Adrian A. Agheorghesei

O construcţie ideatică de invidiat. Cam aşa consider eu că se dezvoltă o idee care nu caută alte idei salvatoare, ambiguitatea găunoasă ori bunăvoinţa cititorului.
Sunt unele construcţii năucitoare aici, cum ar fi comparaţia pentru narcisismul liric din "toropit ca o albină îmbuibată / cu propria miere" sau de-a dreptul aforisticul "scrie-ți și-ascunde ce scrii / cu simț de răspundere".
O ideală măsură între oralitate şi metaforizare, un echilibru perfect între instrumentele lirice şi mesajul poeziei veritabile, poezie care ar trebui să doară pe toate palierele şi să o doară undeva de bişniţa comercială.

D-le Dume, va rog sa faceti abstractie de partea cu promovarea lui E. Pal! Am produs o confuzie de nume.

D-le Dume,
onorat pentru prezenţă, vă mulţumesc!
Cu atât mai mult cu cât ati promovat un poet pe care eu îl apreciez mult (Emilian Pal).

Acest comentariu nu e aplicat (doar) pe textul de faţă, ci pe general - pe tot ce scrii.
Cred că am mai făcut cândva o incursiune pe textele tale, tot degeba. Dar tot mă leg la cap fără să mă doară. Nu ştiu de ce, cred că din raţiuni
sanitare. Dar zic:

1.1 tu crezi că aptitudinea literară înseamnă poezie. Compunerea nu înseamnă decât copiere.

1. marea ta problemă lirică este că nu ai nimic de spus.

2. când nu ai nimic de spus, nu ştii s-o spui.

3. tu crezi că a fi neinţeles, înseamnă a fi poet.

4. prin extindere, crezi că ambiguitatea este lirism intrinsesc.

5. crezi că inversiunea, dezacordul şi alte pornografii gramaticale aduc ambiguitate - ceea ce ne duce la punctul 4.

6. crezi că poetul familiei înseamnă al doilea Eminescu.

7. crezi că orice siluire a endecasilabului iambic înseamnă sonet. Mă crezi dacă-ţi spun că
din punct de vedere strict tehnic (repet - strict tehnic!) tu nu ai făcut în viaţa ta un sonet? Da, ştiu ce e sonetul,
am scris peste 300 la viaţa mea, acest fapt se poate verifica. 220 au fost nereuşite.
Endecasilab iambic, rimă îmbrăţişată, terţine încrucişate ca rimă, niciun cuvânt să nu se repete!, catrenele să fie o invocaţie,
terţinele să fie un răspuns, iar ultimul vers să fie o concluzie a întregului sonet.
Asta înseamnă sonet dpdb tehnic. Vezi "Trecut-au anii" al lui Eminescu. Ori sonetul lui Bacovia.

8. ţie versificaţia îţi dă ideea, ci nu invers, cum ar fi normal.

9. nu poţi scrie nimic credibil în afara formei. Eşti verisificator. Unul slab. Nici măcar o rimă inedită n-ai dat, una compusă pe baza
negaţiei, de exemplu - n-aud - aplaud (Eminescu).

10. Nu ai talent. Din păcate pentru tine, asta e, nu ai talent. Ai doar aplecare şi exerciţiu. Mai mult aplecare, dacă mă-ntrebi...
Aplecare lirică pe care, de ani. ani, ani şi ani, o schingiuieşti ca un tâmplar orb obsedat de cerc,
neştiind că deja te învârţi în el. Te ştiu de mult - eram editor cândva, altundeva, şi mă tot înjurai că îţi trimit textele la atelier.
Nimic nu ai învăţat. În afară de cerşit atenţie, nimic nu ai învăţat.

11. Îmi aduc aminte de Toşa. Claudiu. A zis una bună, care mi-a rămas în cap: decât un vers livresc, mai bine un clişeu autentic.
Bună asta! Şi adevărată! Mersi, Claudiu!
Ei, vezi? Versurile tale nu doar că nu respiră, nu doar că-s preţioase/ căutate, nu doar că-s agramate,
nu doar că-s intenţionat incoerente... dar se mai şi împăunează într-un păunescianism întârziat.

