Adrian Munteanu

Pare o prelungire a epigramei postată în dreptul sonetului. Eu nu pot răspunde cu aceeași monedă, calitățile mele fiind tare departe de necesitățile genului. Las pe cei care se pricep. Așa că te las pe tine.

Să dea Dumnezeu! Deocamdată o primă cifră rotundă se va consuma mâine și sper ca sonetul 100 să nu dezamăgească.
Așadar, pe curând.

Strofa e bună și de epilog și de introducere spre alte dezvoltări ale termei. Mai avem timp, nu-i așa ?

Odată mă ridic și eu în fața desfrâului feminin, și acela sfințit, și atunci sunt observat. Păi despre desfrâul \" lui \" existențial am tot vorbit în restul celor 97 de sonete.
Cu prietenie.

Păstrez speranța întâlnirilor și în afara desfrâului, indiferent al cui este el.

Scriu în curând.

Uite cum apare concurența și în poezie. Dacă credem teoria, trebuie să fie benefică concurența și aici. Chiar așa : poți să citești doi creatori ( dintr-o lovitură ) .

Mi-ai trezit sentimente contradictorii :

1. Perfecțiunea sonetului tău mă determină să te rog să mi-l împrumuți, ca să-l pot numerota și să-l trec în dreptul meu, printre sonetele care peste două zile vor depăși prima sută ;

2. Mi s-a strecurat invidia în trup : adică ce, vrei să-mi iei pâinea de la gură ?

Ai intuit, desigur, zâmbetul.
Cu prietenie

A trece peste \" zgomotele \" prezentului și a-ți continua drumul ( poetic sau nu ). E un vis pe care, dacă nu reușim să-l împlinim, măcar să-l avem în fața ochilor.
Versul de final,are forță de sugestie. Nu mă satisface rima interioară de la \" Sub scânduri tot zbiară amară \". Mai bine țipă.

Cheile, lacătele și ușile astea pentru care tare suntem neputincioși să le deschidem. Ne amăgim mai mult.
Onorat pentru desktop. Mă străduiesc să nu dezamăgesc.

Să-ți fie masa mereu îndestulătoare.

Iata cum procedezi ca în sonetul meu : reverși bunătate, așa că fii sigur că o vei primi înapoi.

Mulțumiri, pentru bucuria de a te ști mereu pe aproape.

Cer iertare tuturor pentru întârzierea cu care răspund uneori. Lenea nu intră deloc în discuție, nu mă caracterizează. Altele sunt problemele.
Elia - un comentariu-divagație mai armonios decât textul de la care pleacă;
Thais - întinderea peste limita normalului am experimentat-o. Necazul este că acum nu mai am timp pentru mai multe lucruri de făcut odată. Când se va putea , nu spun că nu voi încerca și altceva. Uite, ca să dovedesc asta, vă spun tuturor că de luni, 28 iunie, voi introduce si altceva decât sonetul zilnic. Nu spun despre ce e vorba, e surpriză. Ca să vă tentez am să adaug numai că este ceva ce nu s-a mai făcut pe acest site, ceva cu care sper să îmbogățesc patrimoniul de texte și direcții de activitate al site-ului;
Diana - visele ar putea avea ținuta impusă de ținuta celui ce le exersează. Dacă țintești departe și visele ar trebui să plonjeze peste altfel de înălțimi, în concordanță cu aspirațiile persoanei. Ma rog, n-am vrut să adulmec prea mult și prea sus această idee;
Mihaela - Foarte frumos. Mă voi strădui ca horoscopul să fie cât mai lung. Ce-ar fi să nu aibă sfârșit ?;
Radmila - ce mă bucură mai mult este că am generat discuțiile de la textele tale. Poate le-am premeditat. Părerile mele rămân aceleași. Mulțumesc și de invitație. Nu se știe niciodată.
Dragi prieteni, am avut o zi plină cu bucurii datorită intervențiilor voastre. Îmi cer iertare pentru limitele mele în privința constanței, consecvenței și consistenței răspunsurilor.

Eu ? Să mă supăr pe Elia ?

Numai în cazul meu. Nu e chiar atât de surprinzător. Mișcându-mă fără îngrădiri, am tendința de a mă întinde peste limitele normalului, de a deveni prolix, de a realiza că mai am timp și spațiu de exprimare. În lipsa capacității de a mă autocontrola, simt nevoia să mi se impună controlul și aceasta o realizează forma impusă de poezie. Atât cât poate și ea să facă.

Tot ce ar putea fi mai frumos în această lume, dacă mai este, e cuprins în poemul tău. Cred că familia este singura izbândă reală, iar acest respect pentru valorile ei pe care - am mai spus-o - o păstrezi ca pe o marcă ce te individualizează și te sfințește, este de-a dreptul pilduitor. Este un poem nu al finalului ci al maturității.
Nu pot dect să mai așez o steluță, chiar dacă cineva mă va bănui de părtinire. O astfel de poezie mă face să-mi doresc să ajung cândva în Moldova de dincolo de Prut, unde încă mai poți descoperi și alte trăiri decât cele ale noastre, roase de conveniențe.

Poemul, bine condus, cu sensibilitate și luciditate echilibrat dispuse, cu un fior interior care arde imaginile, mi-a confirmat o idee nu de mult întrezărită. Anume că o simplă privire aruncată pe trupul patimii o poate sfinți.
Cu prietenie.

Această ancorare a omului-copac în \" pământuri nepătrunse de soare \" am vazut-o ca o stingere a vibrației interioare. Astfel, nevoia de a-și reapropia flacăra sună ca un vaier lung și încă fără sfârșit.

Da, dar cu condiția ca visele să aibă o anume înălțime și ținută.