Adina Batîr

Sper sa iti placa si atunci, chiar daca vei fi melancolic.
:)

Multumesc, Ionut, pentru fidelitate. Am folosit repetitia pentru o re-vizualizare a ideii, daca intelegi la ce ma refer ;)

Ioan, da, am incercat sa schimb cate ceva. Ma bucura sa vad pareri in acest sens. Multumesc pentru frumosul comentariu si pentru incurajare.

Aici cuvintele se rostesc in soapta, stiu si pasesc pe varfuri printre puncte. Mi-a placut scurgerea de nume, e ca o invaluire in esente de toate culorile. Fiecare are nuanta lui pe carapace. Un fel de imbratisare roz in tainele rispirii si redevenirii strabate distantele pana la o noua minune. Sa nu uitam, singuratatea e uneori atat de ceruta. Dar cea exterioara. Carapacea e transparenta in ochii spiritelor de lumina.

Mi-a placut mult efectul vizual. Si amprenta lui pe fondul de perceptie. Mai mult, verticalitatea creeaza cuvinte. Aceleasi cuvinte pe o banda difuza. Confuza. Tot mai inflamator, tocmai.

Nu stiu cu ce am exagerat. Ti-am spus doar ce am vazut. Si inca ti-as mai fi zis.

Ma incearca uneori sentimentul acela ca nimic nu exista doar in doi timpi, reala desfasurare a conditiei umane sta in sensul pe care si-l gaseste fiecare, iar asta nu se intampla oricum, ci intr-o densa imbibare cu materie, de materie. La tine, poezia vorbeste despre constientizarea permanenta a structurii complexe a omului, inregistrand in cadrul unor incriptari ale memoriei anumite coduri de actionare. Totul inconstient, intalnindu-te cu alte lumini, cu poezia, cu mirosul pe care il recunosti cand se apropie momentul scrierii. Parca ma aflu intr-unul din culoarele Poetului cand isi cauta muzele. E un ludic intre nefiinta de ieri si fiintarea de azi, doua variante ale aceluiasi eu cuprins in vertijul destinului. Intalnirile nu sunt niciodata la fel, duc de fiecare data spre pierderea unei mici parti din ideea trupului. De aceea pierce-urile ei sunt puncte esentiale in intelegerea existentei. Trecerea spre alt nivel. Am vazut si linia Eminescu-Naum, clasicism-suprarealism, cratima aceea de odihna si meditatie. E de fapt o linie de invataturi secrete avand un zid de aparare, Marele Zid. Din China chinologica sau nu. Iesind din trup sau nu, depinde ce efecte secundare exista intre muzica si auz si unde exact asezi zona obscura. Sa fie calcaiul lui Ahile sau zborul lui Dedal si Icar, ma mai gandesc.
Tin sa iti spun ca \"înnebunisem reciproc\", \"pe o cratimă stătea Eminescu turcește\", \"China chinologica\" sunt niste minunate iscodiri :)
Aprind aici o stea, sa fie lumina, cat ne mai culegem noptile.

Am ramas cu gandul la evanescenta aceea, sigur era o bataie de aripi, lasand in urma cristale marunte de praf divin. Am auzit ecoul care a lasat intreaga fire sa amuteasca. Fara sa-si dea seama. Cred ca e un lucru atat de inalt, ca nici vocile intregii lumi nu ar atinge visul cladit in picioare.

Felicitaaaari, cat ma bucur, asa sunt eu copil si trebuia sa vin la coperta lila :) Ce timp de santal, Ela... decupat in mijloc cu rosu si rotit in arabescuri. Abia astept.

E ca si cum ai respira din nopti miezul anotimpului umbros, un miez de nuca neagra care poarta pe coaja sensul unei disparitii sustinute in coloana vertebrala a timpului. Uitarea, aceasta ispita a memoriei inchisa in vidul fisurilor de suflet, face trecerea spre acea constientizare a spiritului menita sa desavarseasca cele mai ascunse taine. Zborul e la tine viu, mereu viu, chiar daca cerul capata in fundal culori vinetii, de neintoarcere, de moarte. Pleoapele o spun. Pleoapele suporta jocul de lumini si aure. Neindurarea sta doar in mistuirea finala, in ultima taietura a urmelor, unde nevazutul se impleteste in fire de lut. Un alt trup se va naste, un nou eu trecut prin patimile ceresti. Scriind, iubind si creandu-si din nou structura orice farama care palpaie in cosmos va sti de unde sa reia calatoria prin viata si moarte, vibrand pana la ultimul atom, distrugand si remodeland o Phoenix a cuvintelor. Visul dinaintea primului plans nu se uita niciodata, asa cum nici inorogul hoinar nu isi va uita albul. Dumnezeu vorbeste prin el.
Stiu cum treci prin aceste spirale de traire, prin aceste alunecari de anotimp, de aceea tablourile vin intr-un moment bine stabilit pentru a-l reda cititorului. Succesiv si ireversibil.
Las semn de lumina, Ela, pentru reincercarile ce vor sa vina.

