Hai nu dați în jurnalist, că el nu e masochist

Nu am suficientă răbdare (pentru că scriu sub constrângerea timpului prețios!) să caut pe unde e trecută profesiunea de jurnalist în nomenclatorul ăla oficial al ocupațiilor, dar nu cred că se va supăra cineva pe mine, îndeosebi jurnaliștii, dacă spun că jurnalismul se situează, undeva, deasupra oricărei ocupații, priceperi și că este exonerat de responsabilitățile aferente oricărei profesii, să zicem aia de filosof, ori aia de tinichigiu. Ei bine, prin consecință, „jurnalistul român din zilele noastre”, indiferent de vârsta și prestigiul acumulate, este mai presus de filosof, pentru că operează cu un sistem de categorii absolute prin definiție, pentru că mânuiește categorii care nu pot fi cu niciun chip controversate, discutabile, definibile, interpretabile. La fel stă treaba și cu afirmațiile „jurnalistului român din zilele noastre”, acum și pururea „jurnalistul român din zilele noastre” fiind, prin excelență, producătorul absolut al aporiilor, chiar dacă habar n-are ce-i aporia și ce vrea să spună ea – Doamne ferește să-ți treacă prin cap să-l întrebi ce e aia, ori ce-i masochismul și ce legătură are el („jurnalistul român din zilele noastre”) cu ele. În ceea ce privește partea tinichigerească a profesiunii de „jurnalist român din zilele noastre”, ei bine, ea e aia care-i permite să îndoaie, să modeleze, să taie, să bată, să ardă, să lipească și să formateze „cum vrea mușchii lui” orice, oricând și cu rezultatul finalizant numai de el știut – premeditat cum ar veni!; jurnalistul având întotdeauna ultimul cuvânt, pentru că el aplică ultima lovitură, el dă ultima formă și pentru că tot el este acela care dă tonul, întotdeauna și fără excepție. Nu-mi dau seama de unde vine aprehensiunea asta a „jurnaliștilor români din zilele noastre” pentru formulele tinichigerești, că n-am făcut un studiu aplicat asupra pregătirii lor profesionale, dar presupun că mulți dintre ei au, „la bază”!, studii și diplome din domeniul tehnic, ba chiar sunt convins că mulți dintre cei mai tineri absolvenți de jurnalistică pură, s-au îndreptat către obținerea unei a doua diplome de studii, neapărat din domeniul tinichigeresc. Să nu uit!, indiferent că „jurnalistul român din zilele noastre” e unul de presă scrisă, ori radiofonică, ori televizionistică, indiferent că e specializat într-un anumit domeniu și că prestează în dreptul rubricii/emisiunii/temei cu pricina, el e totuși cel mai bine specializat în toate celelalte domenii. De exemplu, dacă e redactorul unei publicații sportive, la rubrica handbal, cel mai mult și mai bine se pricepe la politica de mediu, iar dacă e redactor al rubricii „relațiile din familie și creșterea copilului” al unei publicații destinată femeilor, cel mai mult și cel mai bine se descurcă în problematica generală a „cauzelor, formelor și efectelor de lungă durată a fițoaselor în legislația constituțională românească”. Exemplele pot fi nenumărate, însă mă opresc aici, pentru că-mi dau bunul simț și interesul personal imediat ghionturi și coate. Un lucru fundamental este că fiecare „jurnalist român din zilele noastre” are o limbă, limba lui cum ar veni, limba română fiind numai un adjuvant, tot adjuvant fiind și limbajul jurnalistic, așa că „jurnalistul român din zilele noastre” poate să facă ce vrea cu limba lui. Cu alte cuvinte își bagă limba unde, cum, când și în ce vrea el, că d’ aia are limbă de la natura lui de „jurnalist român din zilele noastre”, iar limbajul îi aparține în mod exclusiv, el fiind mama și tatăl lor. Indubitabil, „jurnalistul român din zilele noastre” are un acut simț al cotidianului. Putem spune că el e o baliză a cotidianului: semnalând, indicând, orientând, decizând chiar, fără a fi posibil să-i fie imputată depășirea atribuțiunilor. El, „jurnalistul român din zilele noastre” e reperul absolut fără doar și poate; dracu’ te ia dacă-l ignori! Acum, nu ascund faptul că mă străduiesc de multă vreme să devin „jurnalist român din zilele noastre”. Nu știu dacă am să ajung în miezul aporiilor, dar mă străduiesc și mă instruiesc, de ceva vreme!, în aforistică. Eforturi mari trebuie să fac și în ceea ce privește adaptarea „la” și „în” inculcarea autoritarist-autismului lingvistic specific „jurnalistului român din zilele noastre” – poate dă Dumnezeu să fiu integrat într-un grup terapeutic, ca să mă limpezesc și eu „la limbă și limbaj”. Ca să vedeți cât de greu este, vă dau câteva exemple selectate de mine din aforistica weekend-ului trecut: – oamenii politici sunt niște incompetenți; – înseamnă că recesiunea începe de la Băsescu; – dificultățile cad drastic; – domnu’ ministru’ muncii a dat piramida cu vârfu-n jos; – și cu ce s-a greșit de domnu’ ministru’ de sindical; – altfel n-o s-avem nici-o plăcintă, doamna vicepreședintă, nici în șase luni; – un milionard două sute se plătește pentru pantofi în condiții de criză; – mă simt animat de Disney cartonat și absorbat cu o viteză în plus; – să cântăm: „Pe paturile Dunării”. Așadar, dat fiind că aforismele au intrat și fac, deja, parte din patrimoniul culturii jurnalistice, numele autorilor și locurile pe unde au fost „scăpate” aforismele nu mai contează. Vă rog, însă, să mă înțelegeți și să mă sprijiniți, civilizat, să ajung și eu „jurnalist român din zilele noastre”. Altminteri, vă previn, îmi iau zilele, cu jurnalismul meu cu tot, forfetar sau nu, antologic sau ontologic. De mogulul de presă să nu vă îngrijiți, că dau eu singur peste el cu ochii închiși, chiar dacă s-a băgat într-o gaură de șarpe.