În gulagul românesc ( 13 ), mărturiile tatălui meu

\"Reeducarea\", \"perspectivele frumoase\"... Si un zambet amar...
Inca nu stiu, Adrian, cum se va termina totul, dar ma inarmez cu rabdare si curaj...

Mi se pare bataie de joc ca asa un text sa aiba intr-o singura zi numai 25 de afisari... Imi cer scuze, dar asta e opinia mea personala. Mi se pare ca aceste insemnari au valoare dosebita si merita mai multa atentie decat le este acordata. Eu le citesc de la inceput si nu inteleg... v-ati plictisit? Pai ele sunt postate aici tocmai pentru a fi citite de cat mai multi si pentru a se afla ce a fost...
Adrian, sper doar ca nu te descurajeaza prezenta nepasarii.

Oana

Stimate Domnule,

Fără a dori să minimalizez drama familiei dumneavoastră cred că exagerați cumplit. Așa sunt toate închisorile, la noi și aiurea. La toate ușa face un zgomot greu, peste tot gardienii încearcă să afle ceva de la tine, nicăieri nu ești tratat ca la hotelul Hilton. Sincer nu realizez care este utilitatea acestor n episoade ? În armata română condițiile nu difereau prea mult de ce descrieți dvs. și nu am făcut serviciul militar la batalionale de muncă. Sincer să fiu nu cred că putem judeca obiectiv o anumită perioadă relativ recentă-oricând ar putea să apară „un roșu” care să prezinte memoriile familiei sale în închisori ca Doftana, etc. Există cuvântul lui X împotriva cuvântului lui Y- și de ce am putea extrage adevărul lui X ca fiind mai „adevărat” ca adevărul lui Y ? De ce ar fi adevărul tatălui dvs. mai important decât adevărul Haiei Lifșiț, moartă de tuberculoză în pușcăriile antebelice, de exemplu ? Cred că ar trebui să semnăm un tratat de pace, să ne vedem de ale noastre și să lăsăm istoricii de peste 100 de ani să ne judece.

Îmi permit eu să răspund întrebării lui Gălățeanu.
Pentru simplul motiv pe care l-a enunțat un tip probabil ceva mai deștept decît dumneata domnule Gălățeanu, George Santayana: \"Cei care nu învață din istorie sînt blestemați să o repete.\"
Cam ăsta ar fi motivul pentru care ce face Adrian aici are chiar funcție profilactică. Poate nu pentru dumneata domnule Gălățeanu. Dumneata ești dincolo de orice pericol de a fi vindecat. Cum zicea alticineva, \"unii nu învață niciodată\",... dar se străduie să învețe pe alții, aș adăuga eu.

Sau poate Eugen Gălățeanu preferă un citat din Karl Marx:
\"Istoria se repetă singură, întîi ca tragedie, apoi ca farsă.\"

Dar se mai poate repeta istoria, domnule Titarenco ? Sau suntem ca niște plăci dezacordate de patefon care au rămas înțepenite pe aceași melodie ?

Mi-am impus de la început să nu intru în polemici. Pentru că nu sunt decât cel care transpune textul în variantă electronică, cel care l-a descoperit uitat într-un sertar, nu-mi permit să plusez valențele sale și nici să-i comentez neputințele eventuale. Am avut de ales între al păstra pentru propria mea lectură și știință și al oferi tuturor celor care mai au disponibilitatea de a se reântoarce în timp și curiozitatea de a-și face o idee despre istoria noastră recentă, dar netrăită de nimeni dintre noi. Comentariile de mai sus îmi permit să apreciez că n-am greșit atunci când am luat această decizie, fără ca prin aceasta să-i deranjez prea tare pe cei ce nu văd rostul acestei postări. Argumentele primilor sunt concludente și nu-mi mai lasă mie loc de justificări suplimentare. Din fericire refuzul celorlalți se poate rezolva fără prea multe complicații, aceștia având la dispoziție posibilitatea de a trece liniștiți și fericiți mai departe, sărind , după propria dorință, peste aceste rânduri scrise și ocupându-se de lucruri cu siguranță mult mai profitabile. Sunt mulți sau puțini cei care citesc ? Nu știu. Sunt atâți câți își doresc să o facă și cărora le mulțumesc.
Dacă adevărul acestor notații este mai adevărat decât al altora ? Nu, nu este. Este doar adevărul. O picătură de adevăr. Cred că realitatea acelor vremuri se compune din toate aceste adevăruri particulare. De aceea nu le putem ține doar pentru noi și nici nu avem dreptul să le uităm.
Vă mulțumesc că sunteți aproape. Nici o grijă, merg mai departe.

Mi-am impus, de la început, să nu mă angajez în polemici. Nu sunt decât cel care transpune un text în variantă electronică ,cel care a decoperit un caiet uitat într-un sertar și care a avut de optat între a-l păstra pentru curiozitate proprie sau al oferi tuturor celor care mai au disponibilitatea de a se reântoarce la istoria recentă, dar netrăită de nici unul dintre noi. Nu mai trebuie să analizez dacă am făcut bine sau nu alegând a doua variantă. Comentariile de mai sus sunt suficiente și încurajatoare. Postez aceste însemnări care nu sunt nici memorii și nici jurnal ( a se vedea episodul 2 )cu convingerea că ele nu reprezintă, cum mă întreba cineva, un adevăr mai adevărat decât al altora, ci pentru că sunt adevărul. O picătură de adevăr. Cred că o epocă istorică este ca marea în care se varsă toate aceste picături și care de fapt o compun. Simplu. Cei ce nu vor nici un fel de întoarcere în timp, au de ales formula facilă a saltului peste aceste notații și folosirea timpului într-un mod cu siguranță mai profitabil. Celor ce sunt aproape le mulțumesc. Sunt mulți, sunt puțini? E bine că sunt. Pe ei țin să-i asigur că voi merge mai departe.

Îmi cer iertare pentru dublarea răspunsului. Mi s-a părut că nu a fost trimis prima dată și l-am rescris din memorie.
Iertare și pentru grabă. Evident \" a-l \".