Îneacă-mă-n sărutul ce ucide

Adime, de ceva vreme nu am lasat cuvinte la poalele sonetelor tale mirata fiind de splendoarea lor, de simpla ta asternere de cuvinte-cintec, cuvinte-rezonanta, cuvinte-vibratie.
Astazi m-am lasat prinsa intr-o imagine-traire, \"acoperindu-mi ochii cu fiinta\", deschizind acele porti ale dorintelor ce descopera \"sanii dornici de-nclestari avide\", atunci cind limpede mintea nu mai poate fi pentru a \"decide cit de fierbinte-i carnea si putinta\".
Clipele de dupa involburarea undelor atinse in \"cuibar\", clipe in care \"O istovire dulce ne inundă/Și ațipim la umbra unui vis.\" sunt ca o binevenita hodina pentru regasirea suflului daruit in iubiri arzinde. \"Sarutul ce ucide\" poate doar raceala mintii, in rest da plinatate fiintei si sufletului.

Frumos acest sonet 300. Le astept pe urmatoarele, rind pe rind.

Drag, Ela

,,Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ținut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă``

Cuibarul de s-o desface
Nu stiu cat de mult ti-o place
Ca matale vari in el
In loc de lup doar un miel

Adrian, e atît de \"viril\" și \"dezbrăcat\" acest cu \"rotunde forme\" sonet, încît nu te lasă să treci în tăcere pe alături, ci te îmbie să-i admiri frumusețea nudă și firească de o rară calitate a muzicalității.

Fidel unei poezii care respectă forma reușind să profite de ea ca de propria libertate. Mi-aduce aminte de vajnicele sonete ale lui Voiculescu. De iubirea vîrtoasă, plină de sevă, fără să piardă înălțimile trăirii. De-un joc care răspunde sub alte zări:

O istovire dulce ne inundă
Și ațipim la umbra unui vis.

Daniela - cântecul mi l-aș dori mereu insinuat printre cuvinte, ca o eliberare. Se spune că cel care cântă mult, mai ales în momente de tensiune, trăiește mai mult, se eliberează. Vom mai cânta împreună, după cum ne va permite cunoașterea instrumentului.
Maria - nici eu nu mă văd așa. Mă lupt să-mi depășesc limitele și să visez cu ochii deschiși. Dacă am reușit să păstrez picătura de balsam, e vina lui, a visului. Eu rămân dara un instrument.
Lory- am zâmbit. Pentru că e un adevăr aici. Ori ce aș face, tot în haina mielului mă văd. Cred că se simte asta, altfel n-ai fi scris așa.
Radmila - e de bine. Înseamnă că mă înscriu în particularitatea sonetului care nu poate trăi fără muzică. Nici eu, ca om, nu pot. Sunt prea sătul de ariditatea secvențelor ce ne colorează viața.
Adrian - întotdeauna ai fost cel care a pus niște puncte pe i și nu s-a sfiit să vină cu verdicte. Nu știu cât de îmbrățișate vor fi ele și de restul trăitorilor prin acest spațiu al poeziei, dar știu că ele mi-au dat curaj și mi-au întreținut veghea și speranța.
Gabi - e un gest firesc acela pe care l-ai intuit, de întoarcere la temele esențiale și la firescul unor trăiri. Am vrut să fac acest gest rotund tocmai într-un moment de bilanț, la 300 de sonete postate ( mai multe scrise deja)ca să privesc un pic în urmă și să-mi evaluez drumul parcurs.
Corneliu - frumos sintetizat. Mă văd pe acest traseul al fidelității. Nu știu un drum care să-mi fie mai aproape de suflet și de aceea voi merge în continuare pe el, după cum mă vor ține puterile spirituale și fizice.
Mulțumesc, dragii mei, pentru popas și pentru bucuria întâlnirii sub aura cuvântului rostit cu sinceritate.

D-le Adrian Munteanu, m-am intrebat ieri toata ziua daca v-a suparat catrenul meu, si poetul din dvs. mi-a dat din nou masura intelepciunii sale. Poate ceea ce n-am spus este ca poemele semnate ,,Adim`` nici n-au nevoie de stele, ele se nasc gata instelate. Cu tot respectul pentru dvs.
Lory

Felicitări pentru apariția pe liternet cu acest frumos sonet!

Totul este superb, dezvaluit. Parca vad un suflet deschis un lup de sta ascuns, salbatic, dar cauta sa patrunda intr-un suflet care sa-l calmeze sa se transforme intr-un mielusel plin de dorinta de a fi iubit.... Felicitari,pentru cartea publicata! Cu drag Adina!!

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ținut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.