Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

A naibii de pastilă cum mă vâră

Sonet 522

1 min lectură·
Mediu
a naibii de pastilă cum mă vâră
în lumi bizare de se-alege scrumul
se-nvârte-n cercul zbaterilor drumul
iar din miros a mai rămas o dâră
la poze-n parc când pregăteau albumul
mireasa-n gri mi s-a părut ceacâră
de ea un mire rebegit se târă
strivit sub rochia slobozind parfumul
nuntași matoli în ritmuri de manele
privesc spre mine lung dar nu mă văd
sunt eu acel cu ochii de oțele
Harapul Alb lângă un slujnic smăd
pustii vedenii întrupări rebele
otrava-n trup a slobozit prăpăd
28 septembrie 2006
043.799
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
88
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “A naibii de pastilă cum mă vâră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/230047/a-naibii-de-pastila-cum-ma-vara

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
cu iertare ca va scriu atit de tirziu, nu stiu pe unde, nu stiu pe ce parte a site-ului doreati sa va despartiti de agonia, va citesc, va gindesc rindurile si la ceilalti citiva care imi sunt aproape....acum ca doriti sa va retrageti, nu stiu cum, atunci cind voi fi din nou acasa, dupa decenii sa va regasesc....cum sa va gasess daca nu dindu-va adresa mea singura ce-mi mai apartine pina la intoarcere annilorei@yahoo.de...imi pare rau, dar va inteleg
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Așa e. Mă pregătesc să închei conturile. Îmi mai postez doar ultimele sonete pe care le pregătesc pentru volumul 3. Mulțumesc pentru adresă. Cred că e cea mai bună soluție și o voi folosi.
Cu drag
0
@dana-banuDBDana Banu
Adrian, vreau doar să îți spun că îți mulțumesc, în urmă cu câteva luni când veneam pe agonia ai avut încredere în poezia mea ori eu nu mai scrisesem versuri de foarte mulți ani, ți-o spun cu sinceritate, dacă tu nu erai nu cred că aș fi continuat...

îți mulțumesc,

am să îți citesc de fiecare dată sonetele cu aceeași atenție și plăcere,
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Iată că mai sunt și eu bun la ceva. Referitor la ce ai spus, vreau doar să știi că totdeauna am spus ceea ce am crezut cu adevărat. Și acuma cred și te felicit pentru ce faci.
Ne mai auzim noi. Cândva.
Întotdeauna cu drag.
0