Ariadna-Raluca Stefanescu

Mi-a plăcut mereu să mă plimb. În copilărie mă încerca nerăbdarea de a ajunge la capătul drumului pe care îl urmam. Simțurile mele deveneau din ce în ce mai alerte pe măsură ce simțeam momentul

Astăzi vreau să dansezi cu mine. Știu că nu am mai dansat de multă vreme. Nu te-am mai invitat până acum pentru că muzica nu părea niciodată potrivită. Nu te-am mai invitat până acum

Îl privesc și mă încearcă o mulțime de senzații. Îl privesc și parcă de fiecare dată altfel. Nu știu ce să admir mai întâi, asupra cărui detaliu din structura să mă opresc cu mai multă

Nu am deprins gustul renunțării ori de câte ori părea că îmi intinde câte o mână prin mesagerii care îi căzuseră neputincioși victime. Renunțarea este înșelătoare, îmbietoare, Fata Morgana a

am îngenuncheat și mi-am îngropat fața în petalele tale ca să le ard cu lacrimile mele... le-am smuls una câte una și le-am răspândit în eter ca să simt cum adâncești cărări de durere în

Nimic în jurul meu nu se mișcă la fel de repede precum simt că am nevoie să fiu provocată. Nimeni în jurul meu nu pare să vibreze destul cât să-mi transmită frecvențele copleșitoare ale

Aproape că nu găsesc cuvintele care să mă ducă măcar o idee mai aproape de ceea ce simt acum. Nici nu știu exact care parte din mine este responsabilă de unele respingeri pe care le manifest

Nu răspund în fața nimănui pentru nimic din ceea ce fac sau gândesc. La urma urmei, a face ceva sau pur și simplu a te gândi la a face ceva nu sunt noțiuni chiar atât de diferite. Stau goală

Nu am privit niciodată înapoi altfel decât pentru a vedea filmul propriei existențe. Nu am privit niciodată inapoi altfel decât cu dorința de a mă accepta așa cum am fost pentru a putea fi

Cei mai mulți dintre noi trăim cu senzația că știm cine suntem și cum suntem. Foarte puțini, însă, știu cu adevărat, iar cel mai trist este că majoritatea nu au nici o idee. Ba mai mult, recunosc

Poate n-am luptat destul...Câteodată mă gândesc că aș fi putut să fac mai mult, că ar fi trebuit să caut în mine mai multă forță și, de ce nu, mai multă înverșunare pentru a împiedica ruptura,

Oricâ m-aș lupta, oricât m-aș opune, în mine se dă permanent bătălia propriului Eu. Câteodată obosesc să mai ascult cele două voci care mă strigă, mă ceartă, mă alintă și de cele mai multe ori

Mintea mea este complet răvășită acum...Mi se amestecă o mulțime de lucruri în cap și mă văd în imposibilitatea, neobișnuită până acum, de a face o oarecare ordine. Mă gândesc la fericire și

Cândva, cu ceva timp în urmă, nici nu mai contează când, m-am pierdut... Nu am putut sta cu mâinile în sân, așa că am plecat în căutarea mea. Am străbătut cărări întortocheate, care de care

Mă trezesc deseori în noapte cu gânduri dintre cele mai ciudate. Uneori simt o oarecare jenă față de mine insămi să admit asemenea rătăciri de gândire cum imi place să cred că sunt. Existența