Adrian Firica

Mi s-a tra de su degete o \"privire\". Ți-am scris critic/inspirat: ultimele două srofe să stea ca doi ochi, într-o poezie, celelalte la antecamera \"prealucrărilor\".
Te făceam și cam ... BeatrixÃ
... Bea, țuculeasco!

Andule,
filosofia ta fiind: \"la banii mei cana îmi este veșnic plină\", evident că orice poezie, exprimând iubirea pentru o femeie, devine o șaradă de nerezolvat pentru tine.
De gustibus ...

Cristina,
să te duci neapărat în Grivița.
Ți-am lăsat mesaje

\"... credeai că
nu o să-mi aflu un înger, că nu o să-mi
mai rămână dinți cu care să te mușc
ațâțător de supapă...\"

EI NU!
DE DATA ASTA NU MÃ MAI FRAIEREȘTI. ÎMI DAI BIPURI ÎN NEȘTIRE, IAR ASTA MÃ COSTÃ.
OPINIA MEA ESTE CÃ PE LUMEA CEALALTÃ, TOȚI SUNTEM EGALI, DAT FIIND CÃ NU MAI AVEM SEX - AȘA CÃ ȘI PENELE SUNT INUTILE.

eu unul, nici în concediul de vară, nu m-aș gândi să dau un bip, pe lumea cealaltă.

apoi, când vorbim despre vară, fiind vorba doar de un sezon, devin îngăduitor. vara, oaamenii care transpiră, își închipuie frumos că sunt în alte zone ...

într-o parabolă a orbilor: \"tu
la care ochi
ești dispus să renunți\"; dat fiind că duioșii (sinceritiștii, ca să le spun așa) pot să se ducă-n treburile lor și într-ale \"PÃRIȚILOR\" și ale \"BÃTÂNILOR\", numai pentru că sinceritatea este acel sentiment: periculos, rușinos, penibil, pentru ca mai apoi, printr-o modificațiune, sinceritatea este (pur și simplu): acea neliniște; acel ochi?
ÎNTREB, NU DAU CU PARUL!

Nu mai poate omul să scrie o incantație, o odă, că gata ... sar unii pe prunii omului.
Lăsați-l până le distilează bine. Să vedeți ce arpegii divine ne vor încânta.
Eva a fost prima Pandoră. Despre Prună, numai de bine!

ei bine, ei lasă
data viitoare când mai vii tu la
mine (p-acas)pun de-o k&k la intrare: Ku-na pe masă - rămâne mică-n plic
Kan-al Mare pe buric
(măcar o dat-om belit Colea,
Victorios,
din pricină de ciuperci, printre degetele de la picioare

... de ce nu iubești ABȚIBILDINGURILE?!

hi
ultima dată am fost la teatru de păpuși în \'96, la Constanța, cu fi-miu.
ei, acolo nu ne-au dat: BARBÃ DE ZÃPADÃ; PRÃJITURILE DIN OZ; CUVERTURILE FARAONULUI SMUCINHAUSEN; VESTEA RECELUI REA; ALI CE ÎN ȚARÃ LE FÃCU MINUNI LOR, AMÂNÃTORUL PREFABRICAT, COCOȘELUL CU PUNGUȚA DE DOI BANI.
așa că, venim la Cluj!

sunt alegeri anticipate până la urmă, iar eu abia acum aflu?
nu-mi vine să cred!

rog pe Domnul Păunescul ca în campania asta să poarte, pe rând, halatele de baie furate de prin diversele hoteluri prin care a stat și să scoață din buzunarele lor poeme numai bune de recitat - bete ori treze, nu contează!

tot în ordinea asta de idei, în ceea ce privește condiția morală ... la ora asta nu-mi trece prin cap cum se cheamă ăia ce fură, dar nu-și dau seama, scuzabili medical fiind, ca să spun așa!
nu are importanță că unii ajung deputați, senatori, deși cai n-au fost niciodată.
pe de altă parte, se pare că există nenumărați ÎMPÃRAȚI care țin morțiș să-și facă măgarii SENATORI.

