Jurnal
Ultimul Trio in Iunie
Iancu Ramona, Nepotul, Monica Fagețean
3 min lectură·
Mediu
Să facem un troc, ce-ar însemna să mă dau toată?! Căptușește-mi intrările cu fructe dulci, zemuinde, ca la Ziua Recoltei. Stivuiește lădițe cu sâmburi de măr, înșiră-le apoi pe umărul meu, să întorc agale capul, să-i fur unul câte unul, să mă obișnuiesc cu otrava.
Dă-mi mâna liberă să port sandale cu toc jos, ca să am distanța pentru a te admira. Voi apleca alunii cu veverițe stufoase spre patul matrimonial, ca într-un sex shop naturist. Buzunărește-mă bine, în pliurile ridurilor s-ar mai găsi ceva tentant, oferta specială de vara trecută.
Am pretenții de la tine: să-mi dai bacșis de câte ori zâmbesc, să pot arunca ocheade chelnerilor când dormi, să mă împaci cu mirodenii orientale când stau proptită în depresii.
***
La 6 fix dimineața de aproape iulie în acest cutare anotimp
defrișat de dorințe pârguite, îmi propun să mă schimb în altul. am chef bănuiesc de o schimbare de sex solidă și definitivă. voi deveni, să zicem femeie. mă voi machia cu ce pot, o să îmbrac fuste transparente, și voi desfida toți bărbații care îmi trimet mailuri în loc de flori.
la coafor am să cer sa fiu blondă răpitoare, inteligentă în ciuda statisticilor, sigur că voi fuma picior peste picior așteptând telefonul lui darling care iar a uitat să cumpere lapte. Avem deja o fetiță tandră care cere dragoste dar el nu-i dă, parcimonios, contra grațiilor mele bine drămuite, că nu-s tâmpită cum par.
Mă doare mereu capul, am ciclu îi zic, chiar de 4 ori pe lună și scriu mult ca o nebună la bărbați care îmi zic că au mașini mari și poezii mari, atât de proaspete că nici cerneala nu e uscata pe cravata lor erectă.
Serile gătesc familiei care apare flamândă: mami, mami ce ai gătit? deci înjur feminismul, pe tâmpitele alea care au renunțat la matriarhat ca să facă carieră, pe dracu.. tot sclave am ramas..
Am chef de un amant viril, romantic, sensibil care să știe ce vreau exact în zilele de pms adica gardenii, parfum fin, și mici cadouri din când în când..
Nu cer nimic exagerat, sunt simplă la gusturi nu ca cel din care am metamorfozat snobul, plicticosul, afemeiat, și mereu absent la datorie. Precis mă înșeală cu vreo poetă on-line, mereu zicea că nu găsește femei fascinante, caută Nirvana fară folos, în loc să mă încerce pe mine, habar nu are cât de potriviți am fi. ..
***
spune-mi că există un munte, cel mai înalt
pe care n-o să-l ating nicicând.
și pe piscul cel mai aproape de soare
tu, îmblânzind delfinii
niciodată marea nu fu mai adânca, și pe fundul ei o meduză, povestindu-mi vremurile ei bune cu tine, când dantelele doar curgeau îndărăt în timp, printre noi-obloane peste obloane secționând capul zilei.
la picioarele nopții, nici o picătură de sânge nu ne mai aduce povestea înapoi...
023.710
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- adrian grauenfels
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 473
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
adrian grauenfels. “Ultimul Trio in Iunie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-grauenfels/jurnal/191083/ultimul-trio-in-iunieComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Recunosc, m-ai prins și asta pentru că m-am format citind texte scrise în maniera asta, amănuntul e cel ce dă valoare nu-i așa? Nu pot comenta mai aplicat pe text pentru că urăsc prețiozitățile specifice criticii literare, îl las pe soțul meu să se ocupe cu chestia asta, să revenim că mă abat de la subiect, textul are tot ce îi trebuie, e bun, e sincer, e deschis lecturii, nu pune nici un zid între mine și el, am să revin să mai citesc
0
Am chef de un amant viril, romantic, sensibil care să știe ce vreau exact în zilele de pms adica gardenii, parfum fin, și mici cadouri din când în când..
Nu cer nimic exagerat, sunt simplă la gusturi nu ca cel din care am metamorfozat snobul, plicticosul, afemeiat, și mereu absent la datorie.....
..............................................
acu, vrand-nevrand, mi-ai aflat gandurile. ma facusi sa le exprimez, ca sa zic asa:)) gand la gand cu bucurie?:))
Nu cer nimic exagerat, sunt simplă la gusturi nu ca cel din care am metamorfozat snobul, plicticosul, afemeiat, și mereu absent la datorie.....
..............................................
acu, vrand-nevrand, mi-ai aflat gandurile. ma facusi sa le exprimez, ca sa zic asa:)) gand la gand cu bucurie?:))
0
