Poezie
Mai lasă-mă...
1 min lectură·
Mediu
în seara asta voi zgâria tavanul
cum o mare pată roz
cu spinii osoși ai cuvântului
despletind cobre regale
îți mărturisesc
mi-e frică de oameni
și de vizuinile lor umede
scobite cu degetele sub carapacea marii țestoase
crescând gurguie de lumină
oblică
doar cât să devină un fel de fericire
ușa nu e încuiată, știu
iar din după-amiezele fără somn
au mai rămas câteva minuni
atârnate de umbra chiparosului
cu rama de lemn jupuită
din care se scurg alegorice nume
în toate părțile
galben verde subțire și tremurător
îngăduie și nu mă certa astăzi
cu litere strâmbe
aruncate de la șold
mă voi feri s-o iau în brațe pe Anca
și voi sădi un oleandru roz
doar pentru tine...
042.807
0

o gaura de sarpe perpetuu cautata
oftatul acela rabufnind din privire si-atat cuvintele-si tes panza de paianjen direct pe tavan becul tace o lume verde promisa - pretul platit to live, gura deschisa branhii uscate sssssssst
amintind o muzica subtire, Green Day - Wake Me Up When September Ends
it doesn\'t matter, florin, limba n-a fost nicicand mai acasa ca in carapacea asta de testoasa
trecem, trec