Ți se pare ție că mai pot eu să dorm
de când ai pus în jurul gâtului meu
șirul de vorbe:
Chaaya-Chaaya ...

Mă tot întorc năuc să le prind,
dar mumai le-aud,
nu mai aud.

Slavă Domnului că nu ți-a venit ideea,
în aprilie unu,
că ții ferestrele casei închise,
că te hipnotizezi zăngănind brățărica
ETC.

Ți-ai salvat, astfel, masa (peștele) și viața.

Să fie într-un CEAS bun!

Mă ațin, cum știi, pe lângă ferestrele tale, pentru când îți vine să faci un salt,
ca de-o aeriseală.

Stau până la unu. Mai.
Stau, ca Totuși.

Mat,
Ți-am semnat ordinul de încorporare.
Divizia Elefanți Inerțiali ți se pare o companie bună?
E de elită - pe barba mea bântuită acum de streptococi aurei!

Au trecut mulți prin strecurătoarea asta de spaghete.
Și ea și ei au un curaj nebun - strecurătoarea, elita și spaghetele, astea din urmă ca să a fie bune, cum ar veni!

Cam cât se mai cere pentru un patriotism adevărat?
Merge și cu card?

Ți s-a zgâriat placa. Încearcă pe viteză de 33. Dacă nu merge nici așa, numără de câteva ori degetele tale, ale ei, ale cui vrei - care vrei, adică și cele de la picioare.
Mne, nu vezi că sunt 11! Unde tot pierzi două, unde le uiți, ce faci cu ele ... zău dacă te mai înțeleg?
Ai spus două, ori al doilea? Dacă-i vorba de așa ceva, iar nu vei ieși la socoteală. Iese \"trei\", cu \"al patrulea\". Las-o așa cu 5 după 4.
Stai pe 45, că stai bine. Trăiești pe picior mare. Îi convine și ei, cu o iubire așa de mare și îi convine și ordinalul.

Există o „tocătoare” a lui Kafka. Ți-ar fi de mare ajutor. Nici Sweeney Tod – The barber of Fleet street – nu merită să fie trecut cu vederea.

Așadar:

\"Până acum nu fusese decât un exercițiu de îndemânare – dexteritate la care ajungeai fără prea multă bătaie de cap. Ceva stoicism, doar atâta. Culmile artei se ating sub lumina becului. Inspirația devine învăluitoare. În liniște, tocătoarea transformă carcasele în fluid vital. Halatele devin inutile. Carne, pe carne, prin carne. Fără șoapte. Hipnoza umplerii pieilor și reconfigurarea formei inițiale. Extatica împlinirii. Să nu uităm să stingem lumina la plecare!\"

ANEXA I
(la \"Jurnalul unui geniu\")
Fragment din
ARTA PÎRȚULUI
sau
MANUALUL FALSULUI ARTILERIST NEDECLARAT
scris de
CONTELE DE LA TROMPETTE
Medic al Calului de Bronz
Spre folosul persoanelor constipate
PRELUDIU
E o rușine, Cititorule, faptul că de atîta vreme tot dai la pîrțuri și totuși încă nu știi nici cum o faci, nici cum ar trebui s-o faci.
De obicei, lumea socoate că pîrțurile diferă numai după mărime, iar în rest ar fi toate la fel: eroare grosolană.
Tot ceea ce vă înfățișez eu astăzi, analizat cît mai exact cu putință, a fost grozav de neglijat pînă acum, nu doar fiindcă se socotea a fi un subiect nedemn de comentare, ci și fiindcă nu părea deloc susceptibil de vreo metodă anume sau de perspectiva cine știe cărei descoperiri. Greșeală.
Pîrțul e o artă și, prin urmare, ceva folositor vieții, o spun și Lucian, Hermogen, Quintilian etc. El e, într-adevăr, un lucru cu-atît mai important, cu cît nimeni nu se gîndește, de regulă, cu intenție să învețe a da pîrțuri.
Un pîrț ce, spre-a ieși, s-a străduit zadarnic
Și biete măruntaie cumplit a-ndurerat
Adesea cheamă moartea grabnic.
Cînd stă să dea și ortul popii muritorul amarnic constipat
De-un pîrț scăpat la timp se-ntîmplă-a fi salvat
În fine, poți scoate pîrțuri cu metodă și cu gust, e ceea ce am să încerc a vă convinge pe parcursul acestei lucrări.
Nu ezit deci să împărtășesc Publicului rezultatele cercetărilor și descoperirilor mele asupra acestei Arte despre care dicționarele nu ne spun nimic mulțumitor. Nu sînt pomenite (lucru incredibil!) nici măcar noțiunile de bază ale cărei principii ajung să fie prezentate celor curioși abia acum.

