Eseuri
Cuvânt înainte
despre romanul polițist
2 min lectură·
Mediu
Deși fenomenul literar care a fost întemeiat în anul 1841, primind denumirea de roman polițist a supraviețuit timpului și criticilor nefavorabile, a avut de suferit o transformare majoră a subiectului în sine, pierzându-se principiile de bază impuse de Emile Gaboriau, Edgar Allan Poe, G.K. Chesterton, Raymond Chandler și ceilalți maeștrii ai genului.
Contrar celorlalte genuri literare, sau cel puțin majoritatea, nu poți începe să scrii un roman polițist fără a avea pregătită de la bun început o acțiune pe care vor fi clădite elementele necesare finalizării. Trebuie, în primul rând, să se țină cont de faptul că acțiunea se desfășoară în urma raționamentului personajelor care necesită, fiecare în parte, o elaborare amănunțită, astfel ca acțiunile lor să aibă o explicație logică. Or, asta determină autorul să fie un bun psiholog.
Un bun roman polițist este acela care nu pornește de la o idée ce se dezvoltă pe parcurs, ci a unei idei transformate într-un proiect dezvoltat în acțiunea unui roman.
Deși în modelul romanului polițist clasic, în cele mai multe cazuri, se prezenta un erou cu o inteligență deosebită, capabil să rețină orice detaliu nesemnificativ și care nu greșea niciodată, permitea cititorului o implicare involuntară, determinată de indiciile oferite de autor, a căror explicație, în cele din urmă, depășea de obicei, orice așteptare, oferind un final menit să surprindă. Deși nu era un adept al povestirilor cu detectivi ale lui Conan Doyle sau Agatha Christie, Raymond Chandler a preluat câteva din vechile “rețete” pe care le-a corectat, înlăturând tipul detectivului indestructibil prin crearea unui erou vulnerabil, capabil să facă greșeli, mai pe scurt, un personaj verosimil – Philip Marlowe. A fost perioada în care romanul polițist ajunsese la apogeu. Ar fi trebuit să se oprească aici. Dar a continuat să se dezvolte, și în cele din urmă a decăzut și s-a stagnat.
Nu sunt un adept al modernismului – nu în ceea ce privește arta, în special literatura sau arta plastică.
Voi rămâne întotdeauna un adept al romanului polițist clasic.
056216
0
Punctezi relativ bine evoluția genului, dar cred că trebuie evidențiate în mod explicit etapele.
În romanul polițist clasic, întrebarea de bază era \"Cine-i criminalul?\".
Exponenți principali - Emile Gaboriau, Sir Conan Doyle, Edgar Allan Poe, Gaston Leroux, G.K. Chesterton, Ellery Queen, Agatha Christie...
Eroi celebri - Sherlock Holmes, părintele Brown, Hercule Poirot, Miss Marple...
Romane care au atins culmile genului - Misterul camerei galbene și Zece negri mititei, care prezintă crime aparent inexplicabile, întâmplate în locații închise.
Se poate observa că genul a apărut și s-a dezvoltat cu preponderență în Europa, Edgar Allan Poe nu este în primul rând un scriitor de romane polițiste.
Trecerea la romanul polițist modern nu a facut-o Raymond Chandler, ci Dashiell Hammet, autorul celebrului Șoim maltez. Chandler s-a recunoscut totdeauna un emul al acestuia. E adevărat, unul strălucit. După Raymond Chandler, centrul de interes al romanului polițist s-a mutat în America, unde au apărut o mulțime de autori valoroși - James Hadley Chase, Ross Mac Donald, Peter Chambers, Philip MacDonald, Erle Stanley Gardner...
Dar nici în Europa, genul n-a dispărut. Apar nume celebre ca Alistair MacLean, Peter Cheyney, Noel Calef, Sebastien Japrisot, Boileau-Narcejac...
În România, un aport important și-a adus Editura Univers, prin lansarea colecției Enigma, unde o lungă perioadă au fost tipărite numai capodopere ale genului.
Ca scriitori români remarcabili i-aș aminti pe Constantin Chiriță, cu a sa Trilogie în alb și pe prolifica Rodica Ojog Brașoveanu.
Trec de la conținut la formă și remarc nesiguranța ta în așezarea i-urilor finale. În primul paragraf ai \"maeștrii\" care, deși nearticulat, are doi de i. L-aș fi considerat typo, dar în primul episod ai de asemenea \"negrii\", tot nearticulat. Așa încât am scris pentru tine (și nu numai) textul de mai jos.
http://agonia.ro/index.php/personals/13895408/Punctul_pe_i
Succes!