Adrian Firica

No Quarter cu Zeppelin, că Leviathanu\' văd că-i vraiște.
am bifat Kashmir, că nu-s Achilles ... Last Stand - vorba ta: \"/ dreptului nostru de a desemna prin sufragiu / un dumnezeu reprezentativ & dinamic / & cool /\".

...
sper să nu fi sărit peste cal.

\"La Cruz de la Espada (de Borges) a pus ASTA în contradicție cu admirabila disciplină doxografică a timpului.

după o simplă atingere accepți că: \"A cercetat Ultima literă a Numelui. A cercetat după aceea cămăruța lui ... Pe dușumea apăruse brusc o stea de sânge; prin colțuri resturi de țigări ungurești; într-un dulap, o carte de latină ... cu mai multe însemnări ...
- Și dacă această noapte a fost un simulacru? ...!.

*
împachetate-n nămol
așteaptă să-nflorească brațe
nuferii

**
cresc de-o dată
cu visul până la trezire
ar mai fi doar un pas

***
aceasta
sub eternă rezervă a-ntâmplării
scriu despre timpuri

lasă alea, erorile și ororile sunt umane, la urma urmelor.

e anost, după mine, \"Pi-ul\" ăsta: \"desenând\" - se cam alege praful și, din păcate, e nefiresc.

spune și tu, dacă nu-i mai bun \"praful\" ăsta de molie: \"un fluture galben deseMnând linii frânte\"

paserile-s ici
călcatu-mi-au și pragul
dărâmă cortul

păi nu e armonică „ senzația” asta a ta – „tertium non datur adunate la comisura internă. . :)” –, pentru că sună a apodictică!, atâta vreme cât eu m-am retras glorios cu Leviathan-ul în brațe; vorba aia: hobbes și eu cu “haș-ul” în brațe, ca să revenim la ale noastre!

e de notorietate că nu empatizez cu raționalismul franțuzesc, nici că am în clin și-n mânecă oarece afinități cu democrația ghilotiniană.

eu ... cu Hobbes, cum ți-am zis: într-o mână cu legea, în cealaltă cu justiția și fiecare cu aia a mă-sii, cum zicea și el de altfel. cu legea-n mână e limpede: ce-i în mână nu-i minciună. cu justiția lucrurile stau altfel, pentru că legată la ochi fiind ea, justiția, e musai să fie cu restul simțurilor treze, ca să-și dea seama încotro înclină balanța și să tragă spuza pe turta ei, taman când e ... cazul.

nu mai răspund criticilor, pentru că sunt în șomaj tehnic acum.
... și mai e și vară, cu o cruzime ieșită din comun!

nu există tentație căreia să nu-i dau curs și, evident, să n-o iau pe coajă de fiecare dată!
floarea soarelui e grațioasă numai în măsura în care se preumblă pe după un destin (asumat, ori nu!), iar dacă o imiți, sfârșești prin a fi, evident, pe jumătate expectorat, din jumătatea cealaltă cine știe cât fiindu-ți de folos, că tot în pământ se rezolvă lucrurile, până la urmă.
păpădia, miniaturală și primitivă înfățișare a surorii ei mai mari, nu ajunge să fie grațioasă decât în două ipostaze, excentrice după mintea mea: lăsată în pace produce un big bang însămânțând; luată mărunt la mână, din tulpinile sale poți da naștere unei scări, un fel de lanț concret și deopotrivă ambiguu ...
de fiecare dată când ai deaface cu așa ceva îți vine să denunți măcar două constante, anume: π-ul arhimedic și C-ul einsteinian. în ambele cazuri, deloc ciudat, tocmai spațiul e ignorat, sau distanța și ... de ce oare? nu oare pentru că sunt ambiguități corelative? prima irațională face trimitere către orice suprafață rotundă, a doua către epicentrul unei bubuieli.
chiar așa, nu pot să consider că m-am născut la ora amiezii, câtă vreme sălășuiesc pe o planetă care-și bâțâie axa după cum dictează conventul eliptic: precesie/nutație.

...
suculența parfumului „de smirnă și crini” nu-i ceva de ne-imaginat, mai greu de acceptat sunt sacrificarea și sacrilegiul (!?) expuse aici: „/ să presupunem că nu ne rămâne altceva de făcut / decât să trăim fericiți / să ne iubim să facem copii plutitori să împletim coșuri / în care peștii s-ar arunca singuri / unde păsările și-ar face de bunăvoie cuibare / coșuri largi numai bune de acoperit întunericul ... /”.
obiectez reformulând, aici, și așa:
“și rătăciți
Contestatari ai dreptului de a desemna un dumnezeu
vom oferi întrupării periodice o scară lungă.”.
restul nu mai contează, pentru că e un fel de “apodictică”:
“și totuși
la un moment dat
va strănuta cineva.
e inevitabil.
până și în cea mai bună lume posibilă ...”.
sfârșitul poemului nu-l mai iau în calcul, pentru că-mi plac toate ieșirile din decor.
sunt fascinante!