continuare:

...

CAPITOLUL I
DEFINIȚIA GENERALÃ APÎRȚULUI
Pîrțul, pe care vechii greci îl numeau Pordé, latinii Crepitus ventris, vechii saxoni Partin ori Furtin, nemții Fartzen iar englezii Fart, este un compus de gaze, emise uneori cu zgomot, alteori înãbușit, sau chiar pe tãcute.
S-au găsit totuși destui autori, îndeajuns de mărginiți, dar și de curajoși totdeodată, care să susțină, în mod absurd, arogant și cu încăpățînare, în ciuda a ceea ce spun Calepin și toate celelalte dicționare existente și viitoare, că vocabula pîrț, luată în sine, adică în sensul ei natural, s-ar referi doar la emisia cu zgomot; ei s-au bazat pe acest vers horațian, care, totuși, nu poate da o idee deplină asupra subiectului:
Nam displosa sonat quantum Vesica pepedi*. (Sat.I, 8.)
Cine nu pricepe oare cã Horațiu a luat aici numai sensul generic al cuvîntului pedere, a pîrțîi? și de ce a fost nevoie, pentru a da de înțeles cã acest cuvînt se referã la un sunet limpede, ca Horațiu sã se limiteze la explicarea genului de pîrț care face zgomot cînd iese? Fermecãtorul filozof Saint-Evremond avea asupra pîrțului o idee destul de diferitã de sensul vulgar: dupã el, pîrțul era suspin; îi spuse deci iubitei într-o zi, cînd tocmai o delectase cu un pîrț:
De chinuri inima mi-e plină
Și suspină
Văzînd cît ești de-nnegurată
Deci pe dată
Un biet oftat, de teamă plin
Pe gură nu găsi rostirea
Și pe-altă parte nimeri ieșirea

DUMITRU CRUDU și MARIUS IANUȘ își încep MANIFESTUL FRACTURIST - în forma lui elaborată - cam abrupt: \"E un curent pe care l-am inaugurat - D. C. și M. I. - în noaptea de 10 spre 11 septembrie \'98 (cînd am fost bătuți pe stradă), ca să terminăm odată cu poezia.\"
Eu, care mă uit pe unde calc, aș fi început astfel: Fracturismul este un curent ...
Da\', ce să-i faci, D. C. și M. I. erau grăbiți, nu numai să termine odată cu poezia, pentru că întâi de toate n-aveau timp să facă o radiografiere pe îndelete a curentului ... care curent, bre? Care, de unde, al cui, de când, cum, câte kile are?
\'Tu-i mama mă-si, de câte ori am fost caftit pe stradă - ba era să fiu și aruncat din tren e unii - nu mi-a trecut prin cap să rup gâtu\' poeziei de nici o formă, de nici-un nivel, calitate ori registru: socio-cultural, psihologic, estetic și, în consecință, ca reflectare literară a unei realități, fie ea și nouă.
Oricum, nu vă speriați, fracturismul, o spun autorii manifestului, nu va omorî pe nimeni, nu va omorî poezia și va lăsa fiecare pasăre să piară pe limba ei. Inconsecvența ideatică nu-mi aparține, ci e purtată pe brațe de onorații autori ai manifestului-curent și curent-manifest.
Numai că, fracturiștii noștri, zdruncinați în noaptea cu pricina, au conservat, pe undeva prin mințile lor, niște urme de cultură demnă de toată atenția: Fracturismul (n.n.!) \"În plan politic este reprezentat prin anarhism. Anarhia noastră este revolta unor mai mult sau mai puțin falși marxiști care văd cum niște fasciști nenorociți ca Fukuyama pledează pentru o lume care distruge valorile spirituale ale umanității. Mai bine să distrugem noi lumea.\"
Ei bine, asta mă pune pe gânduri mai mult sau mai puțin mic-burgheze: pe ăștia doi nu-i primesc la bal, nici după ce-i bat metaforic la fund până la învinețeală; dar de chemat ambulanța, dotată cu costumele alea cu o singură mânecă, pe cheltuiala mea, nu garantez că nu o fac.

