Adrian Munteanu

Un poem cu nuanțe sociale decoperite numai în final, cu dramatism și sfâșietoare mișcare interioară. N-ar mai avea mult până la inserarea unei nuanțe de bocet.
Versul meu preferat : \" somnul are culoarea zăpezilor rubiniu ruginite în venele ploii \".
Ceea ce aș mai vrea să adaug este neașteptata îmbinare dintre epic, liric și dramatic. Foarte mult pentru un poem.
Păcat că am intervenit târziu. Aș fi dat o steluță.

Ce să fac ? La ușă nu bate întotdeauna cine îți dorești. Deocamdată am intrat eu în casa ta, ca să mă bucur de savoarea unei povești cu aromă de amintire și pârguită dorință.

Pe toți cei care citesc aceste memorii îi anunț că începând cu episodul următor, de joi, 9 septembrie, voi posta câte două capitole odată. Răspuns astfel obiecțiilor unor comentatori care au remarcat concizia fiecărui capitol. Zilele rămân aceleași, episoadele fiind adăugate în fiecare zi de luni și joi.

Celei ce mă uimește mereu cu noutăți ideatice și structurale, toată prietenia unui Leu. Sa fii fericită, Andreea, bine dispusă, mereu zâmbitoare și harnică. La mulți ani, cu împlinirile jinduite!
Probabil că Mariei trebuie să-i dăruim mereu un mănunchi de mulțumiri și admirația noastră pentru eforturile continue și generoase.
P.S. Cu Fecioarele mă înțeleg cel mai bine. După cum se vede, nu sunt numai pe placul meu.

Anda - neașteptate similitudini care, știi bine, mă ating profund. Mereu trebuie să-ți mulțumesc pentru ceva.
Vladimir - Cam chinuit sufletul ăsta al meu. Dacă se observă asta, atunci, prin tine, mai urc o treaptă.

Gand la gand cu bucurie.

Raluca - dacă nu mi-ai fi spus că mai treci uneori prin dreptul textelor mele, de unde aș fi putut să știu că ești pe aproape ? Mulțumesc, e o încurajare.
Ioan - m-a emoționat ceea ce ai spus și distanța de la care au ajuns gândurile tale până la mine. Fericire sub soarele pustiului!
Maria - am auzit că ceva nu-ți place. Așa e mai bine ?

Elia - cred că trăim în veșnică incertitudine ;
Radmila - ca și în cazul Eliei, trebuie să-ți mulțumesc că ești printre puținele care îmi mai dau un semn de viață și pentru că, de această dată, te-ai gândit dincolo de sensul cuvântului postat, la ceea ce trebuie să fie în mintea creatorului. Ai simțit corect, dar știu de ce se întâmplă așa : am început să plictisesc cu intervențiile mele zilnice. Am mai spus-o însă : nu are nimeni șanse să mă deturneze de la ritmul autoimpus. Pentru toată lume este simplu : pot să treacă mai departe fără să citească. Ce am avut de aflat am aflat.De acum tot înainte, cu sau fără comentarii. Știu însă că, în limita posibilităților, câțiva vor mai rămâne pe aproape. Măcar o perioadă, până nu se vor plictisi și ei.
Pe voi vă anunț că de mâine, așa cum marțea am dedicat-o sonetului de dragoste, vinerea va fi câte un sonet dedicat credinței. Ãsta este răspunsul meu la tot ce se întâmplă.
Pe curând , cu prietenie.

Bucuros de întâlnire și prea îndatorat pentru cuvintele în spatele cărora intuiesc firea sensibilă, a cuiva ce-și dorește imagini pe potrivă.
Ca să vezi cum ne prilejuiesc mijloacele electronice întâlniri peste mări și țări sub aura frumosului din noi.
Pe curând.

Fiecare clipă lasă urme. Unele chiar mai mult. Urme de neșters.
Te rog să fii mai îngăduitoare cu un biet învățăcel : ce e aceea tag?

Îmi cer iertare pentru dublarea răspunsului. Mi s-a părut că nu a fost trimis prima dată și l-am rescris din memorie.
Iertare și pentru grabă. Evident \" a-l \".

Mi-am impus, de la început, să nu mă angajez în polemici. Nu sunt decât cel care transpune un text în variantă electronică ,cel care a decoperit un caiet uitat într-un sertar și care a avut de optat între a-l păstra pentru curiozitate proprie sau al oferi tuturor celor care mai au disponibilitatea de a se reântoarce la istoria recentă, dar netrăită de nici unul dintre noi. Nu mai trebuie să analizez dacă am făcut bine sau nu alegând a doua variantă. Comentariile de mai sus sunt suficiente și încurajatoare. Postez aceste însemnări care nu sunt nici memorii și nici jurnal ( a se vedea episodul 2 )cu convingerea că ele nu reprezintă, cum mă întreba cineva, un adevăr mai adevărat decât al altora, ci pentru că sunt adevărul. O picătură de adevăr. Cred că o epocă istorică este ca marea în care se varsă toate aceste picături și care de fapt o compun. Simplu. Cei ce nu vor nici un fel de întoarcere în timp, au de ales formula facilă a saltului peste aceste notații și folosirea timpului într-un mod cu siguranță mai profitabil. Celor ce sunt aproape le mulțumesc. Sunt mulți, sunt puțini? E bine că sunt. Pe ei țin să-i asigur că voi merge mai departe.

Mă gândesc că s-ar putea produce o apropiere imagistică între om și poet tocmai pe acest tărâm al iluzoriului.
Cerbul acesta pe care l-ați remarcat biciuie depărtările la care poate nu voi ajunge niciodată.
Va veni o vreme, nu peste multe zile, când voi fi și eu ceva mai aproape de proprile voastre pagini.

Prea onorantele tale cuvinte, întotdeauna poetice.
Cu prietenie.

Adrian - așa este. Am încercat o prevestire care nici măcar nu se știe dacă este una ipotetică. Mi-am adus aminte de Hercolabus, planeta care se spune că s-ar putea să măture pământul peste un orecare număr de ani ( sau de zile ?). Aproape toți nu facem nimic ca să ne opunem și suntem depășiți de forțe cărora nu reușim să le ținem piept.
Dacă sugestile sonetului au trezit, cum se vede, un fior al inspirației, e chiar mai mult decât mi-aș fi putut dori. Mulțumesc mereu pentru semnele relevante și prietenoase.
Florin- sper să fie mereu Da.
Ioana - un semn al revenirii ? Bine ne-am găsit !
Virgil - dacă nu greșesc, este primul semn al tău în dreptul umilelor mele încercări. Semn bun, semn rău ?

Îmi cer scuze pentru răspunsurile întârziate. Sunt în concediu și mă reped mai rar pe la Internet. Pe curând. Astăzi este ziua sonetului de dragoste.

Și o femeie, chiar de nu-i bărbat,
În poezie mușchii și-i arată
C-o epigramă, cum văzui pe dată,
Și zic că trupul nu și-a deformat.

Faptul că ai realizat această marcă a nepăsării cu care viețuim, este un prim pas pentru a ieși din inerție.

În privința gestului tonic îndreptat spre ceea ce va fi, am de învățat de la tine. În mine au încolțit de mult germenii necredinței.

Imaginea vine să prelungească o idee. Prea adesea, gândul tău mișcat prin intermediul graficii, transcende ceea ce, altfel, ar fi rămas la o simplă enunțare pe orizontală.
Nu prea mai am cuvinte de mulțumire. Va trebui să mă repet.

Păstrez cu grijă aceste imagini. Sunt de neprețuit.