Adrian Munteanu

Felicitări celor care au fost mai buni.

Te împiedică, eventual, distanța ?
Nu-i nimic. Trimite doar sufletul. Îl vom simți pe aproape.

Adelina - mulțumesc pentru aprcieri, urări și gânduri bune. Tocmai ca să păstrăm semnul prieteniei și al comunității noastre de interese, m-aș bucura dacă am găsi formule de adresare directă, la persoana a II-a singular.
Dacă ești de acord, eu am să-ți spun Adelina.

Rareeori sunt bune amânările. Doar atunci când ai nevoie de încărcarea bateriilor. Dacă s-a produs ceva asemănător, nu e un semn rău.
Pe curând

Îmi cer scuze. Fără \"o\".

Mânca-o-aș eu de dragoste, cum se mai scrie ea fara \"a\"!
Altfel, sensibilitatea dă pe dinafară, fără să anuleze luciditatea.

Neașteptate întoarceri pe spuza proprie. Sigur că, într-o posibilă geografie spiriruală, prioritatea dată femeii ( cu care personal sunt de acord) este discutabilă. Realizarea elimină orice asperitate și aduce căldura unei clipe de început de toamnă și nu de final incert.

Îți mulțumește cel despre care este vorba, pentru gândul bun și blândețea rostuirii.

Orice apropiere sună ca un clopoțel.

O singură postare e suficientă ca să-l regăsesc pe cel dintotdeauna. Am mai fost pe aproape, dar sarcinile zilnice, obligatorii și autoimpuse, nu mă lasă să adâncesc lucrurile și să dau prea multe semne.
O pagina cu imagini fruste, gălăgioase și mustind de viață. În ciuda celor ce s-ar putea crede despre mine, sunt de partea suculenței narative și prozodice, de tot ce se îndreaptă spre experiment și spre decuparea unei stări prin care să recunosc personalitatea creatorului.
Imaginea preferată : \"ninge sau îmi curg oasele?\"
Mă bucur, de asemenea, că ești activ, în ciuda tuturor dispozițiilor, nu întotdeauna pozitive și productive, ale celor din jur.
Tot înainte, că înaintezi bine !
Cu drag

Credeai că poate să-mi treacă neobservat un sonet ?E cursiv, echilibrat, tensionat și fără cusur metric. Abordezi teme esențiale și perpetue îndoieli omenești. O faci cu semn propriu și cu armonie în cuvânt.
Sa ne trăiești !

Dinis - DEX-ul admite ambele variante (șa și șea). Nu știu prea bine de ce am optat pentru aceasta. Așa am simțit.
Dana - e de bine dacă n-am trecut pe comerț literar. Cu mersul până la capăt e mare adevăr și deplină realitate pentru mine.

Florin - am încercat cât am putut să mă dezbar de \"floricele\". Nu prea mai am timp de ele. De cele de pe hârtie nu de cele din realitate.
\"Și floarea clipei nu s-a mai deschis\", vorba sonetului meu următor.

Lory - de-abea am revenit după concediu. De acum unii se vor sătura de mine. Altora le promit să avem multe momente de petrecere comună.
Să nu mă mai iei cu formule de politețe. Suferim împreună pe tărâmul slovei scrise.
Ela - ignor \"trecerile, pieirile, efemerul\", pentru că am în spate un timp care mă mână din urmă, cravașându-mă cu biciul, precum zic în acest sonet, și obligându-mă să filtrez totul prin alambicul unor îndelungi și învălmășite experiențe personale.
Anne-Marie -cred că se potrivește, ca răspuns, ce spuneam mai sus. Adaug că nu-mi lipsește curajul, sper să o dovedesc, dar am nevoie de veghea celor ce vor adăsta în preajma străduințelor mele poetice.
Cu tot dragul pentru voi.
Mulțumesc de apreciere.

Nicolae - ma bucur ca te indeamnna la rugaciune.

Miha - e o intrerupere temporara, datorata concediului. Voi reveni ca si pana acum, in doua saptamani. Multumesc ca nu ma uiti.

O poezie a verii, deopotrivă reflexive, melodioase și patetice.
Îmi pare rău că anul ăsta nu plec nicăieri în concediu.Mi-ar fi plăcut să simt cum mi se învârtește pământul sub călcâi și mi-aș fi lăsat \" veșnicia \" pe pietrele inspirației.
Cu prețuire.