Am avut, cu ani în urmă, expediată pa mail, prima variantă a manifestului fracturiștilor. Nu-l mai am.
Aveți mai jos varianta îmbunătățită, între timp, chiar de autorii fracturați de chelfăneala primită și defracturați între timp de misiunea de ei însuși asumată:

\"DUMITRU CRUDU - MARIUS IANUȘ
MANIFESTUL FRACTURIST
E un curent pe care l-am inaugurat - D. C. și M. I. - în noaptea de 10 spre 11 septembrie \'98 (cînd am fost bătuți pe stradă), ca să terminăm odată cu poezia
Din acel moment scrierile noastre s-au numit fracturi. Cînd am publicat prima oară acest text n-am avut timp să facem o radiografiere pe îndelete a curentului, ci doar să-l descriem în linii generale. A doua variantă, ceva mai bogată, a fost îngropată într-o revistă de istoriografie literară. Apariția de față reprezintă varianta definitivă a manifestului nostru.
Fracturismul are mai multe niveluri: socio-cultural, psihologic, estetic și, în consecință, curentul nostru este reflectarea literară a unei realități noi. În plan politic este reprezentat prin anarhism. Anarhia noastră este revolta unor mai mult sau mai puțin falși marxiști care văd cum niște fasciști nenorociți ca Fukuyama pledează pentru o lume care distruge valorile spirituale ale umanității. Mai bine să distrugem noi lumea.
Pentru a vă oferi cel mai simplu exemplu al fracturii mesajului în lumea în care trăim: în registre diferite, e o fractură între un film mizerabil de la vreo televiziune și reclamele scîrboase care îl întrerup. E normal ca aceste fisuri, vizibile cu ochiul liber, să se reflecte în scris. Creierul nostru funcționează (dacă o face) asemenea lumii în care trăim.
Fracturismul desfide șoarecii de bibliotecă și poeții “premianți”, cît și o poezie scrisă pe diplomele de absolvire a facultății. Fracturismul urăște poeții “făcuți”, roboțeii liricii române. Poeții contemporani (indiferent de curentele sau mișcările în care se înscriu), prezentați cu larghețe în revistuțele scoase de admiratorii lor, sînt niște mafioți care încearcă să folosească puținele lor reușite poetice în scopuri sociale (mulți dintre ei au cinci slujbe și nu mai scriu nimic valabil), impuși fiind după modelul sicilian al familiei (care-i include acum și pe președinții asociațiilor de scriitori). Ei s-au strîns în jurul unor unor teoreticieni (foști scriitori), care le-au băgat în cap unor premianți că pot să ajungă poeți. Sînt jalnici. Acești scriitori, după ce au bătut cîmpii pustii vreo zece ani, mai nou și-au descoperit adevărata vocație: negustori de idei depășite, dar fixe, de literatură ieșită din uz sau compendii didactice. Poeții tineri calcă pe urmele maeștrilor (primind burse în străinătate de care numai ei au auzit), însă nu în poezie, care a rămas la fel de “exoftalmică” (adică lectorul rămîne cu “ea” în mînă, năuc, cu ochii bulbucați, așa cum fac și lamentabilii acoliți ai lui Dan Silviu Boerescu sau ai altor meșteri județeni).
În totul, acești poeți au trădat poezia pentru un ideal mic-burghez.
Fiecare pasăre pe limba ei piere.