Bucurieee! Te felicit si eu, Invitatia la vis este desigur acceptata.

Poezia ta e frusta, sincera si ceea ce ma frapeaza in mod deosebit este ca in ceea ce priveste emotia, ea transmite cititorului o reevaluare a simtirii, o restructurare a sinelui la nivel senzorial. Mai mult, poetica ta nu cere un efort anume de a patrunde in miezul ei cald, pentru ca totul e acolo unde trebuie sa fie, nu imi mai pun intrebari, nu incerc sa inteleg altceva decat imi oferi tu - astfel, intoleranta pe care o afisezi privind cotidianul fastidios se metamorfozeaza foarte usor intr-o liniste cu care ti-ai obisnuit trupul, ochii, visele (este vorba despre un echilibru spiritual rar intalnit). Marea inseamna la tine intalnirea fata in fata cu Dumnezeu, valurile ei care iti dau masura trairilor, cand El diminueaza invalmaseala din exteriorul tau, iar comunicarea nu e necesara prin cuvant. Imi place discursul tau limpede si fluid, desi uneori simt nevoia unei apasari mai mari a tonului (simt ca o vrei si tu, dar inca nu o poti elibera). De exemplu, dupa versul \"când simt că mă pleznește peste gânduri \'quo vadis\'-ul\" as fi continuat cu ceva mai puternic decat \"măi să fie\". Dar nu e foarte grav intrucat in continuare schimbi deja registrul, te axezi pe detalierea imaginii Lui sau a imaginii voastre comune in acea lume paralela, eliberatoare.
Oricum, tabloul e deja creat si stabilit pe retina mea.
Steaua e cam pentru tot ce ai scris pana acum. Felicitari!

Felicitari! Daca nu anuntai tu, anuntam eu :)

Daca ar putea lumea sa ia cuvintele cum vin, sa le primeasca nealterate, ci pure, incarcate cu parti de noi, i-as privi dincolo de mare sau de tarmuri, m-ar vedea si ei vie, avand chipul asa cum m-au dat parintii la nastere. Sa respiram din aerul noptilor mai mult decat am fi putut vreodata in alta viata, ce va creste de acolo va avea alte radacini, nu de sange, ci de apa. Poate ca odata va fi si liniste, nu doar plecand cu urmele celorlalti sau ei cu ale noastre.

Felicitari! Ma bucur mult, abia astept sa te citesc pe hartie cu coperta :)

Florr, m-ai ghicit bine, sunt o romantica. Multumesc pentru cum vezi inauntrul meu. La fel iti doresc si tie si sotiei tale :)

Mult succes, Hose si Andrei!

Mihai, 20, dar anevoioase :) Multumesc... Asemeni si tie...

Ela, nu stiu daca iti mai pot spune ceva. Sunt foarte stangace la a ma manifesta. Dar sufletul tau stie cum am citit si cum am privit fotografiile. Iti multumesc ca esti.

Madim: si inca 20 de imbratisari intoarse spre tine.

Andu: bucurie sa te vad aici. Astept sa scrii poezii bobadilice, asa cum numai tu stii.

Carmen: doar 2-3 prieteni asa si voi fi fericita :)

Liviu: multumesc pentru spiritul tau frumos

Anana: multumesc pentru gingasia ta aparte

Ionut: e bine ca ai venit de doua ori - o data pentru mine si a doua oara pentru sora mea geamana. Vezi cum lucreaza firele nevazute? Multumesc :)

Sosoooo: thank you

Bogdan: multumesc pentru ganduri si fotografie - o asez la cadouri.

Maria: multumesc din suflet pentru dialog. Un gest pe care il voi pastra aproape.

Li: frumoase urari. Sper sa reuseasca fata :)

Carmen: apari mereu cand si unde am nevoie. Multumesc pentru faptul asta si pentru versuri.

Marian: :)

Erika si Cosmin: la multi ani si voua!

\"iar semnele lasate in urma sunt vietile noastre\"
si \"noastre\"
ma crezi ca am tastele bolnave rau? :)