Sonetul 121 este ultimul dintr-un anume segment al proiectului meu. Îmi imaginez o trilogie. Primul volum va avea 121 de texte, al doilea si al treilea câte 122 fiecare, totalizând astfel 365 de sonete, câte unul pentru fiecare zi a unui an întreg. Regret că trebuie să dezamăgesc pe unii care s-au așteptat să nu mă mai vadă prezent zi de zi pe acest site, aglomerând atmosfera poetică și obosind până la exasperare. Așa ceva nu se va întâmpla, pentru că începând din această seară trec la realizarea celui de al doilea segment al proiectului, iar textele vor curge în continuare așa cum mi-am impus și până acum. Nu mă abat de la contractul pe care l-am încheiat cu mine însumi de teama despăgubirilor ce s-ar putea să-mi fie cerute.
Nu ascund faptul că, ajuns în acest punct, mi-am imaginat și un experiment, adăugând subtitlul \" Ultimul \" și derutând astfel pe cei care și-ar fi putut închipui că renunț la activitate. Deși nu am studii sociologice, după acest test am tras unele concluzii, după cum urmează :

1. Pe acest site se caută cu precădere senzaționalul. Cum a apărut o ciudățenie sau ceva care ieșea din cursul firesc al evenimentelor, vizionările s-au înmulțit exponențial. Practic, de la o zi la alta am înregistrat 29 de vizionări la Sonetul 120 ( în treacăt fie spus, îl consider cel mai bun text scris de mine până acum ), iar la șmecheria de la Sonetul 121 sunt deja 158 de vizionări. Fără commentarii ;

2. Întrucât nu mă interesează senzațioinalul, el fiind un element exterior și nesemnificativ al activității literare, bune sau proaste, pe care o desfășor, rezultă că trebuie să iau niște măsuri, să-mi schimb prioritățile. Voi fi ceva mai puțin implicat, voi lăsa timp și pentru alte preocupări ale zilei, după ce dădusem prioritate în activitățile mele zilnice legăturii cu poezie.ro. Voi fi ceva mai lucid, mai distant față de context. Mă voi proteja într-un fel de loviturile primite. Bruma mea de orgoliu, pe care încă o păstrez, deși lupt din greu să o înlătur, m-a determinat să rămân cu un gust amar în urma lipsei de comentarii de la cele mai bune texte ale mele, 119 și 120. Foarte scurt timp mi-a trecut prin cap că ar trebui să renunț, pentru că un monolog pot să port cu mine însumi fără să mai las portițe pentru intervenții accidentale, fără să mă expun inutil. Mi-am revenit repede gândindu-mă că exerecițiul, oricum, îmi e util, măcar numai pentru faptul că textele tot trebuiau aranjate într-un fișier pe calculator ;

3. Se pare că aparițiile mele zilnice au plictisit pe unii, au exasperat pe alții, așa că sunt din ce în ce mai puțin vizitat. Eu știu că atunci când citeam un text, în puținul meu timp disponibil, lăsam de fiecare dată o urmă, ca să știe omul că sunt alături de el, să-l încurajez într-un fel. Nu vreau să spun că eu am nevoie de încurajări. Voi scrie și pentru un singur vizitator, iar la urmă, voi scrie și numai pentru plăcerea mea. Așa că, nici o speranță.

Înarmat cu aceste concluzii, le mulțumesc celor care au fost totuși alături de mine. După încheierea acestor rânduri voi posta Sonetul 122, iar mâine, sâmbătă, 17 iulie, mai ales doamnelor și domnișoarelor, care sunt prioritare între cei ce mă citesc, le ofer un sonet de dragoste. Aș vrea să considerați că l-am scris special pentru fiecare în parte, cu toată prețuirea mea. Și cu autograful autorului.
Promit că asemenea experimente nu vor mai avea loc, că voi fi rece ca gheața și nepăsător ca un Sfinx.
Pe curând

Întârziat, ca întotdeaauna, semnalez și eu prezența mea în dreptul acestui cânt, rupt dintr-un întreg a cărui insolită construcție și ideatică trebuie să o remarc mai întâi. Este realizarea unei aspirații comune oricărui creator, dar rarori atinsă, de a găsi un segment creator prin care să se distingă de grup, prin care să-și probeze insolita prezență și contribuția personală la dislocarea din tipare comune, deseori imuabile, a efortului de creație, în ansamblul său.
Disting maniera romanescă, permisivă datorită veșmântului epic în care se înfățișează lucrarea, și datorită căreia atenția cititorului este captată și stimulată spre așteptarea viitoarelor desfășurări. Cred că nu este deplasat să mai fac o apropiere de literatura picarescă, printr-un consistent grad de aventuros si hoinăreală prin meandrele, de această dată, contemporane nouă.
Personajul central dibuie prin realitate, fără să înțeleagă bine pe unde și de ce calcă, deși, se spune, a urcat trei cerecuri ale experienței. În această mărginire a percepțiilor, angoasele ( migrena finală ) domină, în variantă rațională și monocordă în același timp.
Tragedia umană este, în bună măsură, și o comedie contemporană, nu în sens dantesc, ci în cel mai banal înțeles al termenului .
Ai știința desfășurărilor epice, versul curge fluent și expresiv, totul se urnește și se continuă, păstrând interesul și curiozitatea cititorului pentru pătrunderea în alte aventuri existențiale.
Doar două sugestii aș face, pentru fluența metrică a unor versuri :

condus de-un cicerone reformist ( strofa I )
și
ca misiunea care-ndeplinită...( strofa a IV-a )
Aștept și eu continuarea cu interes.