În rest, nu trebuie să vă speriați. Fracturismul nu va omorî pe nimeni dacă nu e necesar. Ar mai fi de spus doar că, deși nu are nici un precursor autohton, fracturismul e un curent prefigurat de cîțiva poeți străini (Yves Martin, Allen Ginsberg, Robert Creely, Velimir Hlebnikov, e. e. cummings, Keneth Koch, John Ashbery…) și pare în vogă printre poeții tineri din tot Estul Europei. Un exemplu ar fi “noii barbari”, grup de poeți polonezi ai anilor \'90.
Dintre poeții români sînt fracturiști: Ștefan Baștovoi, Mihai Vakulovski, Ruxandra Novac, Domnica Drumea, Sandu Vakulovski, Zvera Ion, Răzvan Țupa și - presupunem - noi.
Fracturismul este un curent al celor care există așa cum scriu, eliminînd din poezia lor minciuna socială. Fracturismul nu este o afacere poetică, o fraudă mic-burgheză sau o spargere la băncile goale ale poeziei de azi. Nu este așa ceva. Fracturismul este un curent al celor care nu au speranțe carieriste, al celor care nu percep arta ca pe o tranzacție socială, iar viața ca pe o afacere din care să poți scoate cu orice preț profit. Foarte mulți consideră că (sau se comportă ca și cum) literatura s-ar fi terminat la sfîrșitul anilor optzeci, iar poezia tînără ar fi o palidă copie a poeziei cotidianului, a lunediștilor sau a tot felul de textualiști/ioviști sau a postmodernismului (îmbrăcat în straie românești). Nu este adevărat. Fracturismul desfide cotidianul și jocurile textuale ale lui Gheorghe Iova. Fracturismul este suficient de puternic încît să existe pe propriile lui picioare. Brașovul sau Bucureștiul sînt niște orașe moarte. Poezia a crăpat în ele. Cei care au scris cîndva poezie sînt cuprinși astăzi de un putred spirit comercial, sînt înghițiți de mlaștina banilor. Prin modul în care trăiesc, acești “foști” nu mai au nici o legătură cu poezia.
Fracturismul, după ce a descoperit fisurile realității și existenței, vrea să instituie o legătură extrem de strînsă, o coeziune între felul cum trăiești și poezia pe care o scrii. Fracturismul a înțeles că aceste două lucruri nu pot fi despărțite. Nu poți fi, în același timp, un profesor universitar-academician, un mic-burghez carierist - comerciant-politician și un poet nonconformist. E o discrepanță aici și o fisură. Fracturismul desfide poezia optzecistă a realului, derivată din cultură și împănată cu o multitudine de planuri “ștințifice”. Ce limbaj prețios folosesc acești poeți care pretind că scriu o poezie a concretului! Ei le vorbesc iubitelor “exoftalmice” și “suturate” despre “lobotomii” sau despre cum mănîncă semințe “decorticate”. Sînt jalnici și ridicoli. Ei pretind că scriu o poezie a realului, a omului comun și obișnuit, dar fac acest lucru pornind dinspre cultură (de multe ori una nici măcar bine asimilată). Așa ceva însă nu se poate. Asta e o minciună. Fracturismul reclamă o subiectivitate necontrafăcută, nouă, care să poată institui puncte de vedere necunoscute asupra realității. Poeții fracturiști pornesc de la ceea ce le este caracteristic doar lor. Fracturismul este primul curent care nu mai are nici o legătură cu poezia realului, cu noul antropocentrism sau cu textualismul. În sfîrșit, fracturismul este primul model al unei rupturi radicale față de postmodernism.
(prima variantă a acestui text a apărut în octombrie 1998, în Monitorul de Brașov)\"