întâi mi-am zis că-i parabolă, dar mi-am venit repede-n fire. nu e. ar fi fost prea simplu. simetria nu-i tocmai în grațiile autoarei.
evident că „probează” ’n fața noastră dezastrul alegoric: toate sentimentele-n stare de avarie maximă; toate condițiile de mediu iremediabil compromise.
mai rămâne să are cu aripile îngerilor căzuți pămânul și să semene toate literele deodată.

cu mare grijă, din marginea minții mele, spun că e un poem antediluvian, postdatat.

Vasile,
ceva rime am găsit cercetând prin urmele lăsate de păruiala dintre \"Ratingosul\" Mircea Badea și \"Maestrul\" Ion Cristoiu: unele olfactive, altele audio-vizuale.

Șerban,
nu mă bag în lumea asta, deocamdată aspir ...

Maricica,
eu simt așa ... o bucurie imensă; am să vopsesc în altă culoare realitatea asta, într-una vesel-optimistă.

ce fecundă e lumea asta a sentimentlor: deschide, zgârie, trezește, umezește, parfumează, surpă, izbește, clatină.

numai discretă nu este, deși zice că lucrează în liniște, desenând cercuri în cercuri și iar cercuri în cercuri...

fraților,
loați bere d-acilișa ca să vă povestesc de trei sute de lei Termopile.

așa, noroc!

băi, filmul ăsta e serios rău de tot, e ca atunci când masonii se implică în chestia asta cu privire la protejarea obligatorie față de gunoaiele lumii, ei spunând, prin film, că trebuie să se facă un zid din cadavre și că ... treaba e ezoterică rău de tot.

Jane, Gicule unde dreac\' vă duceți, că v-am dat bere la discreție, \'vă muma voastră să v-o ... de trei sute de ori, bă!

DoDuctorul a pus degetul unde trebuia: \"/... mă mișc am în mine un motor hypersonic .../\".

a ghicit!

eu aici aveam obiecții ... poetice!:

în fiecare zi-mi spun că voi îmblânzi dimineața
frâng să-mi iau partea
las în ea ce nu pot iubi-ndeajuns
încât să nu mor

este eres-ul ADN-ului meu.
ăsta-i scenariul, ce să-i fac?

hai măi DoDule, mă faci cauză, când de fapt sunt un biet efect; ca și tine de altfel!

Cavalere Spa d’Asin,
am citit ce-a mai rămas după diagonală (tributar fiind, eu, obiceiului prost al lecturii în diagonală), dar sunt bucuros că am rămas cu virgula de la sfârșitul poemului în mână, fără să-mi fi dat seama câte pot să fac cu ea.

uite ce-am făcut până la urmă cu virgula:
“ca o spadă-ntr-o dulce marmeladă,
o serenadă și o cruciadă,
fără să am o cutră de dovadă,
țin floarea strâns în palma mea schiloadă.”

nu te teme; nu de alta, dar ți-am citit și poemele anterioare.

probabil că vei mai primi stele, așa că încalță-te, dacă tot o luași la fugă. altminteri te arzi!

în mine țin un un taur luat de coarne care-mi șoptește că ai dărâmat frumusețe de construcție expectativă cu acest: „are orgasm”.
zice să spui: „încă o zi vrea să poată mai mult, ne combină, transpiră între noi, geme de plăcere, dar nu spune clar de ce vine mâine.”, ca să mențină o legătură strânsă cu celelalte două, presupuse, strofe care vin să încheie povestea.

să te uiți pe cer, dacă nu mă crezi!

Dorine,
bine că ai reușit să scoți banca asta din criză.
bucuria mea, e ușor de înțeles, e dublă; chiar îmi dă sincope.

așa, să nu mă uiți, să nu mă rectifici negativ când îți faci bugetul pentru viitorul tău roman: Misterul K - roman polițist de anvergură.
spune și tu câteva vorbe din gura ăluia care se chinuia să scoată logica din nesimțirea suverană în care se complace de multă vreme.
să ții dilema aia bine ascunsă. exploatează apetitul cititorilor pentru dilemă, chiar dacă vei avea și cititoare ceva mai ... decise.

...
să știi că vin la \"lansare\".

Ioana,
am trecut și prin chesiuni nebănuite ... am locuit într-o casă a mea, care avea un singur perete (avea secțiunea rotundă casa). de recunoscut o recunoșteam ușor, știam că-i casa mea, pentru că nimeni nu mai avea așa ceva, numai că de multe ori nimeream ușa ... numai pe bâjbâite.

Călin,
bietul televizor!
nu am să mai detest televizorul în viața mea, că el săracul n-are nicio vină. poate să stea la un loc cu pâinea, cafeau, zahărul și alte cele care stau de regulă în dulap.

Ovidiu,
păi e simplu.
de câte ori ai nevoie de ceva, să știi că poți să-mi ceri orice veste (bună sau rea). de când așteptam eu să mai găsesc un \"boicotator\"!
uite, azi îți dau două \"boicoate\":
1. \"polițiștii constănțeni au fost agresați preventiv, pentru păstrarea rigorii instituționale, ca să scoatem în lumină cât mai multe situații\";
2. \"medicii paralelici au intervenit de urgență\"

am făcut ... \"piele de găină\" privind și ascultând.

vă spun eu că broscuța aia era chiar muza poeziei, dar a vrut să-și păstreze anonimatul, așa că n-a apărut în film.