Adrian Firica

dacă mai plângi așa de \"cehovian\",eu îmi fac valizele și plec în Yacuția unde tensiunea e maximă, iar velurul e \"veluristic\".
până la urmă vrei să-ți pun gaze, closet în casă, cadă, jacuzzi, frecții, sprijin calculat, iubire fără credit?
sunt multe de luat în calcul.

nu ma mai suna pe telefoane, ca sunt incalculabil.

Serban,
mulțumesc!
m-ai salvat de \"diacritice\".
altminteri ajungeam la \"recomandate\" pe căldura asta.

Șerban, Alberto:
noi trebuie să facem față insațietății oripilante. \"diurnalitatea\" poate fi controlată. citez:
„... nu trebuie să ascundem nimic; pîrțul se slobozește prin anus, cu sau fără zgomot: cu cît natura e mai înclinată să-l sloboadă mai firesc, cu atît e mai mare nevoia de artă. Aceasta, ajutată de natură, conferă pîrțului o naștere plăcută, făcîndu-l prilej de delectare, chiar de voluptate. De unde și proverbul:
Viață lungă, sănătoasă,
Pîrțul dacă-l lași să iasă
Dar sã revenim la definiția noastrã, arãtînd cã ea rãspunde tuturor sãnãtoaselor reguli ale filozofiei. Ea cuprinde atît genul, cît și materia și diferența specificã, quia nempe constat genere, materia et differentia: 1) Include toate cauzele și speciile pe care le vom studia rînd pe rînd; 2) și cum genul sãu e unul bine definit, fãrã îndoialã cã la fel este și cauza îndepãrtatã, aceea care dã naștere vînturilor, respectiv mucozitãților din intestine, provenite din alimente prost digerate. Sã analizãm deci toate acestea cu atenție, înainte de a ne vîrî nasul în clasificãri.
Vom spune deci că materia pîrțului este călduță și ușor alterată.
Așa cum în țările foarte calde și în cele foarte reci nu plouă niciodată, întrucît căldura absoarbe rapid orice fel de vapori, în cele dintîi, iar în celelalte frigul excesiv împiedică exalările lor; așa cum, din contră, în regiunile temperate plouă îndeajuns (după cum foarte bine au observat Bodin, meth. hist., Scaliger și Cardano); tot astfel, căldura în exces nu numai că transformă alimentele prin alterare, dar, în același timp, dizolvă și consumă vaporii, ceea ce nu se întîmplă în cazul frigului, care tocmai datorită acestor caracteristici este îm¬piedicat să emane vapori. Cu totul altfel stau lucrurile cînd căldura este moderată, împiedicînd astfel transformarea completă a alimentelor; parte din materia vîscoasă din pîntece și din intestine dă naștere gazelor, care devin din ce în ce mai energice, în funcție de gradul de gazeificare a alimentelor. Fermentarea lor, la temperatură nu prea ridicată, produce vapori groși și turbulenți. Fenomenul este lesne de înțeles, dacă se compară de pildă primăvara și toamna cu vara și iarna, ca și prin studierea artei distilării la foc mic.”

Alberto,
am descoperit Acoperișul Lumii.
nu știam că n-am voie.
tu, ai descoperit cadavrul Elodiei?

Poemul ăsta e primul poem din așa numitul \"curent literar antipanicist\".

ai răbdare:
iarba crește și-n tablouri
dacă oile au ras-o, orice vas de W.C. e o fântână.
fiecare femeie e o zână.

vai de mine și de mine,
unu’ pleacă, altu’ vine.
Papă, Doamne!, stau pe vine,
nici chiloți nu am pe mine.

...
\"‘reai a dreacu\" e: \'re-ai a dreacu\', sau: rea, e-a dreacu\'

...
abia aștept să-ți lepezi ciorapii ăștia, ca să poți să stai în/cu fundul gol pe scaunul reclamei acelia...

nu înțeleg de ce te-ai băgat în textele astea interzise.
dacă n-ai ciorapi, nici nu se vede!

aici, în strofa a patra voiam să-ți fac o lipeală\" obsesivă, după cum urmează:

lipeam strada devenea o bandă adezivă
lipeam pantofii se lipeau
lipeam mâinile se lipeau
lipeam degetele se lipeau
lipeam celulele se lipeau
lipeam respirația mea se lipea de frunzele copacilor
lipeam lipicios
lipeam timpul se lipise de mine ca un garou
lipeam ștrangulându-mă

