vise eu merg pana acolo, incat spun ca s-ar putea sa fie singurele noastre segmente de adevar.

Se poate interpreta si asa. Sa nu uitam ca ne aflam in spatii paralele.

Tot ce se poate. Nu te contrazic.

Geea,

Sensul micropoemului îl văd cuprins în ultimul cuvânt : ancorare. Vezi acest dat necesar și vibrant printr-o aură nostalgică.
Nu-mi sună bine topica finalului:\" De iarna verii tale prezent a-mi ancora \"

Elia

Și nici nu cred că ne vom aduce aminte vreodată. E în structura noastră , a celor care nu ajung să fie niște inițiați.

Elia,

Ai sesizat bine. Există obsesii . Ele sunt prezente într-un anume segment temporal. Acum am obsesia morții ca o naștere și nu pot trece mai departe până nu explorez niște nuanțe. De aceea pot apare și intenții apropiate de la un text la altul. Eu îi spun, deocamdată,că este o matrice stilistică și ideatică. La urma urmei tot ce faci se centrează pe anumite teme prioritate și ele nu pot decât să fie în legătură cu anume date proprii individului. Nu te speria, nu am gânduri tragice. Uneori ar fi de urmărit textele mele ca venind nu numai dintr-un reflex interior al autorului, ci și al unui personaj oarecare.

Felicia,

Cine vorbește de sensibilitate, nu poate fi departe de ea.

Luminița,
Surprinzătoare și expresivă această translare spre spațiul copilăriei surprinsă, de aceasta data, în haina mult mai lejeră pe trupul gândului a prozei.
\" Amintirile din Copilărie \" se alcătuiesc într-un segment temporal pe care nu-l poate ocoli nici unul dintre noi, mai devreme sau mai târziu, cu dorul unei seninătăți pe care n-o mai putem câștiga altfel decât prin cuvânt și retrospecție.
Mai întâi, tot respectul meu pentru stil, pentru expresivitate, pentru finețe, pentru mirarea pe care o arunci peste lume. O zi, o singură zi a copilăriei are dimensiunile unei povești în sine. Ai avut acum timpul și disponibilitatea să nuanțezi, să introduci reacții omenești și asocieri animaliere, gesturi rămase în cuget și , peste toate, duoșia față de nuanțele amintirilor rămase în cuget. Multe elemente indedite descopăr aici. Inclusiv cântecul celor mari, cel cu care și închei, și care are o coloratură insolită, între gestica copilului și reflecția maturului.
Se pare că, în ce te privește - dar aceasta nu îți este propriu numai ție, cu cât este mai mare geograficește îndepărtarea de locurile primului popas în viață, cu atât răscolitoarele stări de dor și duioșie sunt mai acute, mai profunde. Asemena întoarceri în timp, înțeleg că sunt un remediu pentru o presupusă înstrăinare pe care te străduiești , dacă nu s-o anulezi, măcar să o faci mai puțin mistuitoare.
Aș da și mai multe stele, dar vor mai veni și altii.