Poate că eu scriu mult și cu obstinație sonet, ca un pariu pe care l-am pus cu mine însumi, dar nu știu dacă sunt cel în măsură să avizeze creațiile altora. Cu atât mai mult cu cât sunt un om care a încercat să se strecoare prin această lume supărând cât mai puțin posibil pe cei din jur și sperând ca și ei, la rândul lor, să evite să-l supere. Speranță iluzorie în viața pe care o trăim.
Pentru că m-ai rugat, o voi face, de acestă dată, comentând, în linii mari, ceea ce am decoperit la textul pe care l-ai postat.
In primul rând ceva din interiorul lui îmi spune că nu este un text scris la 20 decât printr-un anume teribilism al formulării care , de altfel, îl prinde bine, mai ales în viziune.
Știu că sonetul este apanajului omului cu auz muzical absolut. Îl descopăr aici, printr-o perfectă încadrare metrică și ritmică, fără vreo scăpare pe parcurs. Dacă, din acest punct de vedere, mă întrebi dacă ai făcut sau nu bine că te-ai lăsat de sonet, îți răspund că ai făcut rău, dar nu e timpul pierdut pentru a te apuca din nou.
Să-mi transcriu și câteva notații exterioare și mai puțin relevante : atragatoare preocuparea pentru cuvântul insolit, ca în \" valtrapuri de ninsoare \" sau \" balaur htonic \" care este un cuvânt necunoscut de mine, cu sens pe care numai îl intuiesc.
Introducerea noțiunilor \" pustia \" și \" păcatul \" duce spre lucrul cu noțiuni prea generale, existând pericolul căderii în tezism.
Ușor depășită, prin deasă întrebuințare, formula \" lumea pieritoare\"; ușor în plus, de dragul rimei, ultimul vers din a doua strofă, plus că formula lui (a-și băga dracul coada ) introduce o notă de umor și ironie cu caracter popular, într-un context care nu tinde spre așa ceva. La fel și formula \" hrăpind tot satul \" care are o notă dialectală.
Ultimului vers, cu nota lui încifrantă, îi pot găsi, dacă mă gândesc, o logică, dar tot nu-mi înlătură senzația stranie de joc teribilist. Nu cred însă că asta este o povară, ci o notă caracteristică.
În rest, textul are viață, are vitalitate și ritm, iar imaginea generală este bine arcuită și aruncată peste lume.
Succes în continuare în tot ce faci.

Mi-am impus de la început să nu intru în polemici. Pentru că nu sunt decât cel care transpune textul în variantă electronică, cel care l-a descoperit uitat într-un sertar, nu-mi permit să plusez valențele sale și nici să-i comentez neputințele eventuale. Am avut de ales între al păstra pentru propria mea lectură și știință și al oferi tuturor celor care mai au disponibilitatea de a se reântoarce în timp și curiozitatea de a-și face o idee despre istoria noastră recentă, dar netrăită de nimeni dintre noi. Comentariile de mai sus îmi permit să apreciez că n-am greșit atunci când am luat această decizie, fără ca prin aceasta să-i deranjez prea tare pe cei ce nu văd rostul acestei postări. Argumentele primilor sunt concludente și nu-mi mai lasă mie loc de justificări suplimentare. Din fericire refuzul celorlalți se poate rezolva fără prea multe complicații, aceștia având la dispoziție posibilitatea de a trece liniștiți și fericiți mai departe, sărind , după propria dorință, peste aceste rânduri scrise și ocupându-se de lucruri cu siguranță mult mai profitabile. Sunt mulți sau puțini cei care citesc ? Nu știu. Sunt atâți câți își doresc să o facă și cărora le mulțumesc.
Dacă adevărul acestor notații este mai adevărat decât al altora ? Nu, nu este. Este doar adevărul. O picătură de adevăr. Cred că realitatea acelor vremuri se compune din toate aceste adevăruri particulare. De aceea nu le putem ține doar pentru noi și nici nu avem dreptul să le uităm.
Vă mulțumesc că sunteți aproape. Nici o grijă, merg mai departe.