Adina Batîr

gasesc un joc de du-te - vino intr-o continua framantare sufleteasca. poezia e o incununare a sentimentelor exacerbate prin prisma unor stari de revenire a sentimentelor apuse, apoi nascute, renascute ca \"roata olarului\": iti creezi cercul de dans strict, nici nu te abati de la regula pentru ca hotarator al implinirii e destinul, iar tu hotarasti ca te vei implica total doar la sfarsit in cazul in care vei avea acces la sentiment. altfel, vei plange in tine. doar in tine.
pe el il lasi sa se miste in planul amplu al deciziilor. si asta nu face bine de vreme ce: \"cum ma iubeai eu nu puteam respira (...)\" ti se impune o limitare.
imperativele finale, de mare efect, contureaza imaginea viu formata asupra dezideratului trairii, dar dau si impresia unui descantec sau al unei rugi ceresti. Ela.. ti-ai creat cercul magic, universal, in care te misti libera si in care ingenunchezi pregatita de vraja dezlegarii. pentru ca el.. sa vada tot ce poti oferi tu. si nu doar o danaida supusa.

iar ai scris cu o mana libera
ai lasat cuvintele sa iti curga
printre venele cu sange albastre
precum literele tale!
mi-a placut ca te-ai lasat in
mainile lui (?) in cautarea
transcendentalului... sufletul
in diminetile confuze, intre
ratacirile somn-veghe-dorinta
are nevoie de un abandon binefacator

sunt nevoita sa reiau \"titlul\".. dau si eu enter cand nu trebuie :)

Eu iti multumesc pentru cuvinte. Gresesc de multe ori. Dar greselile imi sunt invatatura. Ar trebui sa vina aici cineva care a citit \"Pianista\".. si sa patrunda adanc in intelesurile reale. Domnul Daniel Dinescu spre exemplu :) Dumnealui mi-a recomandat aceasta carte acum ceva vreme... si cum e si abil si toate cele... popasul la aceste minunate versuri i-ar prinde bine. Banuiesc eu :)

Scrii mereu cu o mana precisa.. stapana a universului!
Din primele versuri am simtit emotia, cand omenescul se stinge lasand in urma, fara acte de filantropie, singuratatea dureroasa ce se ascute singura in inima. Fiinta-instrument e doar o treapta catre tinta finala, eliberarea prin arta, prin suflu si vant...
Printre acorduri, Ea parca da tot ce e mai bun ca urmare a unei refulari, si apoi, se lasa destinului ca dupa o mare epuizare launtrica. Intai ameteala muzicii...si apoi constientizarea a ceea ce inseamna sa fii om, cu defecte, cu suferinte... El e doar proiectia acustica. El e o alta iubire. El e...

si nici eu nu am citit inca aceasta carte....

parca e impletirea celor doua jumatati ale universului (sau uni-versului magistral alcatuit in poezie cand cuvintele isi pierd cunostinta in cerul gurii, devenind materie constituanta a norilor dinauntru) intr-un ritm respirator crescendo. noaptea e ratiunea dureroasa, cand totul e sumbru
iar nefericirea omniprezenta e premergatoare cautarii artei, a poeziei in genere. ziua se instaleaza o liniste mangaietoare \"on the bright side of the moon\" intru rasetele ce echilibreaza celestul, putin cate putin pana cand vibratia inceteaza, lasand frau liber visului si a trairii - asta pentru ca procesul s-a incheiat si in urma ramane farmecul...

Imparateasa

Poezie cu remarcabil avant, care tonifiaza o stare pregnanta de putere launtrica, pe tot parcursul ei. Sau cel putin eu percep una, de vreme ce toate incercarile de deslusire a unei amnezii - nu stim aparitia ei, cum nu stim nici disparitia ei (observ ca se dilueaza spre final, de la versul \"ma numesc shiva\") - au menirea reintregirii intr-o forma completa, manifestata atat prin fizic (bratele, degetele) cat si prin spiritual. La nivel filosofico-oriental, cautarea degetelor are semnificatie degraba rationala, a cunoasterii, pe care am remarcat-o si aici: \"le spuneam deceuri si le aruncam in directia oceanului ( eu stiu intotdeauna in ce directie e oceanul )\". Periplul nu pare a fi in deriva, de vreme ce calatoria urmeaza sa se soldeze precum planificat -gasirea vampirului-magician (mi se pare a fi un fel de avatar metempsihotic a lui shiva). Interesanta aceasta intalnirea fata in fata a aceleiasi personalitati.
Pana si ghicitul degetelor isi are sensul sau, ca intr-un coincidentia oppositorum, intruziunea sacrului in profan - vampirul profan si magicianul sfant al cunoasterii, dar asta la alt nivel de constiinta. Si trec mai departe, ajung la mana dreapta, this is the right way (fara a lua in calcul tantrismul pe aceasta parte, pentru ca nu isi are rostul aici).
Imbratisarea finala a universului apolinic cu sinele (\"in bratele mele sta cuminte intrebarea /ma tine cu miinile de dupa git /imi spune sa am grija la borduri \") imi da o alta dovada a luciditatii: \"am mai mult decit o singura /pereche de miini \"
Vorbeam mai sus de diminuarea amneziei. Da, intrucat ratacirea initiala e doar de moment. Si am remarcat asta o data cu intarirea identitatii. Nu conteaza unde sunt, atata timp cat stiu cine sunt si ce voi face in continuare: \"zimbesc si ii arat ecusonul din piept\"

Ultima strofa in analogie cu inceputul celei dintai, ma face sa ma gandesc la o renastere
a ochiului (de aici poate deruta lui \"incercam sa imi aduc aminte cum de ajunsesem acolo\") pentru ca e ca o trezire din vis, atunci cand corpul e inca in transa si nu intervine imediat constientul.

