Poezie
Priveşte-L
1 min lectură·
Mediu
Priveşte-L, moartea-n tine de-i curtată
Cum se prelinge pe o nemurire
E Dumnezeu, în liniştea subţire
Cum se aşază în enigma toată.
Neînceput, trăieşte în iubire
Şi visul nesfârşitul Lui dă roată
E când pe-afară-i soare ori e zloată
Şi păsări albe trec, să le respire.
Pe nins de stele, plâns de haos, iată-L
Când se aburcă peste zile nopţi,
Pe tot meleagul Cerului e Tatăl.
Când Merii cei ai Şarpelui sunt copţi
Din rugă pe podea-n genunchi arată-l
Şi Crezul meu în El să îmi adopţi.
051.029
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Priveşte-L.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14184640/priveste-lComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ȘȘșters✓dacă mai ajustezi versul 2, din strofa a doua, la fel şi rimele din ultima strofă, în special la ultimul vers, unde ai putea găsi ceva cu adopţi.
0
ȘPam corectat...
Sper să fie de bine...
Sper să fie de bine...
0
AAAcest comentariu nu e aplicat (doar) pe textul de faţă, ci pe general - pe tot ce scrii.
Cred că am mai făcut cândva o incursiune pe textele tale, tot degeba. Dar tot mă leg la cap fără să mă doară. Nu ştiu de ce, cred că din raţiuni
sanitare. Dar zic:
1.1 tu crezi că aptitudinea literară înseamnă poezie. Compunerea nu înseamnă decât copiere.
1. marea ta problemă lirică este că nu ai nimic de spus.
2. când nu ai nimic de spus, nu ştii s-o spui.
3. tu crezi că a fi neinţeles, înseamnă a fi poet.
4. prin extindere, crezi că ambiguitatea este lirism intrinsesc.
5. crezi că inversiunea, dezacordul şi alte pornografii gramaticale aduc ambiguitate - ceea ce ne duce la punctul 4.
6. crezi că poetul familiei înseamnă al doilea Eminescu.
7. crezi că orice siluire a endecasilabului iambic înseamnă sonet. Mă crezi dacă-ţi spun că
din punct de vedere strict tehnic (repet - strict tehnic!) tu nu ai făcut în viaţa ta un sonet? Da, ştiu ce e sonetul,
am scris peste 300 la viaţa mea, acest fapt se poate verifica. 220 au fost nereuşite.
Endecasilab iambic, rimă îmbrăţişată, terţine încrucişate ca rimă, niciun cuvânt să nu se repete!, catrenele să fie o invocaţie,
terţinele să fie un răspuns, iar ultimul vers să fie o concluzie a întregului sonet.
Asta înseamnă sonet dpdb tehnic. Vezi "Trecut-au anii" al lui Eminescu. Ori sonetul lui Bacovia.
8. ţie versificaţia îţi dă ideea, ci nu invers, cum ar fi normal.
9. nu poţi scrie nimic credibil în afara formei. Eşti verisificator. Unul slab. Nici măcar o rimă inedită n-ai dat, una compusă pe baza
negaţiei, de exemplu - n-aud - aplaud (Eminescu).
10. Nu ai talent. Din păcate pentru tine, asta e, nu ai talent. Ai doar aplecare şi exerciţiu. Mai mult aplecare, dacă mă-ntrebi...
Aplecare lirică pe care, de ani. ani, ani şi ani, o schingiuieşti ca un tâmplar orb obsedat de cerc,
neştiind că deja te învârţi în el. Te ştiu de mult - eram editor cândva, altundeva, şi mă tot înjurai că îţi trimit textele la atelier.
Nimic nu ai învăţat. În afară de cerşit atenţie, nimic nu ai învăţat.
11. Îmi aduc aminte de Toşa. Claudiu. A zis una bună, care mi-a rămas în cap: decât un vers livresc, mai bine un clişeu autentic.
Bună asta! Şi adevărată! Mersi, Claudiu!
Ei, vezi? Versurile tale nu doar că nu respiră, nu doar că-s preţioase/ căutate, nu doar că-s agramate,
nu doar că-s intenţionat incoerente... dar se mai şi împăunează într-un păunescianism întârziat.
12. Citeşte! Mult. Ia-o de la Petrarca, prin Asachi, Codreanu, Voiculescu. Mai modern, Munteanu şi, de ce nu, Cristian Vasiliu,
colegul nostru de site.
13. Sau mai bine, dă-l dracu' de sonet şi fă un text prin care să emoţionezi. Căci, zic eu, asta rămâne ultima miză a artei -
emoţionarea. Zi ceva din experienţa ta care merită zis, spune-o direct, arată ceva atât de propriu ţie, încât merită să împărtăşeşti cu alţii.
Convinge că arăţi prin versuri un sentiment, o clipă, o mişcare, un semn care nu ar fi putut fi văzut decât prin tine. clipă care ar fi fost ratată dacă
nu erai tu. Fă-mă să plâng. Şi atunci, eu voi fi primul care voi spune: iată poetul.
14. Ştiu că doare. M-a durut şi pe mine prin 2006-2007, când făceam exact ce faci tu, când mi-a spus cineva exact ce-ţi spun eu.
L-am considerat duşman, detractor al poetului din mine. Acum, îl iubesc. Şi scriu infinit mai puţin decât citesc,
şi public infinit mai puţin decât scriu.