...
în concluzie,
îmi place guma asta de mestecat
banda adezivă
inima
palmele lipiciul

...
tandru
frumos
cu fire de păr samd

rolul cântăreței chele e să lase sălile de teatru goale.
până la urmă regele și regina dau în bâlbâială (ei între ei se înțeleg din/prin onomatopee), Eliana golește sălile teatrelor, sălile de conferință, pustiește piețele publice destinate reuniunilor publice cu destinație politică, golește redacțiile tele-viziunilor dat fiind că angajatii sar pe ferestre...

Elian merge mai departe,
ajunge în Academia Franceză,
vrea să se dea de trei ori peste cap, dar, dar...
deși obsesia creației sale era \"mortală\" (moartea, vreau să spun!),
poziția în care a rămas după ce s-a împiedicat în pelerina academică și în sabia protocolară a stârnit un surâs amar.

rinoceristic.

pentru spectacolul de mâine, organizatorii, pun landemâna spectatorilor sticluțe cu \"rinofugeală\".

Alberto,
bat gardu’, să priceapă leopardu’!

am sărit în ajutorul tinerei valori poetice Bogdan Perdivară, cel obligat să trăiască din veniturile modeste realizate ca jurnalist.

după cum se vede, în trei ani, de când a scris articolul are “0 comentarii” și “Rating: 0” - contribuția ta și a mea, care i-am citit articolul, nu poate
îmbunătății soarta poetului Perdivară, pentru că nu e vorba, din păcate, decât de două păreri de rău.

am socotit că este bine să ilustrez pâinea neagră pe care o mănâncă el muncind în redacția respectivului cotidian (Cotidianul), apoi am ilustrat “pledoaria” mea cu două poeme magistrale din opera tânărului maestru, punând capacul pe oală (adică la începutul articolului meu, deasupra cum ar veni!) cu un text de critică literară care îi face deservicii.

m-am gândit că, Bogdan Geană (care între timp chiar a devenit doctor în literatură), Silvia Caloianu (care a scris cam cinci volume și mai e și producatorul unei emisiuni culturale la o televiziune), că 30 000 câți suntem noi (unii dintre noi publicând chiar volume) am fi în stare să-l scoatem din marasmul și mizeria jurnalismului cotidian românesc.

dacă nu reușim să-i dăm să mănânce o pâine albă, măcar să-i tragem o palmă de ajutor!

tema articolului mi-a fost pusă pe tapet de o întâmplare de pe sit: una dintre colegele noastre a fost depunctată/pedepsită pentru acordarea unei steluțe.
s-a invocat încălcarea regulamentului. zis și făcut!

mi-a fost imposibil să mă documentez, la obiect!, așa că am dat drumul imaginației. mi-am imaginat o femeie gonflabilă. ca să pricep condiția ei, era musai să devin bărbat gonflabil. nu mi-a luat mai mult de o milisecundă.

până aici, am scos-o la capăt: mi-am făcut norma de 1% imaginație. rămâneau de acoperit celelalte 99 de procente de milisecunde/transpirație. numai că humanoizii gonflabili nu transpiră. așa că m-am reîncarnat, alegând, nu tocmai la-ntâmplare, pe Pico della Mirandola și a sa \"Oratio de dignitate hominis\".

aleatoriu am citit Surata a IV – a, numai că de lene nu am “citat” cele o sută șaptezeci și cinci de versete. mă dumirisem după primele patru-cinci versete că “oamenii” sunt egali în fața legii creației, fie că sunt bărbați sau femei; că nu cumva să terfelim acest datum originar, ci să îl respectăm mutual; că fie ea și sclavă, de îndată ce te însoțești cu ea, femeia, merită recunoașterea și recunoștința ta perenă; că bunurile materiale și intelectuale cinstit dobândite, reputația morală și faima publică se împart și se suportă nediferențiat.

ajuns în ultima milisecundă a actelor mele tranpiraționiste, disperat că trebuie să “renasc” în cele din urmă, am dat credit nelimitat universitarilor de la Bologna și Brown. de aia nu i-am mai tradus – nici pe ei, nici tratatul lui Pico.