12. Citeşte! Mult. Ia-o de la Petrarca, prin Asachi, Codreanu, Voiculescu. Mai modern, Munteanu şi, de ce nu, Cristian Vasiliu,
colegul nostru de site.

13. Sau mai bine, dă-l dracu' de sonet şi fă un text prin care să emoţionezi. Căci, zic eu, asta rămâne ultima miză a artei -
emoţionarea. Zi ceva din experienţa ta care merită zis, spune-o direct, arată ceva atât de propriu ţie, încât merită să împărtăşeşti cu alţii.
Convinge că arăţi prin versuri un sentiment, o clipă, o mişcare, un semn care nu ar fi putut fi văzut decât prin tine. clipă care ar fi fost ratată dacă
nu erai tu. Fă-mă să plâng. Şi atunci, eu voi fi primul care voi spune: iată poetul.

14. Ştiu că doare. M-a durut şi pe mine prin 2006-2007, când făceam exact ce faci tu, când mi-a spus cineva exact ce-ţi spun eu.
L-am considerat duşman, detractor al poetului din mine. Acum, îl iubesc. Şi scriu infinit mai puţin decât citesc,
şi public infinit mai puţin decât scriu.

15. Ta-dam!

Tea,
mulţumesc pentru cuvintele bune!


Cristina, şi eu te citesc pe unde te prind.
Mulţumesc!

Domnule Stanica, o să vă contactez. Mulţumesc!

Domnule Geana, nu vă bateţi capul prea tare. E ok şi aşa. Mulţumesc!

Domnule Caragea, nu voi fi ipocrit să spun că nu mă interesează şi părerile cititorilor şi criticilor - nu fac parte dintre aceia care susţin că scriu doar pentru ei. Dacă aş fi crezut asta, n-aş mai fi scris, pentru că poeziile erau perfecte în mintea şi sufletul meu. Dacă le-am scos, înseamnă că-mi pasă şi de urmările lor. N-am publicat în volum ca să am pe ce-mi pune vaza.
Dar nici un prea mare angajament n-o să-mi iau. Mai ales că nu ştiu cum se face treaba cu ajunsul la critici, mai ales că nu am/ n-am avut niciodată prieteni în zona respectivă. Şi nici în altă sferă literară. Nu ştiu dacă e de bine sau de rău. Poate nici măcar n-ar trebui să fie într-un fel sau altul.
Dar, evident, îmi doresc şi voi încerca să promovez cartea. Şi sper ca ea să ajungă la cât mai mulţi. Într-o formă sau alta.
Mulţumesc!

Trebuie să mă-ntorc o clipă cu gândul şi la site-ul Agonia. Care e compus din oameni. Vechi, noi, unii şi mai vechi, alţii şi mai noi. Iar câţiva fără valenţe temporale, dar păstraţi în suflet. Astfel am crescut.
Mulţumesc!

Să mă iertaţi că nu vă răspund individual, dar pe lângă faptul că nu prea mă pricep să primesc complimente, nici n-am prea deprins bucuria - ori o lăţesc, ori o chircesc. Astfel că tare mi-e că aş începe să bat câmpii, mai ales pe ăia lirici. Şi să am pardon, pentru una ca asta n-as avea pardon! Mai ales într-un moment ca ăsta.
Mă limitez la a vă mulţumi mai ales pentru minutele petrecute pe această pagină într-o zi care este bună cu mine. Şi pentru bucuria pe care sper s-o ştiu despacheta. Aşadar, mulţumesc!

N-o să mai încerc să încarc coperta deoarece 1: la momentul postării, era micşorată deja - de la 7 mb, la aproximativ 390 kb. N-ar mai rămâne niciun pixel din ea dacă aş slăbi-o şi mai mult. Şi 2: nu şţiu de ce, dar textul de mai sus a trecut prin proces de verificare. Mă gândesc că dacă aş modifica ceva la el, s-ar reîntoarce la verificare, dispărând pentru un timp de pe prima pagină. Cu el deodată, şi comentariile. Cel puţin, asta bănuiesc.
Cei care chiar doresc să vadă coperta au link-ul mai sus, dar îl mai las o dată şi aici:
https://editurajunimea.ro/produs/cu-mine-cu-voi-cu-nimeni/


Vă salut cu drag!

