Cutitul si pravalia

Ma incearca uneori sentimentul acela ca nimic nu exista doar in doi timpi, reala desfasurare a conditiei umane sta in sensul pe care si-l gaseste fiecare, iar asta nu se intampla oricum, ci intr-o densa imbibare cu materie, de materie. La tine, poezia vorbeste despre constientizarea permanenta a structurii complexe a omului, inregistrand in cadrul unor incriptari ale memoriei anumite coduri de actionare. Totul inconstient, intalnindu-te cu alte lumini, cu poezia, cu mirosul pe care il recunosti cand se apropie momentul scrierii. Parca ma aflu intr-unul din culoarele Poetului cand isi cauta muzele. E un ludic intre nefiinta de ieri si fiintarea de azi, doua variante ale aceluiasi eu cuprins in vertijul destinului. Intalnirile nu sunt niciodata la fel, duc de fiecare data spre pierderea unei mici parti din ideea trupului. De aceea pierce-urile ei sunt puncte esentiale in intelegerea existentei. Trecerea spre alt nivel. Am vazut si linia Eminescu-Naum, clasicism-suprarealism, cratima aceea de odihna si meditatie. E de fapt o linie de invataturi secrete avand un zid de aparare, Marele Zid. Din China chinologica sau nu. Iesind din trup sau nu, depinde ce efecte secundare exista intre muzica si auz si unde exact asezi zona obscura. Sa fie calcaiul lui Ahile sau zborul lui Dedal si Icar, ma mai gandesc.
Tin sa iti spun ca \"înnebunisem reciproc\", \"pe o cratimă stătea Eminescu turcește\", \"China chinologica\" sunt niste minunate iscodiri :)
Aprind aici o stea, sa fie lumina, cat ne mai culegem noptile.