Oameni morți-oameni vii

Personaje: Bătrânul 1- poartă părul lung legat într-o coadă, barbă neîngrijită, cearcăne pronunțate Bătrânul 2- e identic cu Bătrânul 1 o femeie- vârstă incertă(între 30 și 40 de ani), înaltă, urâtă un adolescent- blond, cu ten acneic,poartă ochelari, haină scurtă la mâneci cu buzunarele pline de hârtii Pe scenă sunt 2 scaune și o masă. Pe masă o sticlă de votcă și o scrumieră plină cu mucuri de țigări. În colțul scenei o fereastră uriașă. Bătrânul 1: Despre oameni numai de bine, numai de bine, așa m-au învățat ai mei...despre oameni numai de bine...de parcă oamenii ar fi morți cu toții...poate aveau dreptate, cine știe. o femeie: Iar te-ai îmbătat, e drept că îți stă mai bine beat decât treaz, vrei cafea? nu vrei precis, nu știu de ce mă mai obosesc să te întreb, nu mai bea votcă din aia proastă, ai să te distrugi de tot, de fapt ești distrus deja, mai bine tac și mă arunc pe fereastră Bătrânul 1: Mai bine. o femeie(țipă isteric): Auzi, mă derbedeule arogant și enervant, tu să nu îmi răspunzi, să taci, auzi, să taci, nu ți-e destul că vin în fiecare zi să îți ascult tâmpeniile pe care le debitezi, mi-e silă de tine, auzi, mi-e silă de tine și de toți, de aerele voastre de martiri, de părul tău alb și de ochii ăia verzi care nu spun niciodată nimic, vreau liniște și vreau să fiu lăsată în pace, să nu mai aud pe nimeni, măcar de-ai muri odată, să scap de tine! Bătrânul 1: Măcar. o femeie: Spune-mi și mie, toată ziua vorbești despre ai tăi, măcar i-ai cunoscut? Cine era maică-ta? Cine era taică-tău? Bătrânul 1: N-am avut mamă, pe mine m-a născut o vecină, n-am avut tată, m-a făcut un verișor. o femeie: Iar îți bați joc de mine, iar și iar și iar, eu tot taaaaac, și rabd, și rabd și rabd. Bătrânul 1:Păi nu taci deloc, vorbești tot timpul. Femeia deschide fereastra privește atentă afară și se aruncă fără nicio ezitare cu capul în jos. Bătrânul 1: Uau, e liniște, s-a dus și asta, să intre următorul. Intră un adolescent se așează cu timiditate pe scaun. un adolescent: Bună ziua, dumneavoastră ați iubit vreodată? Bătrânul1: Altfel te simți bine? un adolescent: Păi sincer vă spun că nu mă simt bine deloc, nu mă bagă nimeni în seamă, sunt atât de singur că uneori chiar mă întreb dacă mai are vreun rost să trăiesc. Bătrânul 1:Bună întrebare. un adolescent: Oare femeile au suflet? Bătrânul 1: Proastă întrebare. un adolescent: Cred că vă deranjez, vreți să plec? Mai stau puțin, vă rog, la dumneavoastră e atât de bine, numai dumneavoastră mă înțelegeți, în rest nu am cu cine vorbi, oamenii fug de mine. Bătrânul 1:Inteligenți oamenii ăștia. un adolescent:Știți, eu scriu poezii parcă îmi e mai ușor când scriu, s-ar putea chiar să am talent. Bătrânul: Vezi că e deschisă fereastra. Adolescentul merge spre fereastră privește în afară apoi se aruncă fără nicio ezitare cu capul în jos Bătrânul: Ãsta măcar era tânăr, gata, pentru astăzi ajung ăștia doi, sunt obosit, sau nu, să mai intre unul, ultimul. Intră Bătrânul 2, se trântește pe scaun, pare foarte obosit Bătrânul 1: Da\' tu de unde ai mai apărut? Cine ești? Nu te-am mai văzut pe aici. Bătrânul 2: Unul ca tine se pare, voiam să te văd mai de aproape, pică o grămadă de oameni de la fereastra ta, n-am nimic cu tine sau cu ei dar mă enervează că toți pică în bucătărie la mine, stau la masă, beau cafele, fumează, râd toată ziua, spun bancuri, țâncul scrie poezii și le citește cu voce tare, tămbălău mare. Bătrânul 1: Cred că trebuie să mai beau ceva. Bătrânul 2: Îți dau din votca mea. Bătrânul 1: Și zi așa...cad în bucătărie la tine, hai că m-am lămurit, mă tot întrebam cum se face de se întorc în fiecare zi doar îi văd cum se aruncă de la fereastra aia, mă gândeam că suntem morți cu toții, ai mei spuneau că despre oameni numai de bine, mă gândeam că oamenii sunt morți cu toții Bătrânul 2: Nu, prietene, doar noi suntem morți, suntem doar noi în camera asta. Bătrânul 1: Păi dacă le e așa de bine acolo în bucătăria ta de ce se mai întorc aici? Bătrânul 2: Poate pentru că aici e liniște, vin pe rând, mai iau și ei o pauză, e destul de greu să trăiești tot timpul, oamenii mai și obosesc. Bătrânul 1: Mda, vin aici ca la WC, spui că noi suntem morți? deci asta e moartea? mă, tu ești beat. Neeeeeee, ceva nu e în regulă, uite, puștiul spunea că nu are cu cine să vorbească, spunea că oamenii fug de el, femeia spunea că s-a săturat de tâmpenii și că vrea liniște, dacă ar fi așa de ce le-ar place în bucătărie la tine? Bătrânul 2: Pentru că ei sunt vii habar n-au să moară, intră în moarte cu sechele, pe jumătate săturați de traiul lor de zi cu zi, stau legați de viață dar își doresc moartea ca pe o schimbare de decor, se întorc mereu în bucătăria mea numai pentru ca să revină aici sau, știu și eu, revin mereu aici doar ca să se întoarcă. Bătrânul 1: deci aia e viața? acolo se întâmplă viața, în bucătăria ta?! Bătrânul 1 se ridică de pe scaun face câțiva pași până la fereastră privește atent în afară, se aruncă fără nicio ezitare cu capul în jos. Bătrânul 2: A plecat și ăsta, gata, ajunge pentru astăzi, mâine vin iar cu toții, pe rând desigur, pe rând.