De pe site-ul vechi.

Am încercat să adaug şi o fotografie cu coperta/ cartea, însă nu am reuşit. Îmi spune că dimnesiunea este prea mare (are 390 kb).
Poate mă ajută un editor.

Şi mie îmi place simplitate textului. Poate doar "cuibăreşte" l-aş schimba. Mi se pare prea... liric, respinge autenticitatea, pare căutat.

"Desigur, străinul ne-a omorât pe toți
Inocenți declarați îndrăgostiți unii de alții cam razna dar numai noduri
Fără scăpare" - evident că-l ştiu pe "străin", la fel cum ştiu cum şi-a aranjat cravata.
Şi vai, ce omor ne-a dat...

Tipul de text "poveste lirică" - acel text care atenţionează şi păzeşte de rele. Eşti tipul de poet-povestitor. Am pretenţia că-s la fel. Ai imagini mulate perfect pe tonul, structura şi sensul liric. Simplu, dar nu simplist; direct, dar nu accesibil oricui; inestetic, dar potrivit esteticii literare; comod, dar incomod etc.
E un discurs prozaic, unde "prozaismul" e instrument liric. E fără lipituri, e fără "superbităţi", fără vrăjeli literare, fără inversiuni de doi lei ori imagini căutate. E autentic şi, mai ales, are emoţie. Ceea ce, până la urmă, e tot ceea ce contează.

Frumos! Foarte!

E un colaj liric, filosofic, prozo-poetic. Citit pe îndelete, pare că textul "zvârle mărgăritare în troaca unor porci", unde porcii sunt, evident, eu - pentru că eu pot fi porci mulţi în acelaşi timp.
Personal, cred că efortul e peste măsură de mare. Ca expresie, ca unitate stilistică, ca intenţie, travaliu, tehnică, măiestrie. Corelaţia cronologică contra cronologia existenţială n-o să fie observată.
E tipul de text care n-ar trebui nici măcar conceput, darămite publicat. De ce? Pentru că numai şi numai oamenii care chiar citesc îl vor citi. Cam asta ar spune şi Radu Ştefănescu - îl şi aud.
Foarte bun! Foarte!

Pentru c-am prins fereastra când site-ul merge, mă grăbesc:

Emi, tre' să recunosc că textu' ăsta l-am scris greuţ. L-am publicat foarte greu. Pentru că e tipul de poezie care supraexpune, ceva de care eu mă feresc ca dracu' de tămâie. Sunt unele lucruri care nu se spun... nici măcar în poezie.
Mulţam pentru şi despre!


Tea, mulţam pentru constanţa prezenţei!


Viorel, emoţie - poate că de asta facem ce facem.

Test.

Claudiu,

N-am vrut să fie final de carte poliţistă. Dar înţeleg poziţia ta - dacă-l voi publica pe hârtie, cred c-o să-i schimb titlul.
Altfel, din 2009-'10, când am cotit de la versul alb, încerc să folosesc prozaismul întocmai ca un veritabil instrument liric. Dar numai şi numai când am ceva a spune, vorba Poetului. Alte greţuri lirice mi-au trecut demult. Am deprins gustul tăcerii. Cică numai el, gustul, ar potenţa oareşce.
Mulţumesc!


Maria, da, se poate construi cu finalul. Şi cu orice altă parte. Nici măcar nu ştiu dacă textul ăsta are sau nu părţi, începe sau se termină. Dar cred că e bine aşa.
Mulţumesc!

Ottilia, mulţumesc pentru "pagina ta/ doar poezie". Măgulit mă simt, dar cu măsură.

Enea, da: am construit imaginile pe baza mesajului. Sunt trist (a se citi "scârbit") când citesc (şi citesc zilnic) texte invers construite. În special textele clasice suferă de acest procedeu, chiar reflex aş spune. Nu şţiu de ce.

Tea, mulţumesc pentru trecere. Şi da, rămân.