15. Ta-dam!
Cred că am mai făcut cândva o incursiune pe textele tale, tot degeba. Dar tot mă leg la cap fără să mă doară. Nu ştiu de ce, cred că din raţiuni
sanitare. Dar zic:
1.1 tu crezi că aptitudinea literară înseamnă poezie. Compunerea nu înseamnă decât copiere.
1. marea ta problemă lirică este că nu ai nimic de spus.
2. când nu ai nimic de spus, nu ştii s-o spui.
3. tu crezi că a fi neinţeles, înseamnă a fi poet.
4. prin extindere, crezi că ambiguitatea este lirism intrinsesc.
5. crezi că inversiunea, dezacordul şi alte pornografii gramaticale aduc ambiguitate - ceea ce ne duce la punctul 4.
6. crezi că poetul familiei înseamnă al doilea Eminescu.
7. crezi că orice siluire a endecasilabului iambic înseamnă sonet. Mă crezi dacă-ţi spun că
din punct de vedere strict tehnic (repet - strict tehnic!) tu nu ai făcut în viaţa ta un sonet? Da, ştiu ce e sonetul,
am scris peste 300 la viaţa mea, acest fapt se poate verifica. 220 au fost nereuşite.
Endecasilab iambic, rimă îmbrăţişată, terţine încrucişate ca rimă, niciun cuvânt să nu se repete!, catrenele să fie o invocaţie,
terţinele să fie un răspuns, iar ultimul vers să fie o concluzie a întregului sonet.
Asta înseamnă sonet dpdb tehnic. Vezi "Trecut-au anii" al lui Eminescu. Ori sonetul lui Bacovia.
8. ţie versificaţia îţi dă ideea, ci nu invers, cum ar fi normal.
9. nu poţi scrie nimic credibil în afara formei. Eşti verisificator. Unul slab. Nici măcar o rimă inedită n-ai dat, una compusă pe baza
negaţiei, de exemplu - n-aud - aplaud (Eminescu).
10. Nu ai talent. Din păcate pentru tine, asta e, nu ai talent. Ai doar aplecare şi exerciţiu. Mai mult aplecare, dacă mă-ntrebi...
Aplecare lirică pe care, de ani. ani, ani şi ani, o schingiuieşti ca un tâmplar orb obsedat de cerc,
neştiind că deja te învârţi în el. Te ştiu de mult - eram editor cândva, altundeva, şi mă tot înjurai că îţi trimit textele la atelier.
Nimic nu ai învăţat. În afară de cerşit atenţie, nimic nu ai învăţat.
11. Îmi aduc aminte de Toşa. Claudiu. A zis una bună, care mi-a rămas în cap: decât un vers livresc, mai bine un clişeu autentic.
Bună asta! Şi adevărată! Mersi, Claudiu!
Ei, vezi? Versurile tale nu doar că nu respiră, nu doar că-s preţioase/ căutate, nu doar că-s agramate,
nu doar că-s intenţionat incoerente... dar se mai şi împăunează într-un păunescianism întârziat.
12. Citeşte! Mult. Ia-o de la Petrarca, prin Asachi, Codreanu, Voiculescu. Mai modern, Munteanu şi, de ce nu, Cristian Vasiliu,
colegul nostru de site.
13. Sau mai bine, dă-l dracu' de sonet şi fă un text prin care să emoţionezi. Căci, zic eu, asta rămâne ultima miză a artei -
emoţionarea. Zi ceva din experienţa ta care merită zis, spune-o direct, arată ceva atât de propriu ţie, încât merită să împărtăşeşti cu alţii.
Convinge că arăţi prin versuri un sentiment, o clipă, o mişcare, un semn care nu ar fi putut fi văzut decât prin tine. clipă care ar fi fost ratată dacă
nu erai tu. Fă-mă să plâng. Şi atunci, eu voi fi primul care voi spune: iată poetul.
14. Ştiu că doare. M-a durut şi pe mine prin 2006-2007, când făceam exact ce faci tu, când mi-a spus cineva exact ce-ţi spun eu.
L-am considerat duşman, detractor al poetului din mine. Acum, îl iubesc. Şi scriu infinit mai puţin decât citesc,
şi public infinit mai puţin decât scriu.
15. Ta-dam!
0
Școmentariul lui Adrian. La faza cu talentul zero, nu sunt de acord, fiindcă Ștefan a avut și momente de inspirație, apreciate de mulți. Rare, dar există. Ceea ce oferă o anumită speranță pentru ochiul cititorului avizat, dar și pentru el, dacă ar scrie numai în starea de maximă inspirație. Ștefan și nu știu mai cine au vorbit cândva de starea sa în care se află, privat de anumite lucruri. Nu știu dacă e adevăr sau victimizare, nu stau să fac cercetări. Însă iau în calcul, în cazul său, scrisul ca terapie. Indiferent cât de prost ar scrie, terapia funcționează. Psihologii încurajează terapia prin artă. Ce-i drept, literatura adevărată înseamnă mult mai mult, dar cred că, în cazuri speciale, compasiunea și toleranța în fața unor lacune evidente, răbdarea de a explica unele lucruri, vor proteja mai bine un suflet încercat. Există formule diferite prin care poți ajuta un om să evolueze, însă încurajările și sfaturile cu privire la tehnică, lectură, alegerea momentului etc, sunt mereu binevenite.
0