P.S.
pe vremea mea, când “îmi făceam eu facultatea mea”, pentru seminarii profesorii înmânau o listă de teme, colegii mei și cu mine ne alegeam câte două trei teme de cap de om pentru fiecare semestru, rămânând să ne întocmim bibliografiile, să ducem lucrările la bun sfârșit și să le susținem în fața profesorului și colegilor. era dreptul lor să pună întrebări.

Ioana, Alice
mă bateți pe umăr... cavalerește!
rămân în seviciul Vostru.

Adrian Dumitru Nicula Florin Dănuț,
îmi place de voi că vă protejați.
e bine că respectați indicațiile. pe măsură ce o să vă creștească IQ-ul, o să vă pricepecipiți și în \"chestiunile\" valorii contribuției relevante.

să fie ăsta un exercițiu de bovarism!?

de unde și până unde?
păi, în \"economia\" textului, joaca e cam așa: uite bovarismul, nu e bovarismul!

...
periat... cu delicatețe, textul ar deveni un \"monstru de frumusețe\": literar vorbind; tehnic vorbind; simbolic vorbind; și de ce nu, manipulatoriu fără acordul manipulaților!

de ce mama dracului când \"tranversez\" para-geniile \"cărtăresciene\" am senzațiunea rococoului dintr-un apartament cu \"glazură, temperament și tencuială ante-optnouăzeisticeistică\"?

e tavanul prea încărcat?
apartamentul e un sublim spațiu de depozitare?
ușile și ferestrele stau închise de frica \"corentului\"?

sunt bleg, ori neînțelegător?

danubiano,
dacă nu exagerez, blonda ta e kilometrică, nu e elevată, doarme enervant de mult (cu cireșele amare unde nu trebuie), însă toate astea salvează lumea.

e important să știe lumea ce poate să facă o bicicletă.

strofa a doua, versul al treilea începe cu o \"bazaconie\": \"bazat\".
puzzle-ul ăsta \"colosal\" asta ți-a pus în față?

a, păi dacă e să ne luăm după alții, ia \"ascultă\" aici Bacovia:
Eu scriu
Și poate că trădez,
O criză morală.
Nu-i mâini,
Nici azi.
Timpul.

- tot din memorie am citat! -

să scrii:

ca și cum ai arunca
…
nu scrii ca să arăți cine ești, ci dimpotrivă, ca să-l ascunzi pe cel care ești, ca și cum ai arunca înfrigurat o pătură de sare, peste un muribund jupuit nu scrii ca să arăți cine ești, ci dimpotrivă, ca să-l ascunzi pe cel care ești ca și cum ai arunca înfrigurat

o pătură de sare peste


din păcate, așa cum este textul tău, denunță o ipocrizie.
ai alunecat... peste sensuri!
păcat!

Tangerine, Dream, Logos și SuperJam sunt lucrurile - indispensabile – ce burdușesc ranița soldatului.

“eh știi tu, do do si mi mi la sol
nici mama nu m-ar cunoaște
(dar tu te-ai cunoaște?)
eu, da
da” e jurământul său și e bine să nu cerem explicații.

În campanii “a scris / cu limba lui …”: “… despre lemingi și dropii / … / și alții, luminoși ca un crin”, adică și-a făcut datoria, lăsând loc curat de arat și semănat.

Substanța recunoștinței mele o regăsesc însă în subtitlul “blue/velevet/red/”.
Din nefericire, recunostința e grevata de critici.
Abia aștept să vină criticile, precum apa la moară!

a, tu vii iar să ne-arăți,
că ai sfoară-n ... poponeți.
speri că de pășești, agale,
vor fi valuri săltătoare.

...
ei,
ziceam și eu că uneori conținutul cade pradă formei, sau invers.
sau, dacă m-am înșelat, dacă nu e așa, atunci e invers, adică nu-i așa, ci e altfel, dar...:
\" mamă am vorbit cu tanti Dana, care mi-a spus că sunt indiscret pentru că am găsit un creion de când eram eu copil și scrisorile cuiva de acum șaptezeci de ani subliniate de mine unde el vorbea indiscret despre o doamnă care lipise o poză și care scria că nu se aștapta la așa ceva - pe care o chema Laura, iar eu am observat că era brunetă, că avea sâni voluminoși și îl cam lua peste picior pe cel care îi păstra scrisorile.