!!! Complet (cu poze, vreau să spun) \"op-ul\" se găsește la adresa:
http://fracturi.reea.net/manifestulfracturist.pdf

Concluzie:
dacă fiecare pasăre piere pe limba ei, atunci fiecare ... cu manifestul mă-si, într-o logică binară cu 1 și 2.

pentru o clipă am crezut că-s Alice Cooper – schizofrenie în toată regula! am început să număr în gând:
1. o să se termine când o să termin de înșirat tot ce-ai în tine
2. mereu există lucruri mai rele decât altele doar că nu toate se potrivesc unu-ntr-altele
3. o proprietate banca asta en-detail
4. de fapt nu vreau să mă cunoști
5. dacă nu o fac dacă nu mă gândesc pe fâșiuțe
6. se putea întâmpla în orice moment
7. ceea ce vreau
e mai tot timpul o bancă singură
la care să te uiți din depărtarea pentru care fabrici
felul în care-ți iau fața în mâini în care înghit aer
ca să-l țin minte
ca să te țin minte

“- Prezent! strigă Alice și de emoție, uită cât de mult crescuse în ultimele minute și sări de pe locul ei cu atâta grabă, încât răsturnă cu poalele rochiei banca juraților, iar aceștia se prăvăliră cu toții peste capetele mulțimii adunate jos, în sală. Zăceau acum, bieții, împrăștiați pe podea, amintindu-i foarte limpede de un vas cu peștișori aurii pe care-l răsturnase din greșeală, cu o săptămână în urmă.
- Procesul nu poate continua – spuse Regele, cu voce foarte gravă – până ce toți jurații nu vor sta la locurile lor așa cum se cuvine, TOȚI – repetă foarte apăsat, privind țintă la Alice pe când vorbea.
Alice se uită spre banca juraților și văzu că, în grabă, băgase Puiul de Șopârlă cu capul în jos, iar biata vietate dădea din coadă foarte mâhnită, fiindu-i cu neputință a se mișca. Alice îl scoase iar pe Bil și-l puse la loc cum se cuvenea: Nu că ar avea vreo importanță – își spuse ea. Pentru lămurirea procesului cred că e totuna dacă Bil stă în cap sau în coadă.

De cum își mai reveniră jurații din spaima ce o trăseseră când s-au văzut răsturnați și de îndată ce fură găsite și li se înmânară tăblițele și condeiele, se apucară cu mare sârguință să scrie istoricul accidentului. Cu toții scriau, afară de Bil, Puiul de Șopârlă, mult prea copleșit de ultimele evenimente încât să mai fie în stare de altceva decât să șadă cu gura căscată, privind tavanul tribunalului.” (Lewis Carrol; Alice ... în capitolul al XII-lea).

...
- Ce știi în această problemă? mă întrebă Regele pe mine, care eram acolo în calitate de martor.
- E un poem de dragoste bezmeică desenat în șapte trepte.
- Aruncați-l afară, spuse Regele, pentru că dorim o depoziție kilometrică și neașteptată.

...
Lasă! mi-am zis: “... le va aprinde luminițe în ochi ...” (Lewis Carrol; Alice ... în finalul capitolului al XII-lea).

\"La\" și \"la\" trebuie să fie un refren în textul tău.
Cum ăi fi devirusat tu computerul prietenului tău, nu știu zău, pentru că scrii că i-ai devirusat computerul \"la Prietenul ...\"!?
Al cui era, totuși, computerul devirusat de tine \"la\" Prietenul tău?
N-o fi oare cazul să dai niște examene \"la\" limba română, că de când a intrat în \"La\"bele tale, văz că dai din ea gratis \"la\" toti, \"la\" tot cartieru\'.
Tu faci textele celor de la: PARAZIȚII?

dădui rotocol prin curte,
găsii pe jos niște dude.
acu\' stau și mă gândesc,
daca iesi dies, ajunji-un tichit?

În rest știi: m-am făcut EROU NAȚIONAL și nu mai stau de vorbă cu tine.