Toate in Boston?

Imparateasa

Cel mai frumos text al tau. Nici nu stiu daca m-a impresionat mai mult limbajul, imaginile binevenite, fiecare invaluita in aur, sau mesajul care mentine tot balansul. Starea ta de spirit e palpabila, o simt si eu sub greutatea carnii.. trupul intepenit ca intr-o stare de transa, anterioara unei morti a timpului. Am impresia ca pe undeva materia din tine si notiunea abstracta a clipelor se ingemaneaza, oricat ai vrea sa te impotrivesti.

Imparateasa

Nici o problema Ela :)
Tu ai mare dreptate, ratacirile au si ele rolul lor, inteles nu cu mult mai tarziu, cu alti ochi proaspeti, renascuti. Te admir pentru calmul ce se instaleaza in tine mereu.

Mie tare teama mi-era sa trec pe aici si sa patrund in intelesuri ca sa nu descopar \"actorii\" pana in profunzimea lor acuta..dureroasa. nu e de mirare ca ai lasat cortina atat de jos... si mi-e greu sa privesc imaginea ta cautand scena in urma. in ochii altora tu esti deasupra ei de mult.
In urmatoarea strofa esti ca un Manole in fata creatiei prabusite.. dar sub pagini cu dor tu iti vei lasa amprenta in \"opere de teatru\" aievea..
Si nu e doar cuvantul care sfasie sau lipsa lui, ci am impresia ca e \"nevrednicia\" sa pentru niste stari inefabile. Alteori e poate doar marea singuratatea si locul greu gasit in lume.. dar asta doar pentru cateva clipe, nu?
Sa speram ca nu vei mai avea rataciri.

Drag,

Foarte dulce.
Si se mai spune ca barbatii sunt nepasatori :)

Prima strofa e cea mai frumoasa. Unicizeaza fiecare raza de soare sub blandetea femeii din viziunea ta.

Da, frumos text, frumos conturat.
Am remarcat prima strofa si ca sa fiu si mai explicita primele doua versuri. Numai ca parca nu tu renasti intr-o materie proaspata, ci dai nastere intr-o metamorfoza completa a unui alt tu, astfel incat am impresia ca sunteti doua - Ruxandrelor :) Nu de alta, dar nu am observat inlaturarea vechiului trup, de vreme ce \"deasupra
un cer de ochi se face
pleoapa zării\"

Imparateasa

Sunt cateva imagini care mi-au retinut atentia in mod deosebit. Parca iti faci testamentul si atragi atentia intregii lumi formata dintr-o eternitate creata de tine ca artist.
Eu m-as fi jucat mai mult cu ultima strofa.

Imparateasa

Imi plac cuvintele. Vezi, o sa zic din nou. Eu cred ca ai acasa forme
ca de prajituri in care le asezi cu dexteritate. In fiecare zi altele
si altele, in praf magic si samanta puritatii.
Primul vers are un efect hipnotizator, frumos cum conturezi in continuare
imaginea iubirii fara pret-fara dispret, din starea ei primordiala pana
la focalizarea finala:
\"fara termen de garantie si mai ales fara
absurd
fals
pret\"

Poezia curge lin in armonia cuvintelor. Se creeaza un adevarat univers de sentimente, atat de rotund, atat de proaspat...

Imparateasa

La multi ani, Carmen!
Frumos cadou Taisia.

Imparateasa

Alina-Alma ai uitat sa apesi butonul de dat stelute :)

\"atat\" si \"evadare\". graba strica...

Faptul ca in multe cuvinte apare litera \"â\" - ca o vocala atata de aproape de \"a\" - cea mai deschisa a limbii romane -imi da impresia incercarii de evadarii intr-un plan amplu, dar totusi un impediment exista. sau cel putin eu simt unul. mai ales ca \"marea\" se intampla doar in gand
\"din tine se-alegeau doar ochii\" - cand iubesti ochii sunt cei mai importanti
\"din mine s-alegea doar praful\" - cand iubeste indragostitul devine neimportant pt sine

Imparateasa

Ca sa nu ma pierd de emotie in vreun comentariu privind fiecare strofa in parte, ma voi indrepta catre o viziune in ansamblu. In toiul actiunilor naturii, intre avalansele planului sacral si creator, unde se mai intampla si \"(...)visele se pot fura\", la baza piramidei (sau sa zic in centrul cercului inchis, deschis candva, dar cand nimeni nu a observat?), se afla mereu omul calator intre veacuri, analizand situatii mereu opuse....

Imparateasa