Confesiunile unui schizofrenic

Dimineața curgea robinetul sub care el realizase că nu are loc să se ascundă când își dorește să negocieze cu sine. În ce privință? În ceea ce privește mâinile, vocea, părul. Nu le mai putea negocia acolo unde își propusese, pentru că sub toaleta în care mă parfumam eu se ascunsese o coadă de șobolan, care pe el îl incita, de câte ori o vedea spunea că își amintește de Freud și de Stekel, dar și de modul în care tratau ei femeia, această întrebare răsturnată, această tristă amintire a sa de pe vremea când noi doi conversam. Acum nu mai vorbim, ne-am obișnuit unul cu celălalt. Ne spunem doar secretele, iar el nu se mai bagă sub toaletă, i se pare că acea coadă îl con-strânge ca pe o con-frerie de șobolani libidinoși, îl atrage așa cum îl ispitea Hipotalamica, așa o denumisem noi doi la lumina opaițului, când el negocia cu sine sub toaletă, iar eu mă parfumam neobosit. Uneori serile se duceau pe apa sâmbetei, pentru că sâmbăta eliberau canalele, iar acolo unde stătea amicul meu curgea apa infectă, de fapt negocierea era un mod de a se purifica, de a se împrejmui de murdărie și de a-și zugrăvi destinul pe figură, pentru a nu mai fi recunoscut de Hipotalamica. Femeia care ne-a făcut să înnebunim, să ne reluăm pasiunile zugrăvite atunci când ne jucam morbid cu bidineaua, pe la cinci ani. Eram gemeni. De fapt sunt eu.