Cristina, vechi ecou ce eşti!
Stilurile ne apropie. Până şi stilurile celorlalţi autori pe care-i apreciezi şi te apreciază. Mângâiem aceeaşi javră.
(Raluca Gorcea mai scrie? - era de-ale noastre).


Vă prezint scuze pentru un aşa târziu răspuns, dar, deşi am tot încercat, nu am reuşit să postez comentarii - eterna eroare. Pe noua platformă nu mă pot conecta. Nu şţiu de ce.

PS: tot n-am reuşit de pe agonia veche, însă am izbutit să-mi schimb parola pe varianta nouă.

"sunt atât de bolnav încât secretara și robotul telefonic sunt

setați să îi gonească pe toți cei care vor să îmi mai vândă parabole.

lucrurile în care am crezut au încetat să mai existe pentru mine: - doar pentru a spune că mi-aş dori să mai fiu şi eu vizitat de aşa inspiraţie. Doar de asta am intrat. Dacă "parabola" e interpretată în sensul ei pur poetic şi "trăibil" (adică la modul de a vedea lumea zi de zi, de o trăi, ci nu doar ca stare împrumutată în momentul scrierii), dacă "parabola" e interpretată corect, spuneam, atunci potenţa versuriloe citate creşte vertiginos. Frumos!

Doamnă Mitea, eu am făcut comentarii aplicate (mai generalizate, e drept, asupra operei), dar comentarii care ţintesc textele sau harul scrierii Nu persoana! Şi cum, în fond, nu se poate despărţi textul de autor, asta e, greşeala mea că nu mă pot apleca pe text fără lezarea autorului. Autorului, da? Nu persoanei! Autorului! Bullyingul la care faceţi referire se întâmplă-n alte situaţii - cum ar fi, etnic, rasial, fizic şi, mai ales, sistematic. Adică, într-un fel, cam ceea ce-i faceţi dumneavoastră limbii române! Sau, simţindu-vă ofensată pentru altcineva, cam ceea ce faceţi acum, acuzându-mă de bullying. Mă "bulizaţi". Nu mă mai bulizaţi!
Vă rog să păstraţi şi să nu denaturaţi proprietatea cuvintelor! Chiar şi acea proprietate care vă scapă.

În sfârşit cădem de acord asupra unui fapt: eu n-am publicat încă pentru că nu am îndeajuns de multe texte pe care eu le consider publicabile. E şi asta o măsură a modestiei, poate. Sunt un poet şi slab, şi leneş, recunosc. Is praf. Şi nici nu-mi plac pişcoturile de cenaclu! Şi nici pupatul părţii dorsale! Şi nici nu-mi cade bine să-mi plătesc cuvântul! Am scris (zeci de?) mii de texte, dar abia-abia am 80 de care nu mi-ar fi ruşine peste 20 de ani. Şi nu înţeleg de unde ideea asta de a te publica. Nu toţi oamenii trebuie să se reproducă, nu toţi scriitorii trebuie să se vadă pe hârtie. De unde narcisul ăsta, de unde criteriul numerelor? Eu public de peste 20 de ani... Crezi tu că vrafurile tale lirice pe care îţi ţii bibelourile sunt mai citite decât orice alt text publicat online? Crezi tu asta? E foarte, foarte, foarte important să nu te ruşinezi când te reciteşti peste ani! Asta ţintesc eu! Tu crezi că eu nu ştiu sistemul de publicare, crezi că nu ştiu ce presupune? Miercuri am carte dacă vreau şi-mi permit! Da, fix miercui! Asta ca să fie foarte clar, să nu vindem var zugravului! Şi nici tu găleţi!
Crezi tu că m-am trezit peste noapte în acest vacuum literar? Oricine, cu accent pe "oricine", în două săptămâni, poate să se vadă pe copertă, deci nu mă plictisi cu basmele astea. Mai ştim şi noi! Când debeutez, vreau să debutez fără să plătesc sucurile de pe masă, înţelegi ce vreau să zic... Dacă pentru tine valoarea literară înseamnă volumele publicate, fie ca tine. Ai dreptate! Eşti poeta familiei! Eu cred ceva mai mai mult în cuvânt. Talentul e talent în măsura în care nu ucide degeaba copacii!