Am să ajung odată să sparg poarta

Sonetele prezentate de tine în forma aceasta pot fi considerate postmoderniste, desigur că acesta nu elimină formele consacrate, ci vine cu o îmbunătățire, poate de aici toată libertatea creatorului. Tot ce nu mai poate sufletul să păstreze în tăcere așează pe hârtie pentru se înfrupta și alții de anumite sințăminte. Sonetul acesta atinge din punct de vedere a melodicității punctul culminat, chiar dacă e pătruns de acea stare de lehamite, are în el cântecul trist al cuvîntului ce se vrea înțeles, are în el și un cântec al ecoului ce se transmite de al o ureche la alta și unde în altă parte decât în inimă.

Deosebi: îmi fac pornit o-ncăpătoare cruce
deschide fă că-mi sare-n nas muștarul
vreau să mă culc mi s